Ascanio Damian a fost una dintre cele mai vii, mai active si mai insufletite figuri ale breslei: arhitectul profesor emerit, doctor honoris causa al UAIM - Ascanio Damian.
A lasat in urma o imagine inubliabila si cumva chiar emblematica: un barbat inalt si distins, cu alura sportiva, cu par grizonat tuns perie si privire patrunzatoare, care te saluta pe coridor cu voce de tunet. A mai lasat in urma, in tectonica architecturala a secolului XX romanesc, edificii esentiale, care au marcat decisiv istoria culturii noastre.
Nascut la 24 decembrie 1914, la Bucuresti, Ascanio Damian devine in 1942 diplomat al Facultatii de Arhitectura, unde va desfasura o prodigioasa activitate didactica incepand din 1945 si pana la sfarsit de cariera. In 1959 este numit rector al acestei facultati, mai nou intitulata Institutul de Arhitectura "Ion Mincu", pe care o conduce decis si eficient, pana in 1971.
In acest rastimp de vremuri dramatice ideologic, caracterizate de vigilenta si austeritate proletara, rectorul Ascanio Damian reuseste sa mentina in scoala un extrem de benefic climat de boema studioasa si efervescenta, pesemne unic in Romania, pentru care a fost in mod deosebit de stimat de colegi si de iubit de studenti. Este epoca noptilor albe in facultate, inaintea predarilor, a neuitatelor "baluri ale bobocilor", a serilor si festivalurilor de muzica folk, pe care le-a incurajat si aparat cu o brava incapatanare si care au facut ca studentimea arhitecturii sa-si pastreze renumele castigat in perioada dinainte de razboi - acela, extrem de invidiat, de elita cu aparenta indestructibila si cu statut unic in lumea culturii din acel moment istoric.
La inceputul Bulevardului Kiseleff, Pavilionul "H", ridicat in 1949 dupa un proiect colectiv si acuzat de critica vremii de "puternice influente cosmopolite", este un excelent exemplu de alcatuire formala in spiritul sinceritatii functionaliste, care a marcat decis nu doar spatiul adiacent, ci chiar gandirea de arhitectura a unei intregi generatii.
Peste bulevard, pavilionul Targului International Bucuresti, construit intre anii 1963-1965, sub sefia de proiect a arhitectului Damian, impresioneaza prin structura metalica de sustinere a enormei cupole cu diametrul de 96 de metri si prin forma de un purism bine temperat, inscriindu-se curajos in curentul modernist care anima Europa. Aceluiasi distins arhitect i se datoreaza si o serie de alte constructii: sedii de ambasade, numeroase pavilioane romanesti la targuri internationale, care afirma si ele un mare spirit creator, aflat intr-o neintrerupta cautare, o forta rafinata in afirmarea ideilor, dublata de o mare siguranta in manuirea formelor spatiale si in crearea de structuri ambientale.
Daca ceea ce a realizat profesorul Ascanio Damian in domeniul arhitecturii si al invatamantului de arhitectura a izbutit sa aiba valoare si perenitate, acest lucru s-a datorat fara doar si poate unei energii formidabile, unei severe discipline a muncii, unui exceptional spirit de echipa - calitati care i-au marcat neabatut profesorului intrega viata si activitate.
Aceste calitati au facut ca domnia-sa sa fie, de altfel, candva component al echipei Sportul Studentesc, un participant redutabil la Olimpiada de la Berlin si un capitan al echipei nationale de rugby.
Este absolut esential de spus ca aceste calitati, sustinute de o fibra morala mai puternica decat orice, I-au determinat in 1987 pe profesorul Ascanio Damian sa recurga la un gest temerar si disperat, si anume sa isi depuna carnetul de partid. Intr-o perioada de tensiuni sociale, de teroare si compromis, profesorul Damian a facut parte dintre cei infim de putini care au gasit forta sa riposteze, intrand intr-o demna dizidenta, plina de riscuri pentru intrega familie, pentru a incerca sa atraga atentia lumii asupra unui regim infam. Am putut pretui atunci, o putem face si acum, cu distanta pe care ne-o asigura timpul, valoarea acestui act de enorm curaj, care vorbeste mai limpede decat orice discurs despre statura umana si morala a celui care l-a comis.
Intr-un gest de reverenta, in 1990, Uniunea Arhitectilor a ales in persoana profesorului Damian primul sau presedinte postrevolutionar.
Un personaj complex, de o fermitate etica iesita din comun, o viata plina si de mare demnitate, o cariera deosebita, cu reusite de prestigiu, o figura profund stimata - iata un portret creionat lapidar, dar care nu are cum sa inchipuie decat, cel mult, proeminenta profesionala a profesorului si umbra a ceea ce Ascanio Damian a insemnat ca om, dar nu si pierderea pe care breasla si prietenii o resimt la despartirea definitiva.
Nu ne ramane insa nimic de facut de acum inainte, decat sa ne bucuram ca am avut sansa de a-i fi fost contemporani, de a-i fi fost colaboratori sau studenti sau de a-l fi cunoscut pur si simplu. Speram ca geniul bun care i-a insemnat viata isi va fi intins cat de putin aripa si asupra noastra si nadajduim ca recunostinta noastra si consideratia adanca pe care i-am purtat-o ii vor lumina calea catre vesnicie.
Dumnezeu sa-l odihneasca!