REALIZAREA UNIRII

Sfarsitul primului razboi mondial a adus cu sine consacrarea principiului wilsonian al autodeterminarii nationale. Pe baza acestuia s-au constituit, in locul imperiilor din centrul si sud-estul Europei, noile state nationale. In acest context, Transilvania, Basarabia si Bucovina s-au unit cu Romania. Pentru prima data, majoritatea romanilor era reunita in acelasi stat.

Romania perioadei interbelice a fost denumita, in mod generic, Romania Mare. Ea s-a constituit intr-un context international favorabil, pe care oamenii politici romani au stiut sa il exploateze in favoarea statului roman. La sfarsitul primului razboi mondial, principiul dominant in politica internationala era cel al autodeterminarii nationale. Potrivit acestuia, orice provincie, in care coexistau populatii de nationalitati diferite, putea sa-si decida singura soarta. Astfel s-au creat numeroase state in locul fostelor imperii Austro-Ungar, Tarist si Otoman.

Regele Carol al II-lea organiza manevre militare pentru a convinge populatia ca armata este pregatita sa apere frontierele tarii. Totul era insa numai o fatada, Armata romana nefiind dotata corespunzator
pentru
o confruntare militara (dreapta)