Desi constituirea Solidaritatii - prima miscare civica independenta din fostul imperiu sovietic, fondata in urma cu 25 de ani - a avut consecinte politice enorme, Solidaritatea nu a fost, la inceput, nici o miscare politica, nici un sindicat.
M
Desi constituirea Solidaritatii - prima miscare civica independenta din fostul imperiu sovietic, fondata in urma cu 25 de ani - a avut consecinte politice enorme, Solidaritatea nu a fost, la inceput, nici o miscare politica, nici un sindicat.
Mai intai de toate, Solidaritatea a fost un apel pentru demnitate. Pur si simplu ajunsesem la capatul rabdarii in privinta cadrelor comuniste omniprezente si atotputernice care dominau cartierele, locurile de munca si chiar si locurile de odihna. Scriitorii, jurnalistii si artistii nu mai puteau suporta cenzura si supravegherea. In fabrici, de asemenea, birocratii de partid doreau sa stie tot si sa decida in toate.
Fiecare initiativa civica, fiecare activitate de orice gen era supusa evaluarilor ideologice si controlului. Toti cei care se simteau tentati sa nu se supuna aveau sa fie "dati in grija" politiei secrete.
In al doilea rand, Solidaritatea a fost o miscare sociala. Aceasta a insemnat ca Solidaritatea - aparent un sindicat - a devenit caminul unor persoane provenind din toate mediile sociale din Polonia: muncitori si intelectuali, ingineri si artisti, doctori si pacienti. Unii discutau despre reforma economica, altii vorbeau despre dezvoltarea culturii, iar altii planificau reforma educationala si a mediului academic. Solidaritatea a creat un spatiu public pentru toate aceste discutii, protejandu-ne de aparatul de partid.
Insa Solidaritatea a fost mult mai mult de atat. A fost versiunea poloneza a agorei grecesti, un loc de intalnire pentru toti cetatenii, un loc de discutii libere despre viitorul nostru comun si individual, despre tot felul de probleme si solutiile lor aferente. Inca nu aveam un stat liber, insa aveam ceva mult mai important de atat: o societate civila libera care discuta conditia comuna a membrilor sai.
Societatea Solidaritatii avea 10 milioane de membri, intr-adevar, 10 milioane de cetateni reali. Insa aceastia nu erau suficienti pentru a obtine victoria finala asupra aparatului de partid si politiei statului.
In al treilea rand, Solidaritatea a fost o institutie; intr-adevar, una unica, avand in vedere conditiile in care traiam si datorita formei sale institutionale speciale am obtinut victoria definitiva. Intre structura organizationala a Solidaritatii si organizatiile oficiale de partid sau statale exista "un decalaj intre civilizatii". Am ridicat impotriva structurilor autoristariste si ierarhice ale regimului o institutie descentralizata, un organism imens, care se straduia sa obtina un consens asupra scopurilor si metodelor sale de actiune. A fost o institutie care si-a asumat angajamentul de a respecta integritatea tuturor indivizilor si a celorlalte institutii.
Aceast fapt poate ca nu pare extraodinar pentru comunitatile cu traditie democratica, insa in mediul nostru autoritarist era ceva cu totul iesit de comun. Numai o astfel de structura institutionala noua ar fi putut raspunde apelului pentru demnitate.
Asadar, ce a ramas din toate acestea astazi?
Mai exact, Solidaritatea a obtinut un succes politic impresionant. Polonia este o tara libera, membra a NATO si UE, in vreme ce Uniunea Sovietica nu mai exista.
Insa istoria recenta nu a fost blanda cu invingatorii. Liderii revolutiilor democratice din Europa de Est au disparut rapid in noul mediu. Alegerile democratice au adus in prim plan noi politicieni, adeseori din randul celor care au facut parte din vechiul regim.
Mai mult, unele din sperantele noastre pentru o noua ordine sociala s-au lovit, de asemenea, de noile reguli ale jocului. Intr-adevar, institutiile democratice poloneze, in pofida defectelor lor, functioneaza destul de bine. Cresterea economica a fost impresionanta, iar conditiile de viata se imbunatatesc simtitor.
Insa vigoarea societatii civile, scopul nostru comun, manifestarile solidaritatii sociale reprezentate de sindicatul nostru la vreme sa - toate acestea au disparut in mare parte. Sindicatul in sine este o umbra a ceea ce a fost odinioara, o miscare partizana, cu orientare de dreapta, a muncitorilor, ghidata de noua realitate economica.
Caracterul unificator al Solidaritatii a provocat diviziuni sociale si, in cazul multor polonezi, o doza mare de alienare atat fata de angajamentele civice, cat si fata de politica.
Aceasta este semnificatia normalului? Vremurile zbuciumate duc intotdeauna la un gust al victoriei oarecum fad? Oare sunt doar un veteran care isi aminteste cu nostalgie de vremurile de odinioara?
Posibil. Insa nu sunt genul nostalgic. Stiu ca am progresat mult si nu vrea sa ma intorc in timp. Dar a fost oare inevitabil ca Solidaritatea noastra sa piarda atata solidaritate?
Fost lider al miscarii Solidaritatea in regiunea Mazowsze (centrul Poloniei, inclusiv Varsovia) si erou al rezistentei din perioada instituirii legii martiale in anii 1980, Zbigniew Bujak a fost deputat in Parlamentul polonez intre 1989-1997.
Copyright: Project Syndicate, 2005. www.project-syndicate.org

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.