Explicatiile si invatamintele de la Hadareni

La 20 septembrie 1993, o parte a populatiei din Hadareni a atacat comunitatea romilor din sat, ca represalii la uciderea unui roman. Au fost omorati trei romi, incendiate 14 case, 5 demolate, ceilalti romi au fost alungati din sat. La data de 5 octombrie 1993, satenii adunati pe stadionul din Hadareni au adresat o scrisoare deschisa catre presedintele Ion Iliescu, Parlament si Guvern. In ea anuntau ca nu vor sa mai traiasca impreuna cu romii datorita faptelor antisociale ale acestora. La miting au invocat un fel de promisiune a autoritatilor locale, ca satenii se vor bucura de imunitate.
Intr-adevar, nimic nu pare sa fi afectat viata agresorilor sub regimul patronat de Ion Iliescu. De-abia la 12 august 1997 a fost emis un rechizitoriu impotriva a 11 persoane recunoscute a fi participat la violente. Cinci barbati au fost acuzati de omor deosebit de grav. Patru dintre acestia au si fost gasiti vinovati de Tribunalul Mures la 17 iulie 1998. Instantele superioare au redus si calificarea infractiunilor, si numarul vinovatilor. Doua persoane au ajuns totusi in inchisoare pentru omor, dar au fost gratiate de catre presedintele Iliescu. Acesta este contextul in care victimele s-au adresat in luna decembrie 2000, Curtii Europene a Drepturilor Omului. Peste circa patru ani, Curtea a pronuntat o hotarare partiala prin care lua act de intelegerea dintre Guvernul Romaniei si 18 dintre cei 25 de reclamanti. Guvernul s-a angajat sa plateasca victimelor despagubiri materiale si morale cuprinse intre 11.000 si 23.000 euro.
Punerea in executare a hotararilor judecatoresti - caci vinovatii erau partasi in solidar la despagubiri - a creat noi tensiuni in satul acum celebru, pe care presa le-a pus sub titluri de genul: "Razboi in Hadareni", "Bomba Hadareni" s.a.m.d.
Povestita, istoria violentelor din 20 septembrie 1993 si a urmarilor lor pare destul de liniara. Ca sa o transformam intr-o sursa de invataminte avem insa nevoie de context.
Mai intai, ar fi de notat ca violentele de la Hadareni se inscriu intr-o lunga serie inceputa dupa 1990. In toate cazurile, o infractiune grava a unui rom pe fondul insecuritatii colective genera represalii ale majoritatii impotriva romilor din localitate. Incitatorii si autorii ramaneau nepedepsiti. "Modelul" inseamna justitie locala prin pedepse colective care se bucura de imunitate. Or, toate aceste atitudini sunt intolerabile intr-un stat de drept. Actul de justitie este monopolul statului, pedeapsa nu poate fi decat individuala, pe masura faptei, iar vinovatii sunt responsabili in fata legii.
Astfel de violente au fost posibile datorita atmosferei extremist-nationaliste puse la lucru, in primii ani post-decembristi, de regimul Iliescu. "Modelul" a prins, astfel ca pana spre sfarsitul anilor '90 se numarasera peste 35 de atacuri impotriva comunitatilor de romi. Eliminarea regimului Iliescu in urma votului din 1996 a pus justitia la locul ei. Autorii violentelor au inceput sa raspunda in fata instantelor. Chiar relativa si partiala, pierderea imunitatii a oprit acest mecanism infernal.
A doua observatie tine de responsabilitatea statului pentru securitatea locuitorilor. Caci nesiguranta generala naste spontan tendinte de autoaparare. Cand statul nu face justitie, justitia individuala devine atractiva.
A treia nota: securitatea este strans legata de saracie. Dupa revolutie, romii au fost disponibilizati, primii si masiv. Legea 18/1990 a fondului funciar i-a discriminat. Un mare numar de romi care isi desfasurasera activitatea in agricultura nu a beneficiat de constituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe motive artificiale. Urmarea: dupa 1989, accesul romilor la resursele vitale a fost drastic limitat. Or, este greu sa vorbesti despre respectul proprietatii altora cuiva care se lupta pentru supravietuire.
In sfarsit, spre deosebire de inceputul anilor '90, autoritatile publice inteleg astazi ca discriminarea romilor trebuie curmata. Chiar daca insusit numai ipocrit, aplicarea acestui principiu progreseaza. In noile conditii, activismul liderilor romi nu mai poate ramane la nivelul luptei impotriva discriminarii. Invocarea trecutului de marginalizare si explicarea situatiei de extrema saracie a unei mari parti a romilor nu isi are locul in toate contextele. Emanciparea comunitatii romilor cere solidarizarea intregii societati romanesti. Dar ea nu se va realiza fara efortul colectiv al romilor insisi indreptat spre educatie, spre adaptarea la cerintele muncii si ale legii. In aceasta privinta, elita romilor joaca un rol pe care nimeni din afara comunitatii nu-l poate suplini. Tensiunile actuale din Hadareni le ofera acestora ocazia sa elaboreze un discurs atent nu doar la interesele conationalilor, ci si la responsabilitatea lor.

---

Despre autor: