In urma incidentului din metroul londonez, soldat cu moartea "accidentala" a cetateanul de origine braziliana Jean Charles de Menezes, impuscat de sapte ori in cap si o data in umar de catre ofiteri sub acoperire ai fortelor de securitate britanice,
In urma incidentului din metroul londonez, soldat cu moartea "accidentala" a cetateanul de origine braziliana Jean Charles de Menezes, impuscat de sapte ori in cap si o data in umar de catre ofiteri sub acoperire ai fortelor de securitate britanice, Politia metropolitana a incercat sa previna initierea unei anchete independente asupra cazului, coordonata de comisia guvernamentala Independent Police Complaints Commission (IPCC), relateaza cotidianul britanic "Times" in editia sa de ieri. Intr-o scrisoare adresata Ministerului de Interne britanic, seful Scotland Yard, Ian Blair, arata ca demararea unor investigatii IPCC asupra circumstantelor in care tanarul brazilian, in varsta de 27 de ani, si-a pierdut viata in statia de metrou Stockwell ar fi stanjenit cercetarile Politiei asupra atentatelor esuate de la 21 iulie. Demersul inaltului oficial al Scotland Yard nu a avut succes, solicitarea fiind respinsa pe motiv ca ar fi fost ilegala si ar fi subminat credibilitatea IPCC. Ian Blair "a dorit sa clarifice rolul pe care IPCC l-ar fi putut juca in cazul in care, asa cum aparea la acel moment, in cadrul operatiunii de la statia de metrou Stockwell ar fi fost impuscat un atentator sinucigas," a confirmat Politia metropolitana, comunicatul oficial adaugand ca aceasta "precautie" era necesara in contextul in care "investigatiile asupra incidentelor teroriste (de la 21 iulie, n.red.) trebuiau sa aiba intaietate in fata oricarei anchete desfasurate de IPCC la acel moment." Dezvaluirile intervin in contextul in care postul de televiziune britanic ITV a publicat, marti, un material atribuit IPCC, ale carui concluzii contrazic varianta oficiala asupra mortii lui Jean Charles de Menezes. In urma scurgerii de informatii, seful Scotland Yard a solicitat directorului IPCC, Nick Hardwick, sa admita anchetarea circumstantelor in care ITV a intrat in posesia documentului elaborat de comisia guvernamentala britanica de catre ofiteri de Politie din afara Londrei.
"O serie de erori catastrofale"
Jean Charles de Menezes a facut obiectul unui filaj defectuos, care a dus la impuscarea mortala a acestuia in statia de metrou din capitala Marii Britanii, noteaza "Times," apreciind ca operatiunea de supraveghere initiata de Scotland Yard a fost dominata de "o serie de erori catastrofale". Adresa la care locuia tanarul ajunsese in atentia Politiei britanice dupa descoperirea, la o sala de sport din Londra, a unei legitimatii apartinand unuia din suspectii in cazul atentatelor esuate de la 21 iulie, figurand, totodata, pe actele unei masini care fusese vazuta intr-o "o tabara terorista de antrenament din Cambria, Wales." Unul dintre membrii echipei care supraveghea cladirea, echipat cu o camera de luat vederi, trebuia sa filmeze persoanele care intrau sau ieseau din bloc, pentru a compara apoi imaginile cu fotografiile suspectilor. In dimineata zilei in care Jean Charles de Menezes si-a parasit apartamentului din South London, "nu am reusit sa imi transmit observatiile si sa pun in functiune camera video in acelasi timp. Din acest motiv, nu avem imagini video cu suspectul," a explicat unul din membrii echipei de supraveghere. Agentul, cu numele de cod Hotel Three, a solicitat permisiunea de a-l retine pe Jean Charles de Menezes inainte ca acesta sa intre in metroul londonez, insa nu i-a fost acordata. Ulterior, coordonatorul operatiunii, comandantul Cressida Dick, a ordonat ca tanarul de origine braziliana sa fie prins in viata, inainte de a se urca in metrou si a fi impuscat de fortele de securitate britanice, mai noteaza "Times". (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.