* O forma relativ benigna a intolerantei consta in discreditarea adversarului de idei, simuland ca nu pricepi esenta discursului sau si intorcand lucrurile in asa fel incat sa deplasezi disputa inspre ce crezi ca stii tu mai bine, iar el, deloc. Truc
* O forma relativ benigna a intolerantei consta in discreditarea adversarului de idei, simuland ca nu pricepi esenta discursului sau si intorcand lucrurile in asa fel incat sa deplasezi disputa inspre ce crezi ca stii tu mai bine, iar el, deloc. Trucul acesta i-a fost aplicat recent de infatigabilul Cristian Badilita lui Nicolae Manolescu, atunci cand onorabilul profesor a cutezat sa se pronunte asupra crimei de la Tanacu (v. "Romania literara", nr. 27 a.c.): oroare, a strigat induhovnicitul de la Paris, Manolescu nu cunoaste "domeniul despre care scrie", este "pueril" si da dovada de o "crasa ignoranta in materie de teologie" (v. "Adevarul literar si artistic", nr. 778)! Oare ce teologie ar justifica insa crucificarea de la Tanacu, despre care Badilita crede ca "ne-ar putea folosi ca parabola cu talc"? Fireste, "talcul" nu ne este dezvaluit, el ramanand pesemne accesibil doar celor versati in teologie (unul neasteptat fiind Dan C. Mihailescu, dupa acelasi Badilita si criteriile sale inefabile - v. ALA, nr. 781), care, avand aerul ca-si rezerva numai lor judecarea cazului Tanacu, in temeiul inaltei stiinte pe care sunt singurii ce o poseda, se fac in realitate complici la moartea prin chinuri a unei fiinte.
* O intoleranta bine impachetata in efecte retorice si sofistica intalnim in conferinta rostita de H.-R. Patapievici la Constanta, pe 26 mai trecut, publicata in "Orizont", nr. 7 a.c., si pe site-ul ICR (deocamdata; astept si momentul cand va fi raspandita din avion, pe foi volante, caci asa se cade sa ne vina sapienta - de sus in jos). Deja a vorbi public intr-o tara in care saracia este endemica "Despre avantajele si dezavantajele inapoierii" contra unei sume de ordinul a 1000 de euro (rog sa fiu corectat daca e mai mica ori mai mare) constituie in sine o sfidare. Sa trecem totusi peste asta, ca si peste dezavantajele inapoierii, la care conferentiarul nu zaboveste, socotind ca sunt sensibile pentru toata lumea; care ar fi insa avantajele? Iata-l pe cel dintai: "inapoierea este darul care ne furnizeaza doua vieti in loc de una, ne introduce in doua tipuri de temporalitate: a noastra si cea spre care nazuim. Ca sa unificam situatia noastra cu a celor pe care ii consideram etalon, trebuie sa facem o unificare temporala...". Foarte frumos, numai ca unificarea respectiva ne consuma ea insasi timp (arderea etapelor e exclusa, stabilea vorbitorul) si atunci numai stagnarea celor spre care nazuim ne-ar ingadui sincronizarea (stagnare imposibila in modernitate, unde progresul e automat si inevitabil, potrivit unor demonstratii anterioare). In al doilea rand, o data ce am izbuti totusi unificarea celor doua temporalitati, a noastra cu cea occidentala, fiindca intr-acolo tindem, dintr-o data am saraci, nemaivand decat una singura, ceea ce ne-ar amputa si de "fertilitatea" trairii in doua temporalitati distincte, "avantaj esential al inapoierii" de care nu mai beneficiaza, vezi bine, cei cu care, inexplicabil, am vrea sa ne unificam temporal (dar de la care ne vin toate descoperirile si ideile, inclusiv bibliografia haotic folosita de Patapievici, altminteri obsedat de "ce se pierde atunci cand ceva se castiga"). Sincronizarea, cu alte cuvinte, va fi o catastrofa.
Las deoparte hegelianismul nedigerat dindaratul acestei parade de gandire vicioasa, ca sa detectez inca un maestru ascuns ce a inspirat-o, caci alt avantaj al inapoierii este ca, intarziati fiind, noi putem pretui unele "lucruri care in alta parte nu mai sunt pretuite" - spre exemplu ne este oferit... "coupe-papier-ul"! De ce nu si lampa cu petrol, oricum un progres fata de lumanare, la palpairea careia, spunea Noica, a carui naluca bantuie aceasta conferinta, s-au putut citi si scrie atatea carti?
In fine, partea problematica e ca de temporalitati distincte nu se bucura decat "romanii cultivati", adica aceia care "sunt in mod natural posesorii a cel putin doua culturi" (nu mai curand sfasiati intre doua culturi?), altfel spus, cei mai putin inapoiati! Cati ar putea sa fie ei? Patapievici nu-i numara, dar este evident ca numai lor, celor putini, prin firea lucrurilor, trairea in mai multe temporalitati diferite le da "un avant-gust salt destinului nostru de oameni nemuritori". Pentru restul turmei, nemurirea va fi, desigur, o surpriza nemeritata. Elitismul ameninta si lumea de dincolo.
* O data cu textul semnat de Mircea Platon, "Razboiul vazut" (v. revista "Rost", nr. 28/iunie a.c.), intram in plina toleranta zero, aici fiind vorba de o incitare fatisa la declansarea unui jihad ortodox: "Sa riscam pentru gloria Sfintei Treimi si pentru mantuirea noastra. Sa riscam sa nu ii iubim pe eretici, pagani si atei. Sa riscam sa le amintim ca pe vrajmasii nostri ii putem ierta, dar pe cei ai Bisericii, nu. (...) Sa riscam sa le cerem tuturor intelectualilor romani apostati sa-si faca penitenta publica si solemna toata viata lor. Sa riscam sa cerem (...) Bisericii Ortodoxe din intreaga lume sa lupte pentru restituirea cenzurii religioase a vietii intelectuale..." etc. Textul este integral citabil; prefer sa recurg insa la opinia avizata a unui spirit afin: "Vazuta cu ochi limpede, din exterior, Romania nu are decat doua carti cu care se poate impune in concernul tarilor europene (...): ortodoxia si cultura de sorginte ortodoxa" (eternul C. Badilita, in ALA, nr. 780). Fara indoiala, ni se sugereaza un export de ortodoxie cu care, la rigoare, m-as putea impaca, mai ales daca i-ar include si pe propovaduitorii ei cei mai intoleranti.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.