Austria serveste drept tara de tranzit si "baza de repliere" pentru presupusi teroristi islamisti, se arata intr-un raport recent al Ministerului de Interne, citat de Mediafax. "Austria este deja folosita ca baza de repliere de catre presupusi extrem
Austria serveste drept tara de tranzit si "baza de repliere" pentru presupusi teroristi islamisti, se arata intr-un raport recent al Ministerului de Interne, citat de Mediafax. "Austria este deja folosita ca baza de repliere de catre presupusi extremisti si teroristi. Aceasta tendinta se va accentua", afirma raportul anual asupra sigurantei statului, prezentat de ministrul de Interne, Liese Prokop. Totodata, documentul afirma ca Austria este "tara de tranzit" pentru grupurile extremiste din cauza pozitiei sale geografice favorabile, care o situeaza in centrul Europei. De asemenea, textul mentioneaza existenta a cel putin 13 organizatii islamiste pe teritoriul austriac, "suspectate ca au legaturi cu jihadul salafist", care reprezinta, "pe termen mediu", o amenintare la adresa tarii, pentru ca ar putea comite atentate. Documentul subliniaza ca sprijinul logistic acordat de aceste grupari unor teroristi reprezinta un "scenariu realist". In replica, seful Biroului austriac pentru lupta impotriva terorismului, Rene Polli, a declarat ca "exista o retea de complotisti ce are o orientare foarte concreta", dar, in prezent, aceasta nu reprezinta un pericol. Comunitatea musulmana austriaca, apreciata la circa 340.000 de persoane in 2001 si considerata ca fiind bine integrata in societate, este formata in cea mai mare parte din persoane originare din Turcia si din fosta Iugoslavie. Potrivit partidului de extrema-dreapta FPOe, ea numara si "extremisti ceceni". (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.