Era in anul de gratie 1982. Piesa ""Aruncarea in valuri"" a fost compusa pe drumul de la Galati spre Constanta. Mai toata lumea crede ca melodia se numeste ""Iubita mea, sa ne aruncam in mare"", pentru ca asa incepe.

Adrian Paunescu i-a dictat poezia lui Victor Socaciu in microbuz. ""Mai erau doar vreo 20 de km, iar Paunescu m-a pus sa compun. A luat hartiuta si a bagat-o in buzunar, numai ca marele poet voia sa deschida seara de Cenaclu exact cu aceasta piesa. Nu-mi venea inspiratia. Era o atmosfera de tensiune creatoare pe care eu, initial, n-am inteles-o. Abia mai tarziu mi-am dat seama ca piesele se scriau cand eram foarte obositi... M-am concentrat si am compus-o. Socaciu mi-a zis: «Bravo, ma! Sa tii minte ziua de astazi»"".
Pe scena, Vasile si-a dat seama ca uitase piesa. Socaciu a intuit ce se-ntampla si s-a suit langa el. Ii tinea sub ochi textul scris de el, numai ca Vasile nu deslusea slova lui Victor. ""Nu intelegeam nimic. Era o liniste mormantala in sala. Publicul imi astepta cantecul... Desi eram din a€™78 in Cenaclu, Paunescu nu facuse versuri pana atunci pentru mine. Emotiile atinsesera paroxismul... Cand au auzit «Iubita mea, sa ne aruncam in mare!» a inceput sa vuiasca sala, ca si cum era o piesa arhicunoscuta.""
Sa ne-o amintim: ""Iubita mea, sa ne-aruncam in mare/ Impleticiti in sare si guvizi,/Sa fie marea templul nuntii noastre/Pe urma usa tarmului
s-o-nchizi./Iubita mea, te-ai imbracat in alge/Si te sarut cu univers cu tot/Pe zarea sfasiata de pacate/Plutim razand si ne iubim inot//. Iubita mea, sa ne-aruncam in mare/Si sa traim in mare neinfrant,/Sa ne luam, daca voiesti, la vara/ Trei saptamani concediu pe pamant!//Ti-am spus de mult ca pe pamant sunt rele,/Ti-am spus ca marea-i capataiul meu,/Ti-am pregatit o flota scufundata/ Si-o nunta pe-un vapor de minereu/Iubita mea, sa devenim acvatici,/ Pamantul care suntem ni-i destul,/Satula esti de cele pamantene,/De cele pamantene sunt satul.//Ne vor privi prin sute de binocluri,/ Se vor uita ca la un alt prapad/ Mirandu-se ca doi fusesem parca/Si ei pe mare numai unul vad./ Dar nu-i nimic, le vom plati aceasta,/Vom reveni in anul 2000,/Cu
plete-ncaruntite mult de sare/ Si-n brate cu o mare de copii.""