Premierul Calin Popescu Tariceanu a reconfirmat ieri faptul ca va cere declasificarea documentelor la care s-a referit seful statului, demers ce se va putea face, in opinia sefului Executivului, in CSAT. El a explicat: "Ca premier, nu pot lasa sa
Premierul Calin Popescu Tariceanu a reconfirmat ieri faptul ca va cere declasificarea documentelor la care s-a referit seful statului, demers ce se va putea face, in opinia sefului Executivului, in CSAT. El a explicat: "Ca premier, nu pot lasa sa planeze asupra Guvernului dubii privind corectitudinea membrilor lui. Daca voi fi sesizat cu informatii despre elemente de coruptie, nu voi tolera o asemenea situatie. Pe de alta parte, ori de cate ori organele abilitate ale statului constata elemente de coruptie, sunt obligate sa sesizeze organele de Procuratura pentru a incepe cercetarile. Nu trebuie neaparat ca eu sa dau un semnal pentru inceperea sau neinceperea unor cercetari. Serviciile de informatii au aceasta abilitare, sa sesizeze organele competente, Procuratura, sa inceapa cercetarile". Premierul a continuat: "Din pacate, unele speculatii care s-au facut dupa declaratia presedintelui tind sa lase o umbra de indoiala asupra unor ministri si a premierului. Consider ca este necesara declasificarea acestor informatii in cadrul CSAT, pentru ca altfel aceste informatii sunt acoperite de legile in vigoare si nu pot fi declasificate o lunga perioada". In urma cu o saptamana, presedintele Traian Basescu a afirmat, intr-un interviu acordat postului public de radio, ca premierul a primit de la SRI 21 de documente din care reiese ca unii membri ai Guvernului se afla sub influenta unor grupuri de interese economice si s-a declarat surprins de modul in care Tariceanu a abordat subiectul.
"Este bine sa continue premierul"
SRI a raspuns deja solicitarii de declasificare a celor 21 de documente, aratand ca acest demers este posibil dupa 40 de ani de la arhivare, potrivit legii.
Seful statului a precizat, dupa precizarea SRI, ca declaratia sa initiala privind cele 21 de documente informative ajunse la cunostinta premierului nu a vizat SRI. "In privinta desecretizarii celor 21 de documente, trebuie respectata legea. Declaratia mea initiala nu a vizat nicidecum SRI. Eu am atras atentia asupra celor doua legi: Ordonanta Petrom si HG privind energia electrica", a explicat presedintele. Intrebat daca va cere, totusi, declasificarea acelor documente, Basescu a spus: "Este bine sa continue premierul Tariceanu", referindu-se la faptul ca primul-ministru a afirmat ca va solicita CSAT declasificarea documentelor respective.
Punct de vedere diferit pe tema energiei
Tariceanu a admis si faptul ca, in unele domenii, punctul sau de vedere nu coincide cu cel al presedintelui, unul dintre acestea fiind cel al energiei, domeniu in care liberalizarea pietei de profil nu favorizeaza pe nimeni. "Sunt foarte atent la toate semnalele publice pe care institutiile statului si Presedintia le dau. Nu sunt indiferent la ce semnaleaza seful statului, presa sau societatea civila. Tot ceea ce a semnalat presedintele va fi evaluat si vor fi luate masurile necesare", a subliniat premierul. El a adaugat: "In privinta liberalizarii pietei de energie, am explicat ca decizia Guvernului nu prevede in vreun mod favorizarea unor societati sau a unei parti a celor care beneficiaza de liberalizarea pietei. Din contra, Hotararea de Guvern privind liberalizarea pietei energiei se refera la accesul liber pe piata al tuturor clientilor, indiferent de nivelul de consum. Daca pana acum aveau acces la piata liberalizata doar consumatorii care depaseau un gigawatt, acum pot avea acces toti consumatorii. Deci nu este o masura care sa favorizeze pe cineva, ci favorizeaza in egala masura pe toti".
Remanierea poate avea loc oricand
Seful Executivului a mai aratat ca face evaluarea ministrilor in functie de prioritatile strategice ale Guvernului, respectiv modernizarea infrastructurii, invatamant performant, dezvoltarea rurala, sanatatea si integrarea in UE. "Voi face evaluarea si o fac mereu in functie de prioritatile strategice ale Guvernului. Modernizarea infrastructurii, realizarea unui invatamant si a unei cercetari performante, modernizarea agriculturii si dezvoltarea rurala, precum si sanatatea sunt prioritati interne ale Executivului", a explicat premierul, adaugand ca mai exista si prioritatea externa a integrarii Romaniei in UE. Tariceanu a spus ca nu poate pune semnul de egalitate intre ministerele care se ocupa de domeniile respective. "Sunt unele care performeaza mai bine si altele mai putin bine. Nu ne permitem ca la bilantul unui minister nota sa fie de trecere, sase-sapte. Avem nevoie de performanta la un nivel foarte ridicat pentru a putea fi realizate programele propuse", a adaugat primul-ministru. Intrebat daca la sedinta Coalitiei s-a discutat si despre remaniere, Tariceanu a spus: "Eu pun in discutie, cu partenerii de guvernare, necesitatea indeplinirii angajamentelor luate si, de aici, fiecare trebuie sa stie ce are de facut". El a spus din nou ca va anunta remanierea dupa ce aceasta se va face, precizand ca acest demers poate avea loc oricand.
Surse din Guvern, citate de Mediafax, nu exclud ca o remaniere a Executivului sa aiba loc chiar in cursul saptamanii viitoare. Numele vehiculate de surse liberale sunt cele ale ministrilor PNL ai: Sanatatii - Mircea Cinteza, Finantelor - Ionut Popescu; iar dintre ministrii PD, cei ai: Mediului - Sulfina Barbu, Integrarii - Ene Dinga, alaturi de vicepremierul Gheorghe Seculici.
Inginerul in vizita la Maracineni
Premierul s-a aratat iritat de afirmatiile facute de presedintele Basescu marti la Maracineni, seful statului afirmand ca dupa vizita sa se vor "buluci" premierul si ministrii care au uitat sa mai treaca prin zona, cat timp el a fost in concediu. "Maine cu siguranta trec premierul si toti ministrii buluciti la pod, ca, atat timp cat am fost in concediu, au uitat sa mai treaca pe la pod. De maine, bulucesc toti!", a spus Basescu. Tariceanu a tinut sa explice ca el nu se duce in vizita la Maracineni ca sa se plimbe, ci ca sa evalueze, ca inginer, stadiul realizarii lucrarilor de refacere a podului daramat in urma inundatiilor.
"La podul de la Maracineni am mers pana in momentul in care am considerat necesar si acel moment a fost determinat de interventiile pe care le-am facut pentru ca fortele umane si mijloacele tehnice sa fie la nivelul necesar realizarii lucrarilor in timp", a aratat premierul. "Eu nu sunt sef de santier, dar in momentul in care am vazut, pentru ca sunt inginer constructor si ma pricep si eu, m-am dus. Si, cu ochiul inginerului, pot sa apreciez daca lucrul se desfasoara la nivelul si in ritmul care sa ne permita realizarea termenelor de dare in functiune", a completat primul-ministru. "In rest, ma voi duce in tara sa vad modul in care decurg lucrarile. Voi mai merge in Timis, Bacau, Vrancea, Galati. Stiu sa-mi fac calendarul pentru ca acesta este un lucru care ne preocupa. Nu a existat sedinta de Guvern in care sa nu luam masuri pentru a sprijini judetele grav afectate de inundatii", a mai spus premierul, precizand ca nu stie ce remarca a facut presedintele Basescu privind vizitele la Maracineni.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.