Cea de-a 13-a Conferinta anuala a Ambasadorilor reuneste zilele acestea, la Paris, peste 150 de reprezentanti ai Frantei, din toate colturile lumii. "Lovitura" de incepere i-a apartinut presedintelui Jacques Chirac, care s-a exprimat, ieri dimineata,
Cea de-a 13-a Conferinta anuala a Ambasadorilor reuneste zilele acestea, la Paris, peste 150 de reprezentanti ai Frantei, din toate colturile lumii. "Lovitura" de incepere i-a apartinut presedintelui Jacques Chirac, care s-a exprimat, ieri dimineata, la Elysee in fata intregii diplomatii si a presei acreditate. Discursul sau fixeaza reperele diplomatiei franceze pentru viitoarele 12 luni, trecand prin toate meridianele lumii. El insusi va avea anul viitor o diplomatie extrem de activa, pentru ca a anuntat vizite in Kazahstan, Ucraina, China, Malaezia, Thailanda, Brazilia, Chile, fara sa mai vorbim de toate reuniunile multilaterale la care, se intelege de la sine, va participa.
Iranul - amenintat cu Consiliul de Securitate
Dupa ce diplomatia europeana a fost putin luata peste picior de catre Teheran, care s-a decis sa isi vada de programele sale nucleare, ignorand cu desavarsire Acordurile de la Paris (negociate cu Franta, Marea Britanie si Germania), Jacques Chirac s-a enervat, in sfarsit. Ieri, discursul sau a debutat in plin cu criza iraniana. Teheranul a fost amenintat direct cu sesizarea Consiliului de Securitate, daca nu isi suspenda imediat programele nucleare sensibile si nu revine la masa negocierilor. "Apelam la spiritul de responsabilitate al Iranului pentru a restabili cooperarea si increderea, fara de care Consiliul de Securitate nu va avea alta solutie decat sa se sesizeze asupra chestiunii". In ceea ce priveste Orientul Mijlociu, acesta "ramane in inima instabilitatii planetare". Dupa incheierea cu bine a fazei de retragere a Israelului din colonii, "trebuie sa se reia, fara intarziere, calea negocierilor pentru a se ajunge la o pace fondata pe doua state democratice, care sa traiasca alaturi in securitate".
Reforma Natiunilor Unite - pana la sfarsitul anului
Lansata in plin la ultima Adunare Generala a ONU, reforma Natiunilor Unite pare sa se fi poticnit - cum era de asteptat - intre cizmele americanilor si ale proaspatului sau ambasador. Constient de dificultatea negocierilor, Chirac a prelungit termenul pentru incheierea reformei pana la sfarsitul anului, reamintind pozitia Frantei: largirea Consiliului de Securitate in varianta propusa de G4 (Japonia, India, Brazilia si Germania), crearea unei incinte de guvernare economica si sociala mondiala, crearea Natiunilor Unite pentru Mediu; intarirea dispozitivelor de securitate colectiva. Jacques Chirac spera, de asemenea, sa obtina la NY o definitie internationala a terorismului.
Franta isi va respecta angajamentele extinderii UE
"In aceasta lume multipolara, numai UE are talia critica pentru a stabili un dialog de la egal la egal cu marii sai parteneri (...). Trebuie sa tinem seama de nelinistile si asteptarile care s-au manifestat la 29 mai si sa cream un nou consens, o noua adeziune a cetatenilor la proiectul european" - a afirmat seful statului francez, referindu-se la esecul referendumului asupra Tratatului constitutional european. Cum votul negativ al francezilor pare sa fi fost o sanctiune fata de indepartarea deciziei de cetatean si transformarea limbajului "bruxellez" intr-o pasareasca de neinteles, Jacques Chirac a cerut Guvernului sa ii pregateasca un set de propuneri care sa asocieze la luarea deciziilor Parlamentul national, partenerii sociali, colectivitatile locale, societatea civila. "Trebuie sa propunem o alta maniera de a construi Europa. Voi reafirma cu forta viziunea franceza a unei Europe politice, ambitioase, sociale si solidare" - a spus Chirac, vorbind despre negocierile care se vor declansa intre partenerii europeni pentru depasirea crizei cu care se confrunta UE. Daca determinarea Frantei pentru construirea unei Europe politice, si nu a unei simple zone de liber schimb, este cunoscuta, Jacques Chirac a anuntat si un subiect de dezbatere care s-a aflat in subsidiarul tuturor dezbaterilor europene ale ultimilor ani, dar care nu a fost recunoscut niciodata in mod oficial: limitele geografice ale extinderii. Jacques Chirac a reafirmat ca Franta isi va respecta angajamentele asumate ( aderarea Romaniei si Bulgariei, respectiv deschiderea negocierilor cu Turcia), dar ca, in absenta unor institutii reformate, extinderea nu poate continua fara aceasta dezbatere de fond asupra limitelor sale.Este, de altfel, o idee care se coace de multa vreme la Paris, aceea ca, dupa Romania si Bulgaria, extinderea va fi suspendata pentru mult timp. Asta pentru ca deschiderea negocierilor cu Turcia nu inseamna deloc si incheierea acestora, ca Turcia va trebui sa adere deplin la setul valorilor europene, iar eventuala sa aderare va trece obligatoriu prin recunoasterea Ciprului.
Sageti catre Londra
Jacques Chirac a lansat, de asemenea, o sageata directa spre Londra, invitata sa isi asume partea de responsabilitate in finantarea extinderii. "Un acord asupra bugetului UE trebuie gasit pana la sfarsitul anului, pe baza propunerilor luxemburgheze si in respectul acordurilor deja incheiate, avand ca obiectiv ca toate membrele UE sa isi asume partea justa din finantarea extinderii".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.