Guvernul a adoptat, in ultima sedinta, Ordonanta privind organizarea pietei laptelui, in baza careia toti producatorii de profil vor putea obtine, la cerere, o cantitate individuala de referinta pentru livrari si/sau vanzari directe, denumita "cota i
Guvernul a adoptat, in ultima sedinta, Ordonanta privind organizarea pietei laptelui, in baza careia toti producatorii de profil vor putea obtine, la cerere, o cantitate individuala de referinta pentru livrari si/sau vanzari directe, denumita "cota individuala de lapte". Din 2007, cota de lapte atribuita Romaniei este de 3,057 milioane de tone de lapte si are doua componente: livrari pentru procesare de 1,093 milioane tone si vanzari directe de 1,964 milioane tone. Aceste valori vor putea fi modificate pe baza datelor concrete pentru anul 2006. Metodologia de acordare a cotei individuale de lapte va fi stabilita prin Hotarare a Guvernului, iar cantitatile se stabilesc prin ordin al ministrului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, pe baza evaluarii productiilor realizate in perioada de referinta. In cazul depasirii cotei de lapte, Romania va plati o penalitate catre Comunitate. Acest sector va beneficia de un sistem de sustinere financiara, un regim de interventie si de masuri comerciale pentru piata. Livrarea laptelui de la producator la cumparator, in cadrul cotei detinute pentru livrare, se realizeaza pe baza de documente care atesta cantitatea de lapte, volumetric si masic, si procentul de grasime aferent cantitatii receptionate. Cumparatorul are responsabilitatea receptionarii corecte a laptelui si mentinerea parametrilor inscrisi in documentul ce insoteste laptele pana la unitatea de destinatie. Ordonanta interzice cumpararea laptelui de la producatori care nu detin cota individuala pentru livrari. De asemenea, ordonanta reglementeaza productia traditionala si ecologica de lapte. Guvernul va stabili ulterior faptele care constituie contraventie in domeniul organizarii pietei laptelui si a produselor lactate, sanctiunile si persoanele imputernicite sa constate savarsirea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor. (L.M.)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.