In ultimele zile, s-a vorbit mult despre "grupurile" de interese din Romania, care - spune presedintele Traian Basescu - ar fi influentat pe premierul Tariceanu sa refuze concursul sau la dizolvarea Parlamentului convenita in Alianta DA... Solicitat
In ultimele zile, s-a vorbit mult despre "grupurile" de interese din Romania, care - spune presedintele Traian Basescu - ar fi influentat pe premierul Tariceanu sa refuze concursul sau la dizolvarea Parlamentului convenita in Alianta DA... Solicitat de premier sa puna punctul pe "i", presedintele a spus ca e vorba de trei persoane: un om de afaceri din petrol, un cunoscut director de ziar si un om de afaceri din industria tutunului. Presedintele n-a afirmat ca ei ar fi comis o ilegalitate, ca ar fi mituit sau santajat pe premier pentru a-l determina sa renunte la demisie. A reprosat ca principiu cateva zile mai tarziu primului-ministru ca s-a consultat cu persoane private cand a renuntat la demisie, calcand - nedemocratic - peste hotararile politice ale Aliantei.
Ce sunt grupurile de interese? Ele exista peste tot in lume... In ce masura obliga ele pe aparatorii democratiei si statului de drept sa se sesizeze?
Manualul de politologie pe care l-am scos din raft spune doua lucruri: ca stabilirea normelor de drept nu poate fi abandonata aprecierii si bunului plac al unor indivizi sau grupari privilegiate dar constata ca in era noastra, a oligarhiilor partidelor si asociatiilor, se pune intrebarea daca nu cumva statul a devenit peste tot unul al asociatiilor si partidelor, scurtcircuitand autodeterminarea indivizilor... In acest complex, conceptia ca Parlamentul este principalul loc unde are loc echilibrarea intereselor intampina obiectii. Riscul nu este neglijabil - adauga aceiasi autori: in anumite situatii, grupurile de interese pot dezintegra o societate. Pentru a preintampina riscul, Parlamentul trebuie sa ramana locul unde are loc echilibrarea intereselor majore ale unei tari. Peste structurile de grup trebuie sa existe un nivel politic superior unde deciziile sa fie adoptate independent (sau aproape independent) de influenta acestor grupari, luandu-se in considerare interesul general. Aceasta e intrebarea!
Ar trebui amintit ca vechiul partid liberal din Romania stiuse sa canalizeze grupurile de interese in cadrul cercurilor sale de studii (la sedintele lor luam si eu parte ca simplu student...). La sedintele lor luau parte insa si oameni politici, cum este astazi domnul Tariceanu, ziaristi importanti de felul domnului Sorin Rosca Stanescu etc. Comunismul a pus capat acestui sistem democratic de influentare a deciziilor de partid. De ce n-ar putea fi el reinviat?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.