Situatia romanilor bucovineni, cu suferintele trecutului si blocajele prezentului este prezentata pe larg de catre Ion Popescu, singurul roman care a facut parte din Parlamentul de la Kiev - pozitie obtinuta in lipsa unui partid romanesc, asa ceva nefiind posibil in Ucraina.
Va rugam sa va prezentati...
M-am nascut la 16 aprilie 1964 in comuna Patrautii-de-Jos, raionul Storojinet, mama Aurica - nascuta in Poieni-Bucovina, sat care actualmente face parte din raionul Herta, iar tata Vasile - originar din Patrautii-de-Jos pe Siret. Sunt doctor in filologie si in flozofie. Magistru de onoare in drept si magistru in politologia relatiilor internationale. Cavaler al Ordinului "Pentru Merite" din Ucraina, unul dintre autorii Constitutiei Ucrainei, specialist in sociolingvistica. Am fost decorat de catre Biserica Ortodoxa cu 4 ordine crestine, iar in decembrie 2000, pentru apararea drepturilor romanilor din Ucraina si din spatiul carpato-balcanic in Consiliul Europei am fost decorat de catre Presedintele Romaniei cu Ordinul Serviciul Credincios in grad de Comandor. Am fost deputat al poporului din Ucraina (1994-2002) si membru in AP a Cosiliului Europei (1996-2002). Am fost ales in calitate de presedinte de onoare de catre mai multe ONG-uri romanesti din Ucraina, iar din 5 martie a.c. - Presedinte al Consiliului National al Uniunii Interregionale "Comunitatea Romaneasca din Ucraina".
Sunt casatorit, sotia Alexandra, este absolventa si sef de promotie al Academiei Diplomatice din Kiev, nu lucreaza dupa specialiltate, iar fetita Inna, 16 ani, deja este studenta la facultate. Sora mai mica - Larisa, mama a 4 baieti, este animatorea ansamblului de dansuri populare de copii din satul nostru, iar fratele mezin Vitalie, tata a 5 copii, este animatorul CCS "Dragos Voda" cu echipa de fotbal de copii din localitate. Am 41 de ani si o famile fericita. Cred ca-i deajuns.
In formarea liniilor de demarcare dintre satele romanesti din Bucovina de Sud si cele din Bucovina de Nord, pe care Stalin si Hitler si le-au impartit in dictatul din 1939, Stalin a folosit un creion cu varful bont, cu care a desenat pe harta noua o granita care a trecut de partea Ucrainei o regiune si un numar de sate romanesti. Aceste sate romanesti nu fusesera niciodata ocupate de rusi sau ucrainieni. Ce ne puteti spune despre romanii care s-au trezit peste noapte in Ucraina, datorita unui creion bont?
Nordul Bucovinei a fost anexat de catre URSS la 28 iunie 1940. Zona despre care nici nu s-a pomenit in ultimatumul din 1939 la care va refereati, este teritoriul fostului tinut Herta.
De fapt, la Ucraina au fost trecute nu numai teritoriile din actuala regiune Cernauti, dar si din Sudul Basarabiei (care azi apartin de regiunea Odesa).
Cat despre regiunea Cernauti - aparitia ei este o consecinta directa a Protocolului aditional la Diktatul Ribbentrop-Molotov. Cu toate ca in punctul 3 al Protocolului aditional se specifica doar ca "in privinta Europei Sud-Estice, partea sovietica subliniaza interesul pe care il manifesta pentru Basarabia" si nu erau subliniate intentiile Moscovei de a ocupa o parte a Bucovinei, guvernul sovietic rusesc, in nota ultimativa din 26 iunie 1940 adresata Romaniei, a cerut scoaterea de urgenta a armatei romane si a administratiei civile din teritoriul Basarabiei si al unei parti a Bucovinei.
Insa trupele sovietice au intrat nu numai in Basarabia si Nordul Bucovinei, dar au ocupat si tinutul Herta (care nu era specificat nici in Protocolul aditional la Diktatul Ribbentrop-Molotov, nici in nota ultimativa din 26 iunie 1940).
