CNSAS i-a retras unei ziariste de la Cotidianul legitimatia de cercetator care-i dadea acces la arhivele fostei Securitati. Pentru (si nu din cauza) ca, facand publice informatiile pe care le aflase, nu le "utilizase in scop stiintific". Cam ce inseamna "scop stiintific" pentru o institutie precum Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (scriu aici denumirea ei in integralitatea propriei goliciuni), doar Dumnezeu cel bun poate sti; cel mai probabil, inseamna luatul de notite personale, care, pana sa ajunga sa fie cunoscute public, se vor fi transformat deja, ele insele, in documente de arhiva, pentru ca cercul vicios sa continue.
Cu ceva vreme in urma, Uniunea Scriitorilor se clatina sub acuza ca presedintele (de atunci), Eugen Uricaru, ar fi colaborat cu Securitatea, turnand-o pe Doina Cornea (care-avea tidula de la CNSAS ca Uricaru fusese informator). Surpriza totala, cand la congresul USR Nicolae Manolescu sustine ca nu crede in vinovatia colegului: o doamna, Mariana Sipos, care scrisese si despre dosarul lui Marin Preda, aflase, prin metoda eliminarii, cine era clujeanul turnator al Doinei Cornea, dar nu putea sa-i zica numele. Inainte de asta, pe culoarele literaturii romane circula un zvon despre alt turnator, al lui Ion Negoitescu, un scriitor mai tanar, acum foarte activ, care pe atunci avea o relatie cu "Nego" (care, el, era homosexual si santajat de comunisti pentru asta). "Toata lumea stieee...", dar nimeni nu poate zice. Mai tarziu, Stelian Tanase si-a publicat dosarul de urmarire informativa, ca abia pe urma sa-si poata "deconspira" (asta e termenul oficial) propriul turnator, in persoana lui Dan Oprescu. De curand, s-au auzit vorbe despre niste lucruri-chestii-relatii din tineretea Monei Musca, despre care "cineva" stie ca i-ar fi cazut greu la dosar. Si asa mai departe: Paunescu, Vadim, Buzura, Doinas etc. Nu c-ar intra cu totii in aceeasi oala: nu raporturile lor personale cu Secu sunt similare, ci felul in care "conspirativitatea" si birocratia fals protectoare a pazitorilor arhivei (incepand cu SRI-ul, terminand cu CNSAS-ul) le transforma in sursa de putere, santaj, barfa. Un soi de distractie pentru rafinati, din care pana la urma cel care-si va pierde credibilitatea e insusi Consiliul pentru Studierea Arhivelor.
Dosarele Securitatii nu sunt, la 15 ani de la decesul (oare?) politiei politice, doar o sursa de informatie istorica, ele sunt un element de interes public pentru oamenii de acum, despre ei si viata lor. O fraza aruncata in vant de un "initiat", care poate nici n-a pus piciorul in depozitele de arhiva, dar despre care unii cred c-a facut-o, poate distruge, literalmente, o existenta sau poate construi o cariera. Asta, fiindca secretomania administrativa a CNSAS-ului e deja pe cale sa-l discrediteze iremediabil in calitatea lui, in realitate, atat de vaga, de garant: daca CNSAS-ul spune ca Uricaru a fost informator, atunci ar trebui sa fim cu totii convinsi ca asa e. Dar cum sa mai crezi in CNSAS cand e destul sa vina cineva care se jura ca e altminteri, da' nu poa' sa zica cum, si CNSAS-ul e incapabil sa-si impuna adevarul la care parea sa tina?!


Daca ai o pata pe cineva - persoana publica, altfel n-are nici un haz -, nu-ti ia decat o fraza ("A fost informator, stiu eu precis!") si deja mai toti incep sa "stie": omul a intrat la bursa turnatorilor. Am ajuns sa avem un intreg folclor pe tema asta, care-o sa ajunga repede-repede sa ne tina loc de istorie recenta.
Si nu e vorba despre tanti Artemizia care-si facea rost de viata sociala intretinandu-se cu securistul de serviciu despre ora la care (sau cu cine) se culca vecinul de la sapte. E vorba despre persoane publice, despre reprezentativitatea si responsabilitatea lor la fel de publica.
Intr-o democratie, viata privata a unor astfel de persoane - pe care-o invoca ritualic unii dintre sustinatorii accesului limitat la arhive - e supusa unor limitari; ca sa nu mai spun ca, printre altele, dreptul la intimitate e sfant doar atata vreme cat nu incalca drepturile si libertatile celorlalti. Pentru persoanele publice ale Romaniei de azi, de la oameni de cultura la politicieni, sus-numita "conspirativitate" a dosarelor Secu (oricat ar tine ele de o alta viata, alta lume) e o fita gaunoasa si paguboasa, careia degeaba incercam sa-i gasim acoperire juridica.
Doar accesul liber la aceste dosare ne poate scoate din haosul paranoic in care fiecare isi da cu presupusul. Pentru ca ceea ce a facut, ca ziarist, Mirela Corlatan, si ceea ce i-a atras nemultumirile CNSAS, tine de o stiinta, pe care insa nu stiu cati o cunosc si recunosc: stiinta democratiei, cea in care dreptul la informatie publica tine de chiar principiul ei existential.