Guvernul Moldovei a ridicat sanctiunile impuse anul trecut comertului din provincia rebela Transnistria. Anuntul a fost facut, duminica, de presedintele moldovean Vladimir Voronin, care a afirmat ca "situatia s-a schimat in bine fata de anul trecut",
Guvernul Moldovei a ridicat sanctiunile impuse anul trecut comertului din provincia rebela Transnistria. Anuntul a fost facut, duminica, de presedintele moldovean Vladimir Voronin, care a afirmat ca "situatia s-a schimat in bine fata de anul trecut", informeaza Rompres. Moldova nu a mai emis din 2004 certificate pentru export destinate companiilor transnistrene, dupa ce autoritatile locale au inchis doua scoli cu predare in limba romana. Intre timp, respectivele scoli au fost redeschise. Voronin a precizat ca sanctiunile impuse in domeniul comercial au fost necesare si din cauza unei lipse de control la granita dintre Transnistria si Ucraina, dar ca noua administratie ucraineana a realizat progrese in ceea ce priveste controlarea granitelor. Autoritatile transnistrene s-au plans ca sanctiunile au provocat regiunii pierderi de aproximativ 65 de milioane de dolari, insa acum liderii provinciei nu au comentat decizia Chisinaului. Potrivit nou-adoptatei legislatii de la Chisinau, autonomia Transnistriei va fi largita, in schimbul renuntarii de catre aceasta la orice pretentii legate de independenta si trecererii ei la actiuni de demilitarizare. Transnistria urmeaza sa aiba propriul corp legislativ si in regiunea in care se vorbeste cu precadere limba rusa vor functiona trei limbi oficiale: romana, rusa si ucraineana. Potrivit noii legislatii, regiunea va fi demilitarizata, in momentul de fata aflandu-se in Transnistria 1500 soldati rusi. (Luciana POP)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.