Tinutul Herta, "un teritoriu curat romanesc, care n-a fost niciodata sub vreo ocupatie straina si care a facut parte din Romania Veche" a avut de impartit soarta tragica a nordului Bucovinei. Teritoriul acestui tinut s-ar intinde pe o suprafata de circa 30.400 ha, avand o populatie de aproximativ 35.000 de romani. Sovieticii au pus stapanire pe el la 29 iunie 1940, pretextand ca s-au "ratacit"... si asa 27 de localitati hertene, care au apartinut anterior judetului Dorohoi din Vechiul Regat, s-au pomenit in componenta URSS.
Tratatul cu Ucraina
In opinia dumneavoastra, ce efecte negative a avut Tratatul cu Ucraina, ratificat de fostul presedinte Constantinescu din partea Romaniei, pentru romanii din Bucovina de Nord, si in ce masura credeti ca s-ar bucura romanii din regiune daca acest tratat ar fi declarat nul si neavenit de catre administratia prezenta, sau de catre una viitoare de la Bucuresti?
Tratatul, dupa cate stiu, a fost ratificat de catre Parlamentele Romaniei si Ucrainei, fiind semnate de catre presedintii E. Constantinescu si L.Kucima. Nu cred in posibilitatea ca vreun parlament (roman sau ucrainean) sa fie in stare sa-l declare nul. Conjunctura geopolitica si realitatile actuale nu permit asa ceva.
In realitate, insemnatate are nu declararea «nulitatii», ci respectarea cu strictete, cel putin, a art.13 care se refera la drepturile minoritatilor din aceste zone. Ce am asteptat, in zadar, noi, romanii din Ucraina de la «alcatuirea» acestui Tratat, -daca totusi «puterile mari ale acestei lumi» cereau incheierea unui Tratat dintre cele doua tari vecine-, si ce s-a intamplat este altceva...
Ne vom referi doar la aspiratiile noastre, pe care, in zadar am sperat sa le vedem reflectate in "Tratatul cu privire la relatiile de buna vecinatate si cooperare intre Ucraina si Romania"(1997), deoarece la nivelul legislatiei interne prin eforturile noastre comune (ale romanilor din Ucraina, dar si ale celorlalte minoritati) deja erau posibile pentru a fi reflectate in Tratat, si anume: 1- sa fim recunoscuti oficial si nominalizati legal ca avand un statut de populatie autohtona bastinasa (art.11 al Constitutiei recunoaste existenta alaturi de ucraineni si a altor popoare si minoritati bastinase); 2- sa fim recunoscuti oficial in calitate de populatie, care a fost expusa deportarilor din motive etnice (asa cum au fost recunoscuti tatarii din Crimeea, germanii, armenii, bulgarii, polonii etc.) si acuzarea consecintelor Pactului Ribbentrop-Molotov: deportari masive din randurile populatiei pasnice, masacrele de la Lunca si Fantana-Alba, disparitia satelor intregi Frunza, Albovat etc., 3- schimbarea toponimelor si denumirilor geografice etc. (deoarece Ucraina este mostenitoare de drept a Uniunii Sovietice - Hotararea Congresului Deputatilor Poporului din URSS din 24 decembrie 1989 permitea acest lucru); 4- sa ni se garanteze reprezentanta in Parlament (dupa principiul paritatii - asa cum sunt reprezentanti ucrainenii in Romania); 5- sa ni se garanteze redeschiderea Universitatii romanesti la Cernauti; 6- sa se re-deschida Mitropolia Bucovinei; 7- sa ni se retrocedeze imobilul, care pana in perioada sovietica apartinea comunitatii si organizatiilor nationale romanesti etc.
