Granita si vama

Granitele inca ma mai resping, vama inca nu ma vrea, ceea ce inseamna ca o vreme trebuie sa mai copilaresc in tara mea. Eu si granitele ei, eu si granitele mele, eu si marginile ei, eu si marginile mele suntem ca niste magneti.

Inca ne mai respingem, inca ne mai atragem, pentru ca-n cele din urma, intotdeauna sa ramana intre noi o fasie de pamant. E acea fasie pe care o iubesc, ea a nimanui si e a mea, alerg pe ea de parca as alerga in jurul lumii si, probabil, de aici sentimentul ca nu sunt pregatit sa plec. Si daca ar fi sa plec candva, o sa plec pe jos cu mainile-n buzunare, doar cu un pumn de pamant de pe fasia aceea subtire de care va spuneam ca ar putea fi a mea, ca e a nimanui, ca e a mea, un pumn de pamant pentru orice eventualitate, pentru orice dar si, in general, pentru orice. Inca ma gandesc, oare cum as putea sa pacalesc granitele sa imi trec inima prin vama fara s-o las
sa-mi fie confiscata ca o marfa de contrabanda. Si apoi, pana la frontiera, inca ma mai amagesc cu nemarginirea de acasa, ma joc fara sa-mi pese cu campia plimbandu-ma cu ea de unde incepe pana la mare si inapoi. Putem sa infiintam si o cursa regulata, sunt atatia nebuni care inca mai oscileaza intre pamantul dulce al patriei si marea sarata a fiintei. Putem vizita lanuri de maci si podgorii de papadii, lanuri de floarea-soarelui si livezi de salcami. Si daca n-oi avea incotro, am sa trec tragand drumul, marea si tara dupa mine, oricum n-o sa am pasaport intr-un moment atat de greu pentru granite si pentru graniceri. Dar poate ca nu m-am pregatit destul, poate ca intamplarile din mine inca nu ma lasa, poate ca nici granitele nu s-au pregatit suficient si, mai ales, poate ca in mine, copilul din mine inca mai crede ca lumea se termina la Vama Veche. Si atunci ce sa caut mai departe, ce sa caut mai incolo, cand pe aici campia inca mai rataceste o data cu mine printre lanuri de maci si podgorii de papadii...

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe