"Italia mi-a trezit apetitul pentru frumusete"

Una dintre revelatiile festivalului de opera de la Arena din Verona a fost coregraful roman Gheorghe Iancu. Stabilit in Italia din 1980, Gheorghe Iancu si-a trait intens cariera artistica intre balet si coregrafie, interpretand rolurile cele mai importante ale repertoriului clasic si semnand el insusi coregrafia multor spectacole. A lucrat cu mari artisti, precum Carla Fracci, Vladimir Rasiliev si Mikis Teodoradis. Viziunea sa asupra "Dansului orelor" de Ponchinelli a emotionat publicul, care a aplauda indelung, in picioare.
Sa vorbim despre dragoste, maestre Gheorghe Iancu, precum si despre misiunea artistului.
Artistul este cel care daruieste publicului imaginatia sa si iubirea sa. Vocatia artistica este, in esenta, un profund act de iubire (in inteles crestin: a te darui pe tine insuti propriei tale arte si, prin urmare, aproapelui). La noua ani mi-am inceput studiile la Bucuresti si am hotarat, gratie indrumarii profesorilor mei, sa ma dedic total artei dansului, transpunerii frumusetii, fascinatiei si visului pe scena. Iubirea se transmite de la artist catre celalalt, pentru a alina inimile celor ce privesc. Convingerea mea absoluta este ca la toti marii artisti (in randurile carora eu nu am indrazneala sa ma includ; ma gandesc la un Leonardo Da Vinci, la un Mozart) exista o puternica manifestarea divinului.
Ce a insemnat pentru dumneavoastra impactul cu Arena din Verona si, indeosebi, cu opera "La Gioconda" de Ponchinelli?
Pentru mine, intr-un fel, este ca o reintoarcere acasa. Desi dansez si pun in scena spectacole pentru Arena din Verona de douazeci de ani, a fost o emotie coplesitoare. Intr-adevar, m-a miscat maniera in care spectatorii au aplaudat. Neindoielnic, i-am emotionat foarte mult. Baletul "Dansul orelor" a fost un examen, nefiind simplu sa reprezinti un lucru atat de abstract precum curgerea timpului. Si apoi, este vorba de o partitura celebra (Walt Disney a facut un film foarte amuzant pe aceasta melodie). E dificil sa realizezi coregrafia unei muzici foarte cunoscute. Nu doream sa fac referinta la spectacole anterioare. Am incercat sa reprezint diversele momente ale zilei prin intermediul iubirii dintre doua persoane.
Cum a fost trecerea de la balet la coregrafie?
Nu am renuntat sa dansez, chiar daca pasiunea coregrafiei era foarte puternica in mine. In arta coregrafica, creativitatea se manifesta intr-un mod mai explicit. Dansatorul este un executant, dar poate fi si un creator, recompunand rolul de fiecare data. Coregraful are posibilitatea de a crea impreuna cu alte persoane, de a pune in scena ideile inspirate de muzica. Coregrafia imi da satisfactii infinite. Sigur, imi lipseste contactul direct cu spectatorii: sa simti publicul care te adora, te iubeste - e o recompensa extraordinara. In coregrafie, acest lucru se intampla in mod indirect.
Cum va explicati marele dvs. succes?
Pe de o parte, exista o baza profesionala, formata din scheme tehnice: se stie ca, executand cu virtuozitate anumiti pasi, obtii o reactie pozitiva a publicului. Un alt ingredient este inspiratia artistului, inefabila. In momentul in care am pus in scena acel balet am fost inspirat. Talentul - har divin - este cel care m-a calauzit din punct de vedere estetic. M-am nascut cu acest dar. Asa cum un pictor alege o culoare sau alta.
Ce inseamna experienta italiana pentru dumneavoastra?
Am inceput sa lucrez in Italia inca din 1977, stabilindu-ma definitiv in anii '80. Italia este o tara in care am ales sa traiesc. In Romania am studiat la o scoala de dans de mare traditie, care mi-a asigurat o foarte buna pregatire profesionala si, in consecinta, aveam lumea intreaga la dispozitie pentru a-mi desfasura cariera: Londra, Paris, Berlin sau New York. Este posibil ca ratiunile alegerii mele sa fi fost o profunda afinitate latina, precum si faptul ca, voiajand in toata lumea, am inteles ca Italia era tara cea mai frumoasa. Pentru un artist, nu exista o tara mai potrivita. "Il belpaese" este tara care a avut o mare densitate de miscari artistice. Pentru mine, sa traiesc pe astfel de meleaguri era ideal. Oriunde mergi, fie ca este Verona, Roma, Venetia, Padova, Milano sau Napoli, te afli in mijlocul artei. Si apoi viata, persoanele pe care le-am cunoscut, posibilitatile de lucru pe care le-am avut mi-au confirmat ulterior aceasta intuitie. Italia m-a adoptat cu bratele deschise. Sunt roman prin nastere si italian prin adoptiune.
Ce influenta a avut Italia asupra identitatii dumneavoastra?
Mi-a indus apetitul pentru cultura, pentru frumusete. Din bezna comunismului, am venit intr-o tara renascentista. M-am trezit intr-o lumina care m-a orbit. Am calatorit in multe locuri, dar dragostea pentru cultura prezenta in Italia nu am intalnit-o nicaieri. Desigur, este o mare traire culturala si la Paris, Londra, Berlin, dar italienii au un simt estetic deosebit, lucru remarcat de toata lumea.

---

Despre autor: