"Bucurestiul de astazi este un oras sarac, cu ai sai caini vagabonzi, cu ai sai copii ai strazii, copii ai canalelor: sunt trei sau cinci mii. Lasati in voia sortii. Copiii strazii cersesc, fura, fumeaza. (...). Bucurestiul este tensionat si geme. Es
"Bucurestiul de astazi este un oras sarac, cu ai sai caini vagabonzi, cu ai sai copii ai strazii, copii ai canalelor: sunt trei sau cinci mii. Lasati in voia sortii. Copiii strazii cersesc, fura, fumeaza. (...). Bucurestiul este tensionat si geme. Este orasul marilor lucrari care au facut sa rasara vaste centre comerciale finantate de capitalul strain - Bouygues a construit un enorm World Trade Center -, este orasul unde praful iti patrunde in ochi cand bate vantul sau unde te ciocnesti de tiganci cersetoare care te sacaie si te trag de maneca... (...). Bucurestiul este orasul haosului si al unei paradoxale forme de vitalitate, fiindca se moare de tanar in Romania. Speranta de viata scade o data cu revenirea epidemiilor mizeriei..."
Daca nu as fi auzit inainte de Catherine Durandin, autoarea acestor randuri, si daca nu as fi stiut ca este una dintre cele mai cunoscute specialiste in istoria Romaniei din Franta, as fi inclinat sa cred ca citesc randurile vreunui militant stangist (sper ca expresia "capitalul strain" suna asa de tovaraseste doar din cauza traducerii nefericite!) sau ale vreunui strain venit sa ajute Romania, de tipul celor pe care i-am vazut duminica seara la stiri, un grup de francezi care proiecteaza in satele romanesti filme netitrate in limba localnicilor. Bietii tarani, oameni poate de toata isprava, care isi muncesc linistiti pamantul si nici nu mor de foame, nici nu-si abandoneaza copiii, se imbracasera frumos, fetitele cu sosete albe si se infiintasera la caminul cultural, unde se dadea film. Au stat linistiti pana la sfarsit, desi n-au inteles nimic; nici nu aveau cum, pentru ca nu stiau limba si, pe deasupra, mai erau si filme "de arta". Nici celor de la sirile romanesti, nici francezilor organizatori nu li s-a parut nimic in neregula. Toata actiunea era pusa la cale cu fonduri comunitare europene.
Cam acelasi tip de neadaptare si o retorica repetitiva si plina de locuri comune am intalnit in cartea "Bucuresti. Amintiri si plimbari" a Catherinei Durandin (traducere de Horia Mihail Vasilescu, Editura Paralela 45, 2004). Ea scrie aici despre un Bucuresti care poate semana eventual cu acela de la inceputul anilor '90, cand existau buticuri cu blugi si tigari si o singura cafenea in Piata Rosetti. Cartea e scrisa in 1997, dar textele propriu-zise nu sunt datate. Ceea ce de la bun inceput este o nedreptate. Bucurestiul este un oras care, ca orice capitala a unei tari foste comuniste, se schimba rapid. Strainii atenti, care vin aici la intervale de un an, doi, observa schimbari spectaculoase. Eu insami m-am intors de cateva zile dintr-o calatorie cu masina in sudul Europei si pot sa fac lesne comparatii si exact in acest sens cartea de fata mi se pare foarte nedreapta. Oricate mari magazine ar fi acum pe bulevarde, oricate fatade renovate si cafenele la fel de frumoase ca acelea din Franta, cliseul copiilor strazii, cliseul cainilor vagabonzi, cliseul mizeriei, cliseul prafului, toate acestea par sa fi ramas rezistente. Catherine Durandin mai adauga unul, cliseul turturelelor: "Este orasul contrastelor climatice, al iernilor lungi cu ceata si zapada moale si murdara, al primaverilor ce vin dintr-o data, al verilor arzand de canicula si al unei toamne nebune care se joaca in aur si lumina potolita, cenusie, iradiind, in vreme ce turturelele amintesc o constanta tristete, monotona, sfasietoare. Doar ca, o data cu trecerea timpului, fara sa se stie de ce, turturelele devin tot mai rare. Vaietul incapatanat al turturelelor se stinge". Cred ca acum zece ani, cand am venit eu in Bucuresti, deja se stinsese de tot, caci nu am constientizat niciodata prezenta acestor pasari triste, pe care autoarea le considera simbol al locului.
Din nefericire nu exista foarte multi specialisti in romanistica in strainatate si e pacat ca nu se creeaza o concurenta mai mare in ceea ce priveste imaginile livrate acolo despre capitala Romaniei. Nici patriotismul exagerat nu e bun si nici nu putem sa ne facem ca nu vedem cate probleme are orasul de pe malurile Dambovitei. Dar orice oras are probleme nenumarate. Oricat as iubi Spania, pot sa povestesc o multime de lucruri despre mizeria din Barcelona, de pilda, iar despre aceea din portul frumoasei Marsilia, si mai multe.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.