Toate aceste lucruri nu s-au intamplat, paradoxal tocmai ca prin semnarea acestui tratat fara ca sa fie monitorizat ulterior, ucrainienii aratau bine si pe hartie si puteau sa se ascunda si in spatele tratatului oricand erau acuzati de persecutare a drepturilor minoritare (gen: "Cum ne acuzati ca nu respectam drepturile romanilor/moldovenilor din Ucraina daca Romania a semnat cu noi acest tratat de "buna-vecinatate?").
Masacre si deportari
In Romania, atat in timpul comunismului cat si dupa 1989, minoritatea ucraineana s-a bucurat de drepturi si de catre protectia statului. In ce masura au fost tratati romanii din Ucraina (mai ales Bucovina de Nord) de catre rusi in URSS si mai apoi de catre Ucraina? Care-i situatia in prezent?
Masacrele si deportarile, divizarea in doua etnii (romani si moldoveni) dupa anexarea din 1940, dar si interzicerea pe parcursul intregii perioade sovietice a functionarii "limbii romane", "procesul de moldovenizare" si slavizare (ucrainizare la sate si rusificare la orase) au facut ca la nici un recensamant postbelic populatia romaneasca din regiune sa nu mai depaseasca oficial cota de 20%.
Nu se mai admitea recunoasterea autohtoniei bastinasilor - urmasi ai dacilor romanizati, locuitori ai acestor meleaguri inca inainte de sosirea slavilor.
Populatia romaneasca se transforma treptat in acesta zona pur si simplu intr-o minoritate nationala cu toate consecintele de rigoare.
Analiza detaliata din punct de vedere etnodemografic si sociolingvistic a "intregilor perioade de instrainare" ne-a permis sa pregatim baza pentru o monitorizare solida a realitatilor contemporane, sa tragem concluzii obiective, sa intelegem adecvat situatia populatiei romanesti din aceasta zona in perioada actuala si sa trasam obiectivele pentru viitor.
Pentru a va lamuri, aduc un tabel (pe care pentru prima data il dam publicitatii) din care puteti compara nu numai evolutia numerica a romanilor, dar si a altor etnii din zona de la ultimul recensamant romanesc din 1930 efectuat in localitatile care in 1940 aveau sa fie incluse in componenta regiunii Cernauti cu rezultatele primului (din 1959) si ultimului recensamant sovietic (1989) comparate si cu rezultatele primului recensamant ucrainean din 2001.
Practic si fara putinta de tagada, crearea de catre sovietici a regiunii Cernauti, cat de paradoxal nu ar suna azi, a servit doar procesului de ucrainizare a zonei - inceput, dealtfel, inca in perioada ocupatiilor habsburgice in Bucovina si tariste in nordul Basarabiei ca "trabulina" in procesul de germanizare si, respectiv, rusificare a zonei.
Diminuarea de la recensamant la recensamant a romanilor si cresterea numerica a populatiei ucraineane constitue principala concluzie a studiului de fata.
La primul recensamant sovietic din 1959 cu 75.752 de persoane mai putini s-au trezit romanii datorita celor impuscati, morti in deportare si in urma foametei din 1946-1947 sau refugiati in diferite parti ale lumii occidentale. In cei 70 de ani, cati au trecut de la ultimul recensamant romanesc pana la primul recensamant ucrainean, in localitatile incluse in componenta regiunii Cernauti, populatia romaneasca nu si-a revenit - la numaratoare nu ajungeau 45.407 de romani - un numar echivalent cu populatia unui intreg raion rural (din cele 11 cate sunt azi in regiune).
In acest timp aproape cu desavarsire au disparut evreii, germanii si polonezii - temelia mitului "tolerantei interetnice bucovinene" din perioada austriaca. Chiar si numarul rusilor - baza "poporului si mitului sovietic", - a scazut sub numarul celor ce locuiau aici "pe timpul Romaniei" si, asfel, se spulbera si "mitul rusificarii" acestei regiuni din perioada sovietica.
Evacuari si rezistenta
Ce ne puteti spune despre populatia regiunii Cernauti in perioada sovietica postbelica stalinista (1944-1953) si poststalinista de pana la primul recensamant sovietic din 1959?
