Bogdan Suceava e cunoscut presei culturale romanesti prea mult ca protagonist al unor mici scandaluri de nisa care adunau la un loc, de o parte sau de alta a baricadei, universitari romani din strainatate si lideri de opinie locali, ultimii reacti
Bogdan Suceava e cunoscut presei culturale romanesti prea mult ca protagonist al unor mici scandaluri de nisa care adunau la un loc, de o parte sau de alta a baricadei, universitari romani din strainatate si lideri de opinie locali, ultimii reactionand impotriva amestecului critic al celor dintai in chestiuni interne de etica si politica locala. Dar Suceava (profesor de matematici la Fullerton, in California) este, inainte de toate, un foarte interesant autor de proza: a publicat povestiri si romane, iar "Venea din timpul diez", aparut anul trecut la Editura Polirom, e una din rarele produse actuale ale literaturii de limba romana care se ocupa de mirajele urbanitatii la Portile Orientului, ale Bucurestiului mitic contemporan.
Sa fii scriitor roman in afara Romaniei
Nu am traversat nici o clipa vreo insurmontabila criza identitara: in lumea romaneasca mi-am dorit sa fiu scriitor, in lumea americana mi-am dorit sa fiu matematician. Asa traiesc si lucrez, in doua lumi, de aproape un deceniu. Sa traiesti in doua lumi a devenit un lucru destul de obisnuit in ziua de azi. Mi-am gasit locul si stiu ce am de facut. De pilda, nu imi doresc sa ocup vreodata functii administrative, pentru ca mi-ar lua din timpul de citit, de facut matematica sau de scris literatura. Imi place sa predau geometrie diferentiala, calcul diferential sau fundamentele geometriei, pentru ca fiecare dintre aceste povesti invita la un inteligent joc intelectual care ma provoaca. Imi place sa lucrez matematica, si sunt probleme care ma intereseaza si ma atrag. Mi s-a intamplat de multe ori ca saptamani in sir sa ma gandesc la o problema, zi si noapte. Am ajuns sa traiesc si literatura la fel. Pentru mine, un roman sau o nuvela sunt ca o problema; scenele se cer rezolvate cu acuratetea cu care intr-o demonstratie ai nevoie de un argument. Acum, la 35 de ani, am proiecte literare precise si nu-mi imaginez ca as putea scrie literatura altfel decat in romana, chiar daca locuiesc in California. Stiu pentru cine scriu: pentru cei din generatia mea, desi unele dintre textele mele se intampla sa intereseze cititori de toate varstele. Simt ca am o datorie fata de prietenii mei, cei alaturi de care am crescut si m-am format: sa scriu in asa fel incat textele mele sa-i intereseze, sa-i surprinda, sa le spuna lucruri noi, niciodata sa nu-i plictiseasca. Ei sunt destinatarii, scriu pentru prietenii mei, atatia cati sunt, atatia cati mai citesc. Sunt bucuros atunci cand unele dintre textele mele castiga atentia unui public mai larg. Recent, cateva dintre nuvelele mele au fost traduse si sunt publicate in diferite tari. Faptul ca unele povesti sunt traductibile si ajung sa spuna ceva cititorului de departe tine de rostul cel dintai al literaturii. Daca scrii asa incat textele tale sa nu se indeparteze de acest rost, se poate intampla ca povestile sa treaca destul de bine la traducere, chiar daca ele au fost gandite initial pentru cititori de limba, cultura si formatie romaneasca. Incerc sa discut cat de mult pot cu cititorii bine informati, direct sau prin e-mail. Imi face placere sa dialoghez cu oamenii care stiu ce spun. Am intotdeauna timp pentru un schimb de idei interesant, chiar daca se poarta la 10.000 de km distanta. Urmaresc multe planuri ale societatii romanesti, incerc sa observ si sa inteleg. Poate ca sunt teme si nuante care se vad mai bine de la distanta, pentru ca distanta invita la reflectie, dar exista si un anumit soi de informatii despre cum se traieste azi in Romania care pot fi ocultate observatorului de departe. Regula cea mai importanta e sa nu scrii decat despre ceea ce stii cel mai bine, despre ceea ce ai trait si ai vazut, despre ceea ce simti, neinfluentat de momente, directii si mode. Cred in autenticitatea textului literar, in sensul acesta, si cred ca nu merita sa pierzi vremea cititorului daca nu ai ce spune. Cum ai mintit, cum ai exagerat, cititorul va vedea imediat. Se traieste intr-un ritm atat de intens incat nu mai avem timp sa scriem decat esentialul. Trebuie sa stilizam, sa invatam concizia. Are si timpul nostru parti bune, taxeaza vorbaria inutila si ii macina pe cei care se expun inutil. Pentru a contracara presiunea informationala din mass-media de azi, asaltul intens al vizualului, literatura de fictiune are optiunea de a miza pe solutii pur literare, pe un univers izvorat exclusiv din imaginarul literar, pe atmosfera greu de transmis prin film sau prin java-script, un context cultural pe care numai literatura poate sa-l redea si sa-l pastreze, o data cu sistemul ei de referinte si toata istoria ei.
Politica literaturii vs. literatura politica
Am povestit mult in ultimii ani despre fictiunea politica. E un subiect care m-a interesat dintotdeauna, poate si unde am crescut intr-o familie in care am discutat despre politica intotdeauna. Eram foarte tanar si aveam deja optiuni personale. Ma intereseaza foarte mult cum va evolua Romania in urmatorii ani. Cred ca rolul scriitorului e sa nu treaca sub tacere acele subiecte importante pe care, uneori, tot restul lumii le omite. Romania inseamna atat de multe lucruri, de la expresia cotidiana a portilor Orientului, unde toate sunt luate-n desert, pana la viziunea neasteptata a "Coloanei Infinitului". Optiunea de a scrie despre identitatea culturala romaneasca si despre conexiunile ei cu spatiul politic nu a fost si nu e comoda, nu aduce recunoastere facila si irita pe loc clasa colportorilor de locuri comune. Nu e vorba despre politica superficiala a partidelor sau gruparilor, ci despre nivelul mai profund a ceea ce cultura noastra inseamna, dupa atatea sute de ani in care duplicitatea a fost congruenta cu supravietuirea. Cineva trebuie sa-si asume rolul de a povesti despre toate acestea, si uneori doare (si pe cel ce scrie, si pe cel ce citeste). In sensul acesta, fictiunea politica se inscrie in cadrul mai amplu al temei identitatii culturale, al raportului acestei identitati cu cea europeana sau cea a lumii Vestului, in general. Nu e simplu si nu va deveni mai simplu.
Traditia umorului central-european: Karinthy Frigyes si Karel Capek
Umorul central-european a folosit de multe ori motive fantastice. In schitele lui Karinthy Frigyes, scrise inaintea primului razboi mondial, apar scene din viitor, scene in care viitorimea priveste timpurile trecute. Reevaluate de la distanta a doua sute de ani, tragediile curente par niste gainarii pasagere, despre care ajungem sa zambim. Nu ne-am fi asteptat la zambet, dar distantarea ne face acest cadou. Am citit prima oara povestiri de Karinthy Frigyes cand aveam zece sau unsprezece ani si mi-au placut la fel de mult ca schitele lui I.L. Caragiale. Cred ca exista o importanta traditie central-europeana in domeniu. Doua dintre romanele lui Karel Capek merg un pas mai departe si mi se par geniale: "Fabrica de absolut" si "Razboi cu salamandrele". Fiecare dintre ele contine un mixaj de fantastic si absurd care induce o alterare a realitatii ce pune in discutie insasi logica obisnuita. Ne revoltam inainte de a accepta - si romanul construieste pas cu pas un spatiu abstract unde satira e posibila, unde politica e dezbracata de podoabele inutile pentru a fi adusa la un nivel inteligibil al grotescului. Putem invata de la Capek cum sa tratam anomaliile timpului nostru. El a avut in fata ochilor cresterea celei mai oribile anomalii, in anii '30 ai veacului trecut. Cu intelegerea lui de atunci, el ne arata cum anume literatura de fictiune devine unealta de cercetare, un instrument care dezvaluie in timp ce exploreaza. Am citit cartile lui Capek la 17 ani, dupa ce citisem opera lui Franz Kafka (diferenta de registru dintre ei e uriasa), si asta m-a marcat pentru multa vreme. Era prin 1987 si atunci am inceput sa scriu.
Subiectele care lipsesc literaturii romane contemporane
Cu toate ca exista incercari reusite, cred ca literatura romana a explorat prea putin lumea. Am ajuns la punctul la care am intors pe toate fetele subiectele locale si, daca vrem sa interesam, a venit vremea sa scriem despre lumea in continua miscare de azi, despre idei, fapte si personaje care depasesc fruntariile continentelor. Cred ca ne lipseste o bine asimilata si autentica experienta a multiculturalitatii. Candva, Romania avea o viziune mult mai cosmopolita, dar si o traditie de inchidere si intoleranta (asa e, e un paradox). Lumea noastra a oscilat multa vreme intre aceste limite. Desigur, e important sa nu omitem nimic din ceea ce ne defineste si ne caracterizeaza, sa nu uitam istoria noastra reala, pentru ca unele lucruri trecute nu s-au indepartat chiar de tot si le purtam dupa noi alaturi de intreaga noastra mostenire culturala. Dar trebuie sa ne deschidem, sa fim mult mai intelegatori si mai toleranti, sa citim lucruri pe care nu planuiam sa le citim acum zece ani, sa ne adaptam mai repede gusturile si intelegerea la oferta artistica a momentului. E o placere sa descoperi un artist contemporan care sa te intereseze intr-adevar, pe care sa-l cunosti si ale carui optiuni sa ti se para apropiate. Chiar si gusturile noastre din perioada 1990-1995 au ramas de mult in urma, am traversat o epoca in care lucrurile s-au schimbat foarte repede. De acum e o alta varsta, un moment cu o sensibilitate diferita si cred ca s-ar cuveni sa-i raspundem cu o mai mare deschidere.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.