Politica de imagine

Intr-un dialog pe Internet, avut in noptile necautarii de la Plopeni cu un reprezentant al Ministerului de Interne, am fost acuzati ca aratam doar aspectele negative si lipsa de profesionalism a Politiei romane in operatiunile de cautare a fetitei disparute.


Ceea ce nu a inteles interlocutorul nostru a fost ca materialele, critice pe alocuri, au fost o punte de dialog pe care incercam sa o avem cu autoritatile. Rolul nostru era sa atragem atentia asupra unor aspecte observate pe teren, bune sau rele, ale politistilor. De cand relatarea unor evenimente in desfasurare a devenit o incercare de subminare a prestigiului unei institutii?
Avem tot respectul pentru politistii care au venit la cautari in Plopeni. Este remarcabil faptul ca au reusit sa se mobilizeze si sa inteleaga, in sfarsit, ca un copil nevinovat a disparut in conditii misterioase de acasa si are nevoie de ajutor.
Totusi, aceleasi metehne, observate si cu alte ocazii, au aparut si aici. Primele momente ale cautarii au fost tratate iarasi, pentru a cata oara, cu superficialitate. Cautarile au inceput destul de tarziu in noapte si destul de firav.
Exact la inceputul cautarii, cand sansele de a gasi copilul sunt cele mai mari, politia nu reuseste sa adune toate elementele necesare unei cautari eficiente. Lipsa cainilor de urma performanti, lipsa dotarilor specifice unei cautari de noapte (reflectoare, echipamente night-vision, portavoce), lipsa unui plan coerent de actiune duc in final la impresia unei cautari haotice. Ce rost mai avea sa plimbam o saptamana elicoptere pe cerul insorit al Dobrogei daca nu s-a reusit aducerea lor in prima noapte, cand existau cele mai multe sanse ca Andreea sa mai fie in zona? Elicopterul, toata saptamana, si-a facut treaba - a cautat-o! Asa s-a exclus varianta ca fetita ar fi in viata, pierduta prin podisul dobrogean.
Colaborarea cu voluntarii este iarasi defectuoasa. S-a adunat o forta civila destul de importanta care a trebuit sa porneasca in cautari fara indrumarea unui reprezentant al politiei. Oare teama de concurenta a facut ca aceasta comunicare sa nu existe? Teama ca nu cumva altii decat politistii sa gaseasca fetita i-a determinat sa-si puna fermoare la gura si sa ridice din umeri la fiecare incercare de dialog? Nu stim, dar ceea ce stim fara dubiu este ca intr-o astfel de actiune, fiecare om este important: politist, voluntar, reprezentant al presei.
""Padure fara uscaturi nu exista, dar asta nu inseamna ca toata padurea este uscata"", ne transmitea distinsul membru al politiei pe Internet. Suntem de acord, exista numeroase cazuri rezolvate prompt de politisti, spre lauda lor, si cunoastem toti conditia de tara austera care nu-si permite sa cheltuie prea mult pe dotari. Dar multe probleme pot fi rezolvate daca pui mult suflet, un pic de imaginatie si nu pui prea mare pret pe politica de imagine.
Imaginea Politiei este data in primul rand de lucratorii acesteia. Uscati sau nu, in unele cazuri, excesul de zel isi face simtita prezenta destul de acut, pe cand in altele, unde ar fi natural sa existe o cantitate in plus de zel, nu exista decat gandul ca mai sunt ceva treburi si pe-acasa. Nu de putine ori am avut ocazia sa intalnesc oameni care au observat ca atunci cand este vorba de aplicarea de corectii mai mult sau mai putin abuzive, politia nu pregeta in a-si face datoria. Insa cand este vorba de cautat prin maracini sau in gauri pe sub pamant un copil a carui viata ar putea fi salvata, intervin tot felul de ganduri, principalul fiind: ""Degeaba! Nu-i aici, asa ca nu are rost sa ne agitam prea tare"". Iata ca, din cauza abuzului - in unele cazuri - si a suficientei si comoditatii - in altele - , pot muri oameni. Adulti batuti (cazul Gionea) sau copii pierduti. E adevarat ca acestea nu se intampla numai din cauza politiei. Este un lant ale carui verigi sunt inca tepene, dar putin cam ruginite. Indiferenta medicilor, combinata cu ""zelul"" politistilor si ""ameteala"" victimelor duc spre astfel de finaluri tragice.
Cu parere de rau si cu toata stima pe care o am fata de unii lucratori din politie, asta este cruda realitate.
Cand o sa fim capabili sa tinem mai putin la faima si mai mult la oameni, cu siguranta se va schimba in bine tocmai ceea ce atarna acum asa de greu in balanta: Imaginea.

---

Despre autor: