Un autor inzestrat, un debut imatur

Volumul de debut al tanarului critic clujean Ioan Pop-Curseu, absolvent al Facultatii de Litere din Cluj (promotia 2000) a fost considerat de unii comentatori mai mult decat o simpla promisiune, propus la premiile "Romaniei literare" s.a.m.d. Absolvent al unui masterat de Literatura romana comparata si Teoria literaturii la Cluj, dar si al unui masterat de Literatura si cultura la Universitatea din Geneva; doctorand la Universitatea "Babes-Bolyai" cu o teza despre "Magie si vrajitorie in cultura romana" si, simultan, in Elvetia cu o teza despre teatralitatea lui Baudelaire; asistent la sectiunea de Literatura comparata a Universitatii geneveze; laureat in 2003 al Premiului de critica literara "Helene si Victor Barbeur" pentru lucrarea de dizertatie masterala; traducator si comentator literar asiduu la publicatiile clujene de specialitate, autorul s-a gandit probabil sa debuteze in tara printr-un volum cu titlu-capcana: "Nu stie stanga ce face dreapta. Doua eseuri despre sovaielile gandirii critice" (Editura Paralela 45, 2004) reuneste doua texte care nu au nimic comun intre ele, afara de faptul ca apartin aceluiasi eseist. Primul este o teza de licenta despre Miron Costin ("Miron Costin, intre traire baroca si gandire clasica"). Celalalt se ocupa de Radu Ionescu, poet romantic, romancier atipic si pionier al criticii & esteticii romanesti de pana la Titu Maiorescu.
Titlul volumului nu are aparent nici o legatura cu continutul, iar incercarile prefatatoarei Doina Curticapeanu de a gasi una nu conving. Nu poti sa nu te gandesti la ionesciana "Cantareata cheala", unde titlul era paralel cu textul piesei... Sa fie oare Ioan Pop-Curseu un adept al absurdului in critica? Va fi inscenat el o farsa cititorilor? Asa s-ar parea, daca ne gandim la titlul "fitos" al celui de-al doilea eseu: "Despre (ne)putinta de a fi critic(i) - (Pseudo)eseu despre (Pseudo)Radu Ionescu".
Si totusi, cel putin o legatura exista, caci la pag. 36 citim urmatoarele: "Miron Costin, precursor al gandirii dreptei romanesti, propune o viziune organicista a cetatii ideale in functionarea ei. (...) Viziunea organicista este o constanta a utopiilor romanesti; o vom regasi, de exemplu, la Eminescu in celebra comparatie a statului ideal cu un stup sau cu un musuroi de furnici". Observatie naivissima, preluata dupa ureche de la Sorin Antohi (din volumul "Civitas imaginalis"). Evident, prin comparatie cu "ganditorul de dreapta" Miron Costin, romanticul Radu Ionescu face figura de stangist...
Sa ne intelegem: Ioan Pop Curseu e un tanar exeget cultivat, cu o mare deschidere de "compas intelectual". Eseurile sale ii pun in valoare calitatile speculative, buna frecventare a criticii traditionale si moderne, curajul de a propune puncte de vedere noi si conexiuni surprinzatoare intre cele mai diverse domenii, de la stilistica la antropologie si de la psihanaliza la deconstructie. Problema e ca aceasta acrobatie menita sa actualizeze cu orice pret subiecte "vechi" considerate "putin atragatoare" provoaca salturi mortale, compromitand chiar si reusitele. Interpretarile isi rateaza obiectul prin supralicitare si printr-un narcisism suparator: complexul debutantului premiant care vrea sa epateze galeria universitara. Dar si complexul tanarului "scholar" care vrea sa para nonconformist, desi nu-i sta bine... Informata, baroca in felul ei, teza despre Miron Costin speculeaza spectaculos despre estetica, filozofia si morala Barocului, despre "utopia lui Costin" si prelucrarea scrierilor sale de catre Sadoveanu etc. Comentariile pertinente se amesteca insa aiuritor cu deliruri interpretative (ex. Miron Costin citit prin Roland Barthes e de un umor involuntar irezistibil). Acelasi amestec de informatie teoretica si istorica bogata, bine organizata, analize subtile de text, narcisism paralel cu obiectul si speculatii elucubrante caracterizeaza si eseul despre Radu Ionescu. Intalnim la tot pasul perle gen: "istoria unei opere literare este povestea unui viol discursiv pe care scriitorul il exercita asupra sa si asupra lumii, povestea unei perversitati intemeietoare care asuma uneori formele neputintei si ale esecului". Sau: "Ca si Radu Ionescu, Nietzsche este nascut sub zodia Balantei si simte nevoia echilibrarii talgerelor", concluzia fiind urmatoarea: "si Radu Ionescu innebuneste". Parca iti pare si rau de atatea calitati risipite...
Pana una-alta, volumul tradeaza "sovaielile" unui debutant care stie multa carte, dar nu stie sa-si foloseasca stiinta si disponibilitatile reale. Nu ne ramane decat sa asteptam cu incredere debutul critic matur al lui Ioan Pop-Curseu.

---

Despre autor: