Romania e tara in care cainele antidrog Pandele, de la Vama Nadlac, a fost surprins in timpul programului cu 1210 euro, spaga, pe care-i detinea in cusca din dotare. E vagauna de lume in care podurile se prabusesc ca la concurs, dupa principiul domin
Romania e tara in care cainele antidrog Pandele, de la Vama Nadlac, a fost surprins in timpul programului cu 1210 euro, spaga, pe care-i detinea in cusca din dotare. E vagauna de lume in care podurile se prabusesc ca la concurs, dupa principiul dominoului, desi la Maracineni e pelerinaj politic. Romania e locul geografic pe care Dumnezeu nu-l iarta de ploi si inundatii si, mai apoi, de canicula. O saracie de tara unde vilele tasnesc din pamant precum ciupercile dupa ploaie, iar masinile de lux isi plimba, ca proastele, pe strazile bombardate, cei cativa proprietari cu buzunarele paraind de valuta, traficata de pe urma razboiului cu democratia. E tara unde PSD, principalul partid de opozitie, e pe cale sa declare greva parlamentara pentru ca nu e in stare sa duca la capat o lupta politica fatisa. Sefii partidului, o parte dintre marii inavutiti ai neamului, nu pot pricepe nici in ruptul capului ca alternanta la guvernare e motorul unui angrenaj care, odata pornit, ar face ca podurile sa nu mai cada, spaga sa nu mai fie spaga, iar raul si ramul sa ne fie iara prieteni.
Ei si!, ce daca PSD ameninta cu greva si cu retragerea celor 15.000 de alesi locali? In India, de pilda - citesc intr-un ziar - o firma castiga bani grei furnizand nuntasi de inchiriat, persoane bine imbracate care danseaza rad si chefuiesc, impresionand prin comportament, fara ca nimeni sa afle ca sunt platiti pentru asta de mirii si nasii care, altfel, n-ar prea fi avut invitati la nunta. Nici o problema, putem oricand infiinta o firma care sa furnizeze parlamentari in locurile lasate vacante de PSD. Ai nevoie de un Hrebenciuc, de un Mitrea, de un Nasatase, de un Vacaroiu, poate de un Mickey Spaga, nimic mai simplu, dai un telefon la firma si gata! La un pret mai mic, de nimic chiar, ai putea obtine niste "pesedisti" impaiati. Credeti ca ar fi vreo diferenta? Mircea Geoana a pornit un joc politic destul de riscant. Mult prea balcanic ca sa poata fi inteles de o Uniune Europeana care si asa e gata-gata sa ne tranteasca usa-n nas.
Si daca buluceala de prin vamile cu Occidentul, cu romanii care dau navala se se intoarca-n tara ca sa nu primeasca interdictie pe pasaport ar putea fi o reactie placuta pentru Uniunea Europeana, cu toate ca, in esenta, e un troc ordinar, o romanca e cea care a bulversat opinia publica din Apus. Si ma refer la oribila crima de la Taize, unde liderul religios al Bisericii Reconcilierii, parintele Roger a fost asasinat cu trei lovituri de cutit de Luminita Solcan, in fata a 2500 de credinciosi. Parintele Roger, la cei 90 de ani ai sai, nu numai ca era simpatizat de Papa, dar conducea o confrerie al carei scop era reconcilierea intre cele doua mari Biserici crestine. Biserica Reconcilierii nu era considerata o secta daunatoare. Sigur, la o scara mult mai mica, Romania se afla acum in postura Turciei, dupa tentativa de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea. Atunci, Turciei i s-a inchis drumul spre Europa si abia dupa ce Papa l-a vizitat in puscarie pe Mehmet Ali Agca, acordandu-i iertarea, relatiile cu Occidentul s-au mai detensionat.
Ce mai bazar bizar! Era sa uit de stenogramele PSD. Cei de la Parchet s-au imbulzit, care mai de care, mai ceva ca la Nadlac, sa ancheteze ceea ce presa a numit "Scandalul stenogramelor". De fapt, ce sa ancheteze?! Intregul Cod Penal romanesc e cladit pe anchetarea unor fapte. Asa se si numesc: fapte penale. Or, o discutie, fie ea si inregistrata, intre liderii PSD, cu privire la asa-zise abuzuri, nu pot deveni, peste noapte fapte penale. Nu zic ca nu e foarte grav - daca e adevarat - ceea ce s-au conversat "pesedistii". Ba chiar cred ca in staff-ul PSD, acest gen de discutii erau la ordinea zilei. Spun doar ca din punct de vedere strict legal, stenogramele n-au nici o valoare, sunt un fel de frectie la picior de lemn, daca nu se poate demonstra ca au fost urmate de fapte cu incadrament penal.
Daca pana acum, cu nervii intinsi ne mai scoteam din fotbal, acu' nici Rapidul nu mai e ce-a fost. Episodul Razvan Lucescu e absolut detestabil. Vice-premierul George Copos, dupa ce anuntase ca nu se mai implica in fotbal - asta dupa ce fortase niscaiva hotarari de guvern in propriul folos necuvenit -, l-a demis pe Razvan Lucescu, afectandu-i grav coloana vertebrala. Asa ca Lucescu s-a intors in patru labe, speriat probabil ca Mircea Rednic isi lasase familia balta in Belgia pentru a juca, din nou, rolul de tutar.
Noroc cu Mitica Dragomir, care joaca poker pe postul tv, la ora de maxima audienta. Asta-i Romania! Cel putin, deocamdata...


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.