Toti primarii care s-au perindat pana acum la sefia comunei Moisei, judetul Maramures, avand 9250 de locuitori, au promis electoratului ca vor realiza o aductiune de apa (Izvor Dragos) in folos obstesc. Vazand impotenta organelor alese, peste 1000 de
Toti primarii care s-au perindat pana acum la sefia comunei Moisei, judetul Maramures, avand 9250 de locuitori, au promis electoratului ca vor realiza o aductiune de apa (Izvor Dragos) in folos obstesc. Vazand impotenta organelor alese, peste 1000 de cetateni au hotarat sa rezolve singuri aceasta problema, pe cheltuiala proprie si in regim privat, deoarece primaria continua sa nu dispuna de fondurile necesare unei astfel de lucrari, cu toate ca ar fi putut apela la fondurile Programului SAPARD.
Primarul a deturnat bani din bugetul local
Edilul Toader Stetcu si-a dat acordul pentru construirea aductiunii, iar primaria a eliberat toate autorizatiile necesare, astfel incat oamenii au putut strange fondurile necesare, comandand o expertiza tehnica si executarea lucrarilor unor firme specializate.
Cand a vazut ca lucrarea e aproape terminata, primarul Stetcu n-a mai privit cu ochi buni initiativa oamenilor. Pe de alta parte, s-a gandit cum sa ciuguleasca ceva bani din aceasta treaba. Exercitand presiuni asupra celor 11 consilieri locali ai comunei Moisei, el a reusit promovarea Hotararii locale nr. 22 din 5 iulie 2005, prin care, pur si simplu, a nationalizat conducta de aductiune. Asadar, consilierii alesi de cetatenii comunei au aprobat "trecerea retelei de apa potabila - Aductiunea Izvorul Dragos, in administrarea Consiliului local al comunei Moisei". In plus, s-a stabilit "taxa de racordare la reteaua de apa potabila la suma de 5 milioane de lei/familie". Imediat dupa aceea, primarul a comandat unei firme din Baia Mare o asa-zisa "expertiza tehnica si asistenta tehnica", pentru lucrarile deja finalizate. Prilej pentru a frauda bugetul local cu suma de 70 de milioane de lei, prin intocmirea de acte false. Aceasta faradelege a fost constata de organele de politie ale judetului Maramures, care i-au intocmit dosarul penal nr. 262/P/37316 pentru fals si abuz in serviciu" (vezi facsimil).
Edilul sef vrea la alt partid
Vazandu-se incoltit de oamenii legii, Toader Stetcu, primar ales pe listele PSD, a inceput sa cocheteze cu organizatiile PNL si PD din localitate, pentru a scapa de rigorile legii. Din fericire, pana la aceasta data, fara succes.
In paralel, peste 160 de cetateni ai comunei Moisei s-au adresat si prefecturii judetului, in calitate de finantatori si beneficiari ai propriei investitii, pentru a condamna aceasta nationalizare care a fost facuta fara vreun temei legal, adica in dispretul total al legii. Acestia s-au constituit intr-o asociatie care sa le apere drepturile in fata abuzului de putere savarsit de primarul Stetcu, in complicitate cu alti zece consilieri locali care au aprobat incredibila nationalizare, precum si furtul de fonduri din bugetul si-asa redus al comunei.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.