Un "pat al lui Procust" al doctoratelor

Prin specificul activitatii, orientat preferential spre cercetarea fundamentala, cu profil teoretic, in institutele Academiei se nuanteaza minutios domenii si subdomenii ale disciplinelor care nu pot fi aprofundate in sistemul de invatamant, oricat de exigent si riguros organizat ar fi acesta. Daca luam ca exemplu situatia cercetarii unor domenii care sunt practicate in Institutul de Etnografie si Folclor - folcloristica, etnomuzicologie, etnocoreologie - putem observa usor ca absolventul unei facultati cu profil umanist, chiar daca a dobandit un masterat, nu se poate angaja intr-o cercetare cu adevarat stiintifica inainte de a efectua o pregatire in cadrul institutului de cel putin trei, daca nu chiar cinci ani. Eliminarea institutelor academice din activitatea de pregatire a doctoratului duce la abandonarea unor secvente de studiu foarte speciale, la saracirea campului de cunoastere si pierderea unor specializari greu de recuperat mai tarziu. Necunoasterea sau ignorarea specificului activitatii de cercetare din unele institute ale Academiei pot duce la situatii care, cel putin pentru cunoscatori, par paradoxale. Astfel, Institutul de Etnografie si Folclor al Academiei din Bucuresti, care este gestionarul si creatorul Arhivei multimedia neconventionale, unde sunt tezaurizate valori spirituale de patrimoniu, este solicitat sa plateasca o chirie de 288 Euro pentru un spatiu amenajat de institut in deceniul al 6-lea al secolului trecut.
Ne-am deprins cu discriminarea legata de categoriile de varsta si nu numai, si cred ca este una dintre marile probleme pe care societatea noastra nu le-a rezolvat. Un academician sau profesor care a acumulat informatie zeci de ani si pe care o valorifica prin doctoranzii sai nu poate fi decat o prezenta exemplara. Adevaratii conducatori de doctorat isi pot implini, prin doctoranzilor, unele dintre idealurile de cercetare pe care nu le-au putut realiza personal, din diferite motive. Se poate discuta si despre absenta preocuparii pentru asigurarea prezentei specialistilor varstnici in calitate de consilieri, multe dintre informatiile de adancime neputand fi detinute, totdeauna, de generatia de schimb.
Sa mai adaugam ca sistemul "trei-doi-trei" este prea putin adaptabil la situatii deosebite, nefiresc de rigid pentru ceea ce ar trebui sa constituie o permanenta perfectionare si dezvoltare a personalitatii. Un doctorat trebuie sa aduca o contributie reala la dezvoltarea unui domeniu de specializare, iar ideile novatoare care pot fi spectaculoase la 25 sau 30 de ani, pot fi contributii de-a dreptul savante, revolutionare la 50 de ani. Competenta si performanta nu sunt atinse in functie de varsta, ci in functie de capacitatile creatoare, de valoarea si densitatea informatiei pe care fiecare o dobandeste si o manuieste.
Formarea specialistilor este o problema prea grava si prea importanta pentru viitor pentru a fi inchisa intr-un "pat al lui Procust", oricat de atent ar fi proiectat.
Sabina Ispas, membru corespondent al Academiei Romane, Director
al Institutului de Etnografie si Folclor "C. Brailoiu" al Academiei Romane

---

Despre autor: