Anti-populismul

Intr-o democratie consolidata, populismul se refera la modul in care mesajul politic reuseste sa capteze interesul maselor largi, in dorinta de a aseza politicul pe un suport popular. Folosirea unor concepte cu rezonanta in subconstientul colectiv, apelul la valori traditionale, invocarea saraciei si culpabilizarea celor socotiti responsabili, in sensul inlaturarii lor de la putere, fac parte din registrul care ar putea fi considerat, intr-o democratie consolidata, drept populism.
In Romania postdecembrista, populismul a capatat cateva particularitati, ajungand sa treaca drept un sinonim al demagogiei. Interesant este faptul ca populismul nu a fost folosit atat de partidele aflate in opozitie ci, mai ales, de partidele aflate la putere. Astfel, populismul a devenit o maniera de a guverna.
Nu poti fi reformator in Romania de astazi decat daca esti antipopulist. Ceea ce arata ca reforma continua sa aiba un obstacol in nivelul mentalitatilor clasei politice, dar nu numai. Aproape ca-ti vine sa spui ca nu poti face reforma decat daca ii iei pe romani pe nepregatite. Populismul a devenit intr-atat o obisnuinta incat excesele populiste nici nu indigneaza si nici nu nedumeresc, in schimb starnesc reactii atitudinile antipopuliste, adica tocmai cele care ar trebui socotite semne de insanatosire a clasei politice.
In categoria atitudinilor antipopuliste se numara declaratia premierului Calin Popescu Tariceanu potrivit careia sistemul de asigurari de sanatate ar trebui sa se bazeze pe principiul contributiv. Adica cel care doreste sa beneficieze de protectia sistemului de asigurari de sanatate trebuie sa contribuie financiar la alimentarea respectivului sistem. In tara noastra sistemul de asigurari de sanatate este finantat de cateva milioane de oameni, dar beneficiari sunt, practic, toti locuitorii tarii, indiferent daca platesc ori nu asigurari de sanatate. Daca in ce priveste copiii, care fireste nu au nici un venit, e firesc ca ei sa beneficieze de asigurari publice de sanatate chiar daca nu platesc, desi chiar si in aceasta situatie s-ar putea ridica problema responsabilitatii parintilor, in ce-i priveste pe ceilalti, lucrurile sunt clare. Cine doreste sa fie asigurat, trebuie sa se asigure. Cei care platesc din munca lor sunt nedreptatiti prin faptul ca pachetul de servicii ce le este alocat, in contul asigurarii, este de cateva ori mai mic decat ar fi in situatia in care principiul contributiv ar fi respectat.
Avem sa ne confruntam cu doua dimensiuni ale problemei. Prima este cea pe care am expus-o. S-a terminat cu statul tatuc. Statul trebuie sa fie dator - si sa faca din onorarea datoriei o obligatie de sfintenie - celor care platesc impozite. Exista trei categorii ce trebuie ingaduite pentru a fi ajutate si care nu pot munci, din cauza varstei sau a starii fizice: copii, ce primesc alocatii, persoanele cu handicap ce primesc ajutoare, femeile insarcinate si mamele cu multi copii, ce primesc indemnizatii, si varstnicii ce primesc pensii de asigurari sociale. Toate celelalte categorii ori servicii, fie ca sunt oferite de sistemul de stat ori de sistemele private, trebuie finantate de catre beneficiari. Suntem de acord cu acest principiu? Eu zic ca ar cam trebui sa fim, altminteri o sa avem intotdeauna prea multe maini pentru cate maneci are scurteica bugetara.
Cea de-a doua dimensiune se refera la modul de aplicare a principiului contributiv. E limpede ca asta nu se poate face peste noapte. O reforma ca sa fie aplicata trebuie sa fie suportabila de catre populatie. Va trebui, asadar, ca alimentarea sistemului de asigurari de sanatate sa se faca pornind de la principiul contributiv, dar pentru anumite categorii de persoane, cel putin o buna bucata de vreme, contributia sa fie onorata nu prin plati individuale, ci prin transferuri bugetare. Pensiile sunt inca prea mici pentru ca pensionarii sa aiba de unde plati contributia la asigurari sociale. Contributia pentru pensionari, care sunt si cei mai importanti beneficiari ai sistemului de asigurari sociale, va fi platita din alte surse bugetare catre sistemul public de asigurari de sanatate.
Tendinta insa trebuie sa fie aceea a promovarii principiului contributiv. Economia rurala trebuie asezata pe relatii de piata, astfel incat taranul roman sa fie ori fermier ori salariat si sa plateasca impozit. Pensiile, inclusiv prin utilizarea sistemelor private ori administrate privat, trebuie sa ajunga la un astfel de nivel incat pensionarii sa devina platitori la sistem. Evident ca toate acestea nu se pot realiza decat intr-un orizont de timp de zece-cincisprezece ani, dar macar sa mergem in directia cea buna.
Asadar, nu se pune problema sa impozitam pensiile in anii ce vin sau sa inchidem portile spitalelor pentru bolnavii de la tara. Trebuie sa cautam, insa, solutii care sa ne ajute sa iesim din acest paradox in care cu cat dorim sa impartim mai bine, cu atat avem mai putin de impartit. Si asta pentru ca impartim mai ales roadele - indeletnicire cu prisosinta aducatoare de voturi - si mai putin munca.
Nimic nu e mai odihnitor in Romania decat sa fii populist. Alegatorii varsa lacrimi induiosate, ascultandu-te, si, la alegeri, belsug de voturi in urne. Jurnalele te protejeaza si te cultiva. Organizatiile neguvernamentale iti semneaza initiativele si nu mai prididesti onorand invitatii la seminarii si simpozioane. Dar, atentie, dincolo de saracia pe care o cultiva si intarzierile pe care le provoaca, populismul este o arma cu doua taisuri. Pentru cel care nu o stapaneste cum trebuie, arma aceasta poate fi fatala.

---

Despre autor: