Sambata, ziua de odihna, a trecut. Militarii si politistii s-au spalat de sutele de kilograme de vopsea si insecticide aruncate asupra lor, si-au schimbat uniformele. Colonistii s-au adunat in sinagogi si s-au rugat lui Dumnezeu sa-i salveze. Dumneze
Sambata, ziua de odihna, a trecut. Militarii si politistii s-au spalat de sutele de kilograme de vopsea si insecticide aruncate asupra lor, si-au schimbat uniformele. Colonistii s-au adunat in sinagogi si s-au rugat lui Dumnezeu sa-i salveze. Dumnezeu n-a fost niciodata la Gaza, a uitat de mult de suferintele Gazei, asa ca, nici de data aceasta, nu sunt sperante. Ieri dimineata, razboiul evacuarii a fost reluat. La ora 11:30, 2000 de militari si politisti au patruns in colonie. Cele 80 de familii care mai ramasesera acolo, inca se rugau si asteptau o minune. Care nu s-a aratat. 200 de extremisti care s-au strecurat in colonie, veniti din toata tara, se pregateau de hartuiala cu armata. Ei au dat foc unor roti auto. O coloana de fum negru se inalta pana la cer. Apoi au sapat cinci gropi de inmormantare - una pentru faraonul egiptean care i-a prigonit pe evrei in antichitatea biblica si s-a opus exodului evreiesc spre libertate. Al doilea mormant - destinat imparatului roman Titus, care a lichidat revolta evreiasca, urmata de incendierea Templului din Ierusalim si imprastierea evreilor in Diaspora. Al treilea mormant e al lui Hitler; al patrulea apartine lui Arafat. Al cincilea mormant e gol: extremistii fanatici evrei l-au destinat aceluia care a dat ordinul evacuarii si alungarii evreilor din Gaza si Somronul de Nord, premierul Ariel Sharon. Extrema dreapta nu-i va ierta niciodata lui Sharon ca a initiat si a patronat evacuarea evreilor din Gaza si Cisiordania de Nord.
Viata lui Sharon, amenintata
Iuval Diskin, noul comandant al serviciilor secrete interne (Shabak), a averizat in sedinta Cabinetului guvernamental ca teroristul sinucigas evreu care a jurat ca-l va ucide pe Sharon a pornit deja la drum. Au fost depistati si cei doi extremisti evrei care au dinamitat camera cu baloane de gaz din subsolul unui bloc din Rehovot. Ei isi propusera sa provoace o mega-explozie care sa opreasca evacuarea.
In casa unuia dintre acestia s-au gasit arme si postere cu inscriptii instigatoare, de genul: "Sa-i ucidem pe Sharon si Sarid." Iosi Sarid este, de decenii, liderul miscarii de stanga israeliene. Ministru, deputat, profesor si mentor spiritual, Sarid a condamnat ocupatia israeliana a teritoriilor palestiniene, calificand-o drept nelegala, corupta si criminala. Dar vocea sa a fost asemenea celei a profetului in pustiu. Acum, extremistii evrei ii vor si lui moartea.
Autoritatile militare se asteptau ca, pana aseara, sa se incheie evacuarea coloniilor din Gus Katif. Va urma apoi evacuarea coloniei Neitzarim, nucleul dur al nordului Gazei. Abia maine, fortele de ordine se vor indrepta spre Somronul de Nord.
Cele patru colonii din Cisiordana, care urmeaza a fi evacuate, au alt simbol in ochii evreilor.
Gaza nu a fost pamant biblic, dar Somronul si Iehuda sunt leaganul regalitatii biblice evreiesti, al profetiilor si al Israelului antic.
Primele doua colonii asupra carora se indreapta fortele de evacuare sunt Shaa-Nur si Humesh. Mii de operatori si ziaristi din lumea intreaga se grabesc sa ocupe pozitii in Cisiordania de Nord.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.