Ce e mai trist? Copilarie fara vacante sau vacante fara un ban? Copiii care au ajuns in tabere din mila autoritatilor si
a unor organizatii nu au avut bani nici macar de un suc. Parintii sunt prea saraci pentru un asemenea lux. Acum mai au si problemele
pe care le-au lasat apele pe capul lor.

Cu sprijinul Organizatiei ""Salvati Copiii"" si in parteneriat cu Presedintia Romaniei, 60 de copii din localitatile sinistrate Doaga, Marasesti si Biliesti, judetul Vrancea, au fost trimisi in tabere la mare si la munte. Pe cei din Doaga si Marasesti i-am cunoscut la mare, in statiunea Neptun. Erau fericiti - mai uitasera de problemele de acasa, insa pentru scurt timp. Stiau ca, in curand, se vor intoarce acasa. La ce-a mai ramas din casele lor...
I-am vazut... 30 de copii frumosi, cum suntem obisnuiti sa intalnim pe strada, in parcuri, insa pe parcurs ce imi povesteau vietile lor mi-am dat seama ca mi-au parut obisnuiti din cauza hainelor cele noi pe care le primisera, ca donatie, de la o banca privata. Daca nu ar fi primit un tricou si un sort de pomana, nu aveau cu ce se-mbraca la mare...
POVESTI DESPRE APE SI VIATA. Satul Doaga este situat intre ape. Susita, Siretul, Putna s-au intalnit prin vai si au dat buzna peste el. Din Doaga pana in Marasesti sunt vreo 3 kilometri peste camp. In imediata vecinatate e Cosmesti Vale si apoi, mai sus, Cosmesti Deal.
Alina Marin este o fata de 12 ani pe care saracia a maturizat-o inainte de vreme. Are grija de fratiorul ei vitreg de parca i-ar fi mama, si nu de-acum, ci de la 5 ani. Sta tot timpul cu gandul la el si ii pare rau ca el a ramas acasa, iar ea a venit sa ""se distreze"". Imi povesteste cum a venit apa la ei in casa - in cantonul de la gara in care locuiesc. ""La 7:00 dimineata am vazut ca vine apa prin padure - venea Putna cu Susita si Siretul. Tata s-a dus la gara sa vada
daca-si poate lua liber, dar nu i-au dat si a trimis un om. Mai tarziu a venit si a luat vacile si le-a dus spre Marasesti mai sus. Noi am fugit sus pe deal, la bunica. Ne-au luat niste oameni care veneau dinspre Cosmesti Vale intr-o caruta si am fugit. Apa a venit mare cat cantonul... nu s-a daramat, dar a distrus tot in el..."".
Alex Epure, elev in clasa a VIII-a, isi aduce aminte si el de potop. ""Am iesit afara sa scot animalele din gradina si le-am dus mai sus la un vecin. Dimineata la 6:30, cand m-am trezit, am vazut cum dinspre Cosmesti venea apa mare prin padure."" Fiecare a fugit mai la deal, pe unde a apucat, la rude sau la cunostinte. Au plecat
de-acasa cu ce aveau pe ei. Nu aveau prea multe nici acasa, dar si putinul ala a fost mancat de apele hamesite.
SINISTRATI DE LA NASTERE. In tabara de la mare au ca insotitoare o profesoara si o invatatoare. Amandoua ii cunosc bine pe copii si imi spun cu jale: ""Doamna, copiii astia erau sinistrati inainte sa vina apele peste ei! Ei nu au stiut niciodata ce este o vacanta, nu au avut parte de o bucurie... doar de griji. Aveam de gand sa facem o plimbare cu trenuletul prin statiuni, dar cei mai multi nu au bani deloc la ei. Nici macar 20.000 de lei. Ei in vacanta muncesc campul, iar tot anul au grija de animale. Ei nu stiu daca maine au ce manca. Si cu toate astea au rezultate bune la scoala, iar multi dintre ei sunt si premianti"". Scoala din Doaga este o improvizatie din lut si nuiele, plina de gauri. Sunt doua camere lipite, despartite de o usa. Intr-una e gradinita, in cealalta, scoala. Primaria a primit bani pentru o scoala noua, dar nu vor sa o construiasca pe locul celei vechi, pentru ca nu e terenul Primariei. Si nu s-au hotarat inca unde sa o puna si nici nu se stie cand vor gasi un loc... Multi copii fac naveta la Marasesti la scoala, dar pentru asta trebuie bani de tren. Nu exista autobuze sau microbuze intre Doaga si Marasesti. Doar un personal, care pleaca dimineata dinspre Doaga si altul, ce vine abia la ora 15:00 din Marasesti spre Doaga. Pana atunci, copiii stau pe unde-apuca si mananca nimic. Iarna, cand trenurile se mai opresc, copiii nu au cu ce sa ajunga la scoala decat pe jos. Iar pe camp sunt animale... mai ales iarna.
""FITI CALMI!"" Si in Marasesti au fost cateva zile de groaza. ""Nu a existat nici un program de evacuare"", imi povestesc, inca speriate, cele doua profesoare. ""Stiam ca barajul de la Calimanesti este proiectat pentru un debit de 4.800 mc/s si acum anuntasera 7.200 mc/s. Auzeam doar in difuzoarele cu care este impanzit Marasestiul o voce care ne spunea sa fim calmi si sa nu intram in panica. Eram izolati, podul de peste Trotus nu putea fi folosit, toate drumurile erau inchise. Siretul venea dintr-o parte, Putna din alta si Trotusul din alta - eram prinsi la mijloc si nu aveam unde ne duce."" In blocuri, apartamentele situate la etajele superioare devenisera arhipline. Fiecare om cauta un cunoscut care sa locuiasca mai sus. Magazinele erau goale - nu se mai gasea nimic, insa ultima grija a oamenilor era mancarea. ""A fost o groaza generala"". Cand au venit puhoaiele, alimentarea cu energie electrica a fost oprita. Apoi, cand s-a golit centrala electrica de apa si s-au terminat reparatiile, s-a dat drumul la curent. Multi nu apucasera sa-si scoata apa din casa, desi prin megafoanele instalate la fiecare colt nu se facuse nici un anunt. I-a ferit Dumnezeu sa moara curentati...
Apa a venit si a trecut, a facut doar pagube materiale. Oamenii, fericiti ca au scapat cu viata, si-au curatat curtile de mal si l-au scos in strada, unde a si ramas vreo doua saptamani. Copiii din Doaga mi-au spus ca intr-un canal care se afla la cateva sute de metri de blocul lor inca mai sunt animale moarte. ""Si de-acolo vin muste si un miros...""

O DATA IN VIATA