Mai multe obiecte inedite care au legatura cu copilaria legendarului Beatle John Lennon sunt expuse, incepand de ieri, la fosta casa a acestuia din Liverpool. Expozitia se desfasoara cu sprijinul vaduvei solistului, Yoko Ono, care a dorit sa marcheze
Mai multe obiecte inedite care au legatura cu copilaria legendarului Beatle John Lennon sunt expuse, incepand de ieri, la fosta casa a acestuia din Liverpool. Expozitia se desfasoara cu sprijinul vaduvei solistului, Yoko Ono, care a dorit sa marcheze astfel implinirea a 65 de ani de la nasterea lui Lennon. Printre obiectele expuse se numara si patru copii ale picturilor realizate de micutul Lennon in casa sa din Menlove Avenue, cunoscuta mai ales sub numele de Mendips. De asemenea, vizitatorii vor mai avea ocazia sa admire prima poza de pasaport a fostului Beatle si o replica a dintilor sai de lapte.
"Yoko a ales aceste obiecte cu mare grija pentru ca a dorit sa marcheze implinirea celor 65 de ani de la nasterea lui John si 25 de ani de cand a plecat dintre noi", a declarat pentru CNN Shelagh Johnston, expert Beatles si unul dintre consilierii lui Ono. "Toate obiectele provin din arhiva personala a familiei iar acum pot fi admirate in locul in care le amplasase initial Lennon", precizeaza Simon Osborne de la National Trust Liverpool. Faima si spiritul lui Lennon au ramas extraordinar de puternice in Liverpool, oras vizitat anul de catre zeci de mii de fani si curiosi care doresc sa afle mai multe despre locurile natale ale marelui muzician. "Suntem siguri ca aceasta expozitie va readuce la viata anii copilaria petrecuta la Mendips, perioada care a influentat atat de mult evolutia ulterioara a lui Lennon", a mai declarat Simon Osborne.
Primii ani la Liverpool
J.L. si prima sotie John Lennon este unanim recunoscut drept unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului XX, multe din melodiile sale (precum "Imagine" sau "Strawberry Fields Forever") fiind desemnate de catre public, si nu numai, drept cele mai bune cantece ale secolului trecut. In 2002, in urma unui amplu sondaj de opinie realizat de catre BBC, Lennon a fost desemnat unul dintre cei mai valorosi britanici din toate timpurile.
John Winston Lennon s-a nascut la data de 9 octombrie 1940. Ambii parinti iubeau muzica, insa nici unul dintre ei nu se ocupase serios de acest domeniu. Artistul a trait cu familia sa la Liverpool, pana cand tatal sau, Fred Lennon, care era marinar, i-a parasit. Mama sa, Julia, a decis ca nu se poate ocupa singura de fiul sau, astfel incat l-a dat pe micut surorii sale. Cand a devenit adolescent, Lennon a descoperit ca sufera de o miopie severa si a fost nevoit sa-si puna ochelari. Desi la inceputul carierei sale muzicale el a incercat sa poarte lentile de contact, ulterior a renuntat si a inceput sa poarte ochelarii care, la scrut timp, au devenit o "marca" a sa. Desi a locuit departe de mama sa, John a pastrat legatura cu ea, Julia fiind cea care i-a inoculat dragostea pentru muzica.
La data de 15 iulie 1958 - adica atunci cand Lennon avea 17 ani - mama sa a fost ucisa intr-un accident de masina. La volan se afla un politist beat. Acest tragic eveniment l-a influentat foarte puternic pe John si a fost de fapt un factor care se regaseste in multe din cantecele sale. Aceeasi intamplare a cimentat relatiile intre el si Paul McCartney care si-a pierdut si el mama (bolnava de cancer la san) la varsta de 14 ani.
Cativa ani mai tarziu, in 1968, Lennon a scris cantecele "Julia", "My Mummy's Dead" si "Mother", in amintirea mamei sale. Tot in cinstea acesteia, el si-a botezat primul nascut Julian.
Matusa sa, Mimi, l-a trimis pe tanarul John la Colegiul de Arta din Liverpool, acolo unde a intalnit-o si pe viitoarea sa sotie, Cynthia Powell. Rapid, Lennon a inceput sa urasca conservatorismul din scoala de arta si a devenit interesat de Rock 'n' Roll, precum si de cantaretii americani Elvis Presley, Chuck Berry si Buddy Holly.
La sfarsitul anilor '50, Lennon si-a format un grup care ulterior si-a schimbat numele "Johnny and the Moondogs", apoi "The Silver Beetles" si in final The Beatles. El s-a casatorit cu Powell in 1962, dupa ce aceasta a ramas insarcinata cu fiul sau cel mare, Julian.
De la McCartney la Chapman
Pe Paul McCartney l-a intalnit in timp ce canta in "The Quarry Men", o formatie skiffle (un fel de rock'n'roll). Intre cei doi s-a legat o stransa prietenie si au inceput sa compuna impreuna. Dupa ce au cantat sub mai multe nume, cei doi, alaturi de George Harrison si Pete Best au decis sa ia numele "The Beatles". Pete Best nu era insa un bun baterist, asa ca au hotarat sa-l inlocuiasca cu Ringo Starr. Putin dupa aceea au semnat contract cu George Martin de la "EMI Records".
Trupa a inceput sa scoata hit dupa hit, cu numeroase locuri 1. Lennon si McCartney erau forta creatoare din spatele grupului. Au inceput sa faca turnee prin lume si au devenit foarte populari, peste tot in lume. Acest lucru s-a schimbat cand la o conferinta de presa, Lennon a sustinut ca trupa era chiar mai populara decat Iisus, provocand un scandal in toata America. Au hotarat sa termine turneul si sa se intoarca acasa in 1966. In jurul acestei perioade, Lennon a cunoscut-o pe Yoko Ono. Desi au fost imediat atrasi unul de celalalt, John era casatorit cu Cynthia Powell si aveau un copil. Ea a inaintat divortul. John si Yoko s-au casatorit in 1969.
In primii ani au inceput sa consume o cantitate mare de LSD si presa vuia cu povesti cu violenta intre cei doi soti. In 1970, Paul McCartney a parasit trupa, cauzand tensiune intre el si John. Un an mai tarziu, Lennon a lansat popularul album "Imagine". El si Yoko faceau pe atunci campanie pentru pace mondiala. Intre 1975 si 1979, Lennon nu a produs nimic de caliate reala, preferand sa stea acasa cu fiul sau si al lui Yoko, Sean.
Incapabil sa reprime geniul muzical din interiorul sau, Lennon a scris excelentul album "Double Fantasy". Pe 8 decembrie 1980 a fost acostat de un tanar in afara apartamentului sau din New York si rugat sa semneze o copie a albumului. Lennon si-a continuat drumul. Cand s-a intors acasa, tanarul Mark Chapman, despre care s-a aflat ulterior ca avea probleme psihice grave, l-a impuscat mortal. (C.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.