Romanii din regiunea Cernauti au avut de suportat doua asa-numite "eliberari": invazia sovietica din iunie 1940, in consecinta lui Ribbentrop-Molotov si "eliberarea" de la sfarsitul lunii martie a anului 1944, in consecinta razboiului care se apropia de sfarsit.
Cu toate analogiile dintre ele, o analiza mai minutioasa ne duce la concluzia ca intre aceste doua evenimente exista multe diferente.
Revenirea sovieticilor, in martie-aprilie 1944, trecuti ei insisi prin toate nevoile si grozaviile razboiului, nu a insemnat, insa, si o revizuire in directia unei atitudini mai tolerante a politicii fata de populatia autohtona. Autoritatile au devenit si mai dure, iar amploarea sovietizarii nu a mai cunoscut limite.
In aceasta perioada, comunistii s-au ciocnit de rezistenta armata a diverselor grupari de partizani antisovietici, provenind din randurile romanilor si ucrainenilor. Daca prima invazie din 1940 a fost pusa la cale din timp si, evident, a fost bine pregatita. Sovieticii stiau ce au de facut si, o data cu armata, teritoriile ocupate au fost impaienjenite cu diversi "politruci", "ilegalisti", "luptatori pentru fericirea poporului" pentru "reunirea Basarabiei si Bucovinei de Nord cu Patria Sovietica", cu comunisti, "patrioti", tradatori si alte cozi de topor. Acestia, fiind bine informati, au modelat teritoriile ocupate dupa chipul si asemanarea lor. Au urmat pacalelile, dezinformarile, teroarea, masacrele si deportarile in masa, care au lasat urme de nesters in memoria populatiei supravietuitoare.
Cu totul altfel a aratat "eliberarea" din primavara anului 1944. Dupa ani de lupte grele, pierderi materiale si umane uriase, dupa mizerie, saracie si persecutie neintemeiate, sovieticii au reintrat in tarile invecinate.
In zonele "eliberate" instalau comendaturi sovietice, conduse de vreun capitan sau locotenent-major, misiunea carora consta in mentinerea ordinii, protectia populatiei civile si, bineinteles, in propagarea noului sistem.
Aceste comandamente erau dislocate de obicei in conacurile boieresti parasite sau in casele gospodarilor mai instariti. Anume aceste comandamente au lansat ordinul obligatoriu de evacuare a populatiei.
Ordinul urma a fi executat. Evident ca sovieticii se asteptau la o mare rezistenta din partea nemtilor pe crestele muntilor si au ordonat evacuarea populatiei. Gestul parea foarte uman, daca n-ar fi fost trista amintire a deportarilor din 1941.
La Crasna, de exemplu, s-a ordonat evacuarea din cea mai mare parte a Crasnei si din Vicovu-de-Sus si evacuarea totala a populatiei din Huta-Veche, Straja, Falcau... Insa, pe neasteptate, sovieticii au intalnit o rezistenta din partea taranilor simpli din Crasna, care, avand in memorie trista amintire a deportarilor din 1941, s-au inteles intre ei "sa nu ne lasam ridicati!".
Macelul de la Fantana Alba
MReaduceti in memoria noastra ce s-a intamplat la masacrul de la Fantana Alba, pe 1 aprilie 1941? Cati romani, familii, copii si gospodari au fost mitraliati de catre rusi, numai pentru ca vroiau sa se refugieze in Romania? In ce masura se comemoreaza in ziua de azi acest masacru oribil?
Tragedia s-a produs la 1 aprilie 1941, cand aproximativ 2000-3000 de locuitori din satele de pe valea Siretului au incercat sa se refugieze in Romania. Ei insa au fost opriti de granicerii sovietici in apropiere de satul Fantana-Alba, unde cca. 200 de oameni au fost impuscati, multi au fost raniti sau, mai tarziu, arestati si reprimati. Cei care n-au fost secerati de gloante, fiind numai raniti, au fost prinsi, legati de cozile cailor, tarati la gropile comune, sapate din timp, unde au fost omorati cu lovituri de harlete sau aruncati in ele de vii. Altii, dupa interogatoriile luate in beciurile NKVD-ului din Hliboca si dupa torturi infioratoare, au fost dusi in cimitirul evreiesc din acel orasel si aruncati de vii intr-o groapa comuna, peste care s-a turnat si s-a stins var.
Tatal meu, originar din comuna sud-bucovineana Granicesti, isi aduce si azi aminte cum impreuna cu bunicul meu, Mosu Mardare, mergeau cu caruta prin anii '36-'37 in Cernautiul Romaniei Mari, ca sa vanda gaste grase la familiile de evrei din oras. In acest oras istoric, unde majoritatea populatiei era romaneasca, urmata demografic de catre cea evreiasca, ucraineana, poloneza si ruseasca, oamenii traiau in armonie si fara a-si inhiba culturile respective, atunci cand si Bucovina de Nord era unita cu tara. Tata isi aduce aminte cu drag acele duminici, cand, in casele evreiesti unde aveau loc tranzactiile Mosului Mardare de «gaste contra lei», rasunau armonios lectiile de pian pe care copiii de evrei le luau saptamanal. In ce masura comunitatea evreiasca cernauteana a contribuit la cultura romaneasca din zona, si cum a fost tratata de sovietici si ucrainieni dupa '39? Care este situatia minoritatii evreiesti din Cernautiul actual?
Dupa cum ati putut observa din tabelul prezentat ceva mai sus, din 88.772 evrei cati locuiau pe teritoriul regiunii in 1930 (majoritatea carora locuiau in Cernauti) in 2001 au ramas doar 1443, astazi sunt si mai putini... Comunitatea evreiasca a contribuit mai mult la cultura germana, si in general, bucovineana. Cu disparitia acestora, dar si a germanilor, Cernautiul cultural a pierdut mult. Asa cum se pierde prin diminuarea numarului de romani din oras in zilele noastre. Cernautiul lui Paul Celan si Mihai Eminescu astazi este dominat de admiratorii lui Taras Sevcenko, care nici macar nu a vizitat acest oras...
Poezia eminesciana "La Mormantul lui Aron Pumnul" se refera la dascalul indragit, ingropat la Cernauti. Care este situatia actuala a cimitirelor si bisericilor romanesti din regiune si in ce masura au fost si sunt distruse de catre ocupantii sovietici si ucrainieni?
In regiune mai functioneaza 108 biserici si 6 manastiri in care serviciul divin este oficiat in limba romana. Cimitirul vechi din oras a cunoscut schimbari - multe cripte familiale de-ale stramosilor nostri romani ´au fost ocupateª de raposatii stabiliti aici dupa razboi... Au supravietuit inca mormintele lui Aron Pumnul, Zaharie Voronca s.a., dar deja nu mai putem da de urma mormantului surorii lui Mihai Eminescu...
Piedici pentru studentii din Romania
Universitatea din Cernauti este un impozant edificiu academic construit de catre guvernul roman in anii '20-'22. In ce masura mai au romanii din Bucovina de Nord acces la studii superioare in limba materna la aceasta universitate, sau la altele din Ucraina?
Referitor la componenta nationala a studentilor si cadrelor didactice in momentul trecerii de la statul sovietic la cel ucrainean independent aveam urmatorul tablou, care in linii generale nu s-a schimbat nici azi. In ultimul an al statului sovietic (anul de studii 1991/1992) cota studentilor romani la Universitatea din Cernauti era de de 4,44% (434 din 9.769).
Ca rezultat al traditionalei politici antiromanesti, corpul profesoral universitar a fost "ocrotit" de romani - printre cele 603 cadre universitare de atunci doar 16 erau romani, cinci dintre ei fiind la Catedra de filologie si clasica. Componenta nationala a cadrelor didactice de la Universitatea din Cernauti la acel moment era urmatoarea: Ucraineni - 465 sau 77,1%, Rusi - 102 sau 16,9%, moldoveni - 9 sau 1,4%, romani - 7 sau 1,1%, bielorusi - 6 sau 0,9%, evrei - 5 sau 0,8%, bulgari, 2 sau 0,3% si 2 sau 0,3% apartineau altor etrnii. Insa deja in anul urmator - primul an de independenta statala a Ucrainei cota studentilor romani de la Universitate a scazut la 3,9%. O situatie analogica era si la Institutul de Medicina - doar 4 conferentiari romani din 260, iar dintre studenti - numai un procent era de origine romana. In acelasi timp, 2/3 din absolventii scolilor romanesti din regiune care-si continuau studiile in Republica Moldova ramaneau acolo dupa absolvire, ceea ce scadea considerabil numarul romanilor din regiune, si, in special, al tinerilor specialisti. In locul lor, foarte des in satele romanesti, mai ales in cele cu scoli ucrainene, in calitate de tineri specialisti erau repartizati absolventii institutiilor de invatamant din Cernauti de origine ucraineana veniti la studii din regiunile vecine.
Dupa ce a intrat in vigoare Tratatul de baza dintre Ucraina si Romania, se parea ca nu se vor mai ivi probleme privind pregatirea cadrelor prin trimiterea la studii in tara a tinerilor din partea detrunchiata a Arboroasei. Dupa anul 1997 absolventii scolilor de cultura generala din regiunea Cernauti (o parte dintre ei) au plecat, totusi, la invatatura in Romania, dar in calea lor s-au ridicat mai multe piedici artificiale ca inainte. A aparut apoi o alta problema - schimbarea vechilor pasapoarte.
Cercurile xenofobe ucrainene, care-si zic "nationaliste" din Cernauti au profitat de aceasta si au pus la indoiala necesitatea trimiterii tinerilor nostri la invatatura in Patria istorica. Deputatii din noua "legislatura democratica" impreuna cu "suporterii" sai sustin aceeasi pozitie. Noii "democrati" au apelat la aceleasi argumente ca si imediat dupa proclamarea Ucrainei ca stat independent:
a) Nu se respecta principiul de paritate, adica Romania trimite la studii in Ucraina mai putini ucraineni - de parca in Romania ar locui nu 66.883 de ucraineni, conform recensamantului din 7 ianuarie 1992, iar conform recensamantului din aprilie 2002 - 61.359 de ucraineni si ruteni, ci 459.350, cati romani de-ai nostri vietuiau in 1989 in Ucraina;
b) Trimiterea la studii ar presupune cheltuieli suplimentare (de parca le-ar suporta Ucraina, si nu Romania);
c) Intre romanii din regiunea Cernauti procentul persoanelor cu studii superioare ar fi mai mare decat al ucrainenilor;
d) Ca tinerii romani ce pleaca la studii in mod particular sau prin intermediul societatilor ar incalca legea etc.
Nu vom intra in discutii privitor la aceste afirmatii. Din propria noastra experienta parlamentara cunosteam a ce miroase stilul de munca si propagandistic al noilor "democrati" - fosti absolventi ai scoliii Superioare de Partid. Ne vom pune, insa, o intrebare: oare, intr-adevar, in raioanele cu populatie romaneasca ale regiunii Cernauti procentul persoanelor cu studii superioare era mai mare decat in cele cu populatie majoritar ucraineana?
Conform datelor ultimului recensamant sovietic din 1989, din populatia totala de 940.801 persoane, 721.051 de locuitori ai regiunii Cernauti depaseau varsta de 15 ani, si anume la aceasta categorie a si fost inregistrat nivelul studiilor.
