Statele Unite au recunoscut, ieri, Coreea de Nord, drept tara suverana, cu ocazia deschiderii, la Beijing, a celei de-a patra serii de negocieri referitoare la programul nuclear al Phenianului, dupa 13 luni de la intreruperea acestora. Americanii au
Statele Unite au recunoscut, ieri, Coreea de Nord, drept tara suverana, cu ocazia deschiderii, la Beijing, a celei de-a patra serii de negocieri referitoare la programul nuclear al Phenianului, dupa 13 luni de la intreruperea acestora. Americanii au solicitat, insa, eliminarea completa si verificabila a arsenalului nuclear nord-coreean. "Pentru noi, suveranitatea Republicii Populare Democratice Coreea (RPDC - Coreea de Nord ) reprezinta o realitate", a declarat adjunctul secretarului de Stat pentru Pacific si Orientul Indepartat, Christopher Hill, care conduce delegatia americana participanta la negocieri. Hill a cerut Coreei de Nord sa adopte "decizia de a renunta la programul sau nuclear in mod permanent, complet si verificabil". La randul sau, Phenianul si-a declarat "deplina disponibilitate" de a actiona pentru denuclearizarea peninsulei coreene. Negociatorul nord-coreean, Kim Gye-Gwan, a adaugat ca acest obiectiv presupune o "vointa politica de nezdruncinat si luarea unor decizii strategice".
O noua sansa
Statele Unite si-au exprimat speranta ca aceasta a patra serie de negocieri sa se soldeze cu un succes, dupa esecul precedentelor trei serii de convorbiri gazduite de capitala chineza. Christopher Hill, a adaugat ca Statele Unite sunt dispuse sa raspunda preocuparilor nord-coreene legate de securitate, precum si nevoilor energetice ale acestei tari. Oficialul SUA a precizat ca, de la precedenta serie de negocieri, derulata in iunie 2004, reprezentantii americani si nord-coreeni au avut sase intalniri directe. O noua intalnire bilaterala intre delegatiile americana si nord-coreeana era prevazuta pentru ieri. Cele doua delegatii s-au intalnit si luni, in ajunul deschiderii oficiale a negocierilor multilaterale, noteaza Rompres.In luna februarie, Statele Unite exclusesera posibilitatea unor negocieri bilaterale cu Phenianul, calificand RPDC drept un "avanpost al tiraniei". "Statele Unite nu au absolut nici o intentie sa atace Coreea de Nord", a declarat, ieri, negociatorul american. La randul sau, seful delegatiei Coreei de Sud a precizat ca Guvernul sau nu a precupetit nici un efort vizand "sa ajute la crearea unor circumstante favorabile unei denuclearizari a peninsulei coreene"."Propunerea de a furniza Nordului direct doua milioane de kilowati energie electrica, daca isi desfiinteaza programul nuclear, face parte din aceste eforturi", a declarat Song Min-Soon. Coreea de Nord a iesit din Tratatul de neproliferare in ianuarie 2003, iar Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) a estimat, in luna mai, ca Phenianul dispune de sase arme nucleare.
Rapirile raman o problema
Pe de alta parte, Tokyo a anuntat, tot ieri, ca va conditiona normalizarea relatiilor sale cu Phenianul de reglementarea chestiunii rapirilor. "Nu a intervenit nici o schimbare in pozitia noastra cu privire la normalizarea relatiilor", a declarat seful delegatiei nipone la negocieri, Kenichiro Sasae. "In acest scop, unele chestiuni care raman de rezolvat - armele nucleare, rachetele si rapirile - trebuie sa fie rezolvate in maniera globala", a adaugat Sasae, care este director general al Departamentului Asia/Oceania din Ministerul nipon al Afacerilor Externe.China, cele doua Corei si Rusia au anuntat inainte de reluarea negocierilor ca se impotrivesc ca aceasta problema sa figureze pe agenda convorbirilor. Regimul lui Kim Jong Il a recunoscut ca a rapit 13 cetateni niponi, in anii 1970 si 1980, pentru ca acestia sa pregateasca lingvistic si cultural spionii nord-coreeni. Cinci dintre persoanele rapite s-au putut intoarce in 2002 in arhipelagul nipon, Phenianul afirmand ca celelalte opt persoane au decedat. In absenta unor dovezi convingatoare, rudele acestor persoane rapite nu au incetat sa creada ca ele mai sunt inca in viata si ca Phenianul le detine in secret pentru a evita dezvaluirea unor informatii compromitatoare. Statele Unite au sustinut Japonia, declarand ca va coopera cu Tokyo in aceasta problema, potrivit unui comunicat difuzat, luni, de delegatia nipona de la negocierile din Beijing.
"Birou de legatura" la Phenian
Statele Unite ale Americii sunt gata sa deschida un birou de legatura la Phenian care sa tina loc de reprezentare diplomatica permanenta daca Republica Populara Democrata Coreeana renunta la programul sau nuclear, informeaza luni Kyodo. Surse diplomatice de la Beijing au mentionat ca Guvernul de la Washington are in vedere o normalizare a relatiilor dintre RPDC si SUA daca tratativele multilaterale privind dosarul nuclear nord-coreean se incheie cu succes. Negocierile privind programul nuclear al RPDC, la care iau parte cele doua Corei, China, Japonia, SUA si Rusia, urmau sa fie reluate, ieri, in capitala chineza, dupa ce au fost boicotate timp de peste un an de Phenian, care a invocat politica ostila a Washingtonului, noteaza Rompres. O propunere formulata anul trecut de SUA in tentativa de a convinge RPDC sa revina la masa negocierilor nu a inclus si crearea unui birou de legatura. Acest lucru figureaza insa intr-un acord din 1994, care prevedea totodata inghetarea programului nuclear al Phenianului in schimbul acordarii asistenta din partea SUA. Ulterior, in 2002, Washingtonul a acuzat Coreea de Nord ca a incalcat acordul de sistare a activitatilor nucleare. Negociatorul-sef al SUA in dosarul nuclear nord-coreean, Christopher Hill, a anuntat ca delegatia sa a acceptat sa poarte luni discutii bilaterale cu RPDC.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.