La 12 ianuarie 1989 din aceste 721.051 persoane, 50.051 aveau studii superioare, 8.278 - studii superioare incomplete, 101.745 - studii medii de specialitate. Astfel, la 1000 de locuitori in medie pe regiune aveau studii superioare 76 persoane, superioare incomplete - 11, medii de specialitate 141, medii generale - 315 si medii incomplete - 199. Este de remarcat inca un lucru - din cele 721.051 persoane in varsta de peste 15 ani, 456.871 erau antrenate in campul muncii. Deci aici se gaseau persoanele ce si-au incheiat procesul de invatamant. Dintre aceste 456.871 persoane, la 1.000 de oameni reveneau 106 cu studii superioare, 11 - cu studii superioare incomplete, 194 - cu studii medii de specialitate, 417 - cu studii medii generale si 169 - cu studii medii incomplete.
Deoarece, in 1989, principalele etnii ale Bucovinei erau ucrainenii, romanii (din nou, divizati artificial in romani si moldoveni) si rusii, vom releva cum erau repartizati ei dupa munca fizica si intelectuala:
a) Din numarul total al populatiei adulte a regiunii, cu munca fizica erau ocupati: 73,8% dintre ucraineni, 50,6% dintre rusi, 85,3% dintre romani si 84,3% dintre moldoveni;
b) Cu munca intelectuala: 26,2% ucraineni, 49,4% rusi, 14,7% romani si 15,7% moldoveni.
Romanii, exclusi de la studiile superioare
Dupa cum am putut observa, romanii (chiar si acei ce se declarau moldoveni) nu erau prea agreati in ceea ce priveste studiile superioare si munca intelectuala. Cei care aveau studii, in afara de profesorii, invatatorii si specialistii din agricultura, ramaneau la orase, neavand posibilitatea sa-si manifeste spiritul national. La sate, unde mai functiona limba romana, intelectualii romani, adica cei care aveau studii superioare si studii medii de specialitate, ramaneau in urma celorlalte etnii.
Sa vedem cum erau repartizate aceste date pe raioanele cu populatie romaneasca in anul 1989 - Hliboca (impreuna cu Herta), Noua-Sulita si Storojinet in comparatie cu cele cu populatie ucraineana.
Daca in medie, pe regiunea Cernauti, la 1.000 de locuitori reveneau 106 persoane cu studii superioare, in orasul Cernauti studii superioare aveau 215 persoane la mia de locuitori. In raioanele cu populatie romaneasca situatia se prezenta astfel: Storojinet - 53, Hliboca (impreuna cu Herta) - 55, Noua-Sulita - 56. In raioanele cu populatie ucraineana: Zastavna - 57 (cel mai scazut nivel), Putila (unde predomina hutanimea) - 61, Chelmenet - 61, Hotin - 63, Vijnita - 64, Secureni - 67, Chitmani - 68.
Dupa cum ne demonstreaza aceste cifre, numarul persoanelor cu studii superioare este mai mic in raioanele cu populatie romaneasca, decat in cele cu populatie ucraineana.
Mai mult decat atat, in raioanele romanesti este mai scazut si procentul persoanelor cu studii superioare incomplete (aici ii aflam si pe studentii de nationalitate romana). Daca la mia de locuitori ai regiunii media persoanelor cu studii superioare este de 11, atunci in orasul Cernauti este de 20, iar in raioanele ucrainene e, dupa cum urmeaza: Putila - 9, Chitmani - 9, Hotin - 7, Secureni - 7, Chelmenet - 7, Zastavna - 6. In raioanele cu populatie romaneasca situatia in aceasta privinta se prezinta astfel: 6 - in Hliboca, Herta si Storojinet, 5 - in Noua-Sulita.
Acelasi tablou putea fi observat si in domeniul invatamantului mediu de specialitate.
Media pe regiune la 1.000 de locuitori este de 194 persoane cu studii medii de specialitate. In orasul Cernauti aceasta medie este de 259, in raioanele ucrainene, dupa cum urmeaza: Secureni - 205, Vijnita - 198, Chelmenet - 191, Hotin - 190, Chitmani - 172, Putila - 167, Zastavna - 153. In raioanele cu populatie romaneasca acest numar este cel mai scazut: Noua-Sulita - 150, Storojinet - 142, Hliboca si Herta - 132.