Business si bisnita in fotbal

Multi dintre fotbalistii nostri mai pricopsiti s-au plans, pe buna dreptate, ca lumea vede in ei numai niste flacai bezmetici fara carte sau bun simt, care nu stiu altceva decat sa se zbenguiasca pe un teren in buna masura verde, sa piarda noptile prin bodegi de lux ori discoteci si mai ales sa castige o groaza de bani. Iar asta nu oricum, ci in timp ce "marea masa a oamenilor muncii trudeste din greu pe un salariu de mizerie in conditiile in care intretinerea s-a marit, toate la piata sunt scumpe si nu se anunta deloc vemuri mai bune". Mai mult decat atat si nu intotdeauna neintemeiat aceasta aversiune a catorva romani se extinde si asupra oamenilor de afaceri, insa in cele ce urmeaza nu ne vom referi la acestia, pentru ca nu e de domeniul unei pagini de sport, ci doar la sportivi, in principal la fotbalisti.
Foarte recent, o revista cu profil economic a avut inspirata initiativa de a analiza modul in care s-au folosit de purcoaiele de bani castigati in strainatate, de felul in care i-au investit, unii dintre fotbalistii sau antrenorii din Romania. Concluzia jurnalistilor de la respectiva publicatie este ca cei mai multi dintre acestia nu au fler in afaceri ori ca s-au orientat catre investitii daca nu riscante, cel putin de-a dreptul iresponsabile. Culmea este ca printre cei carora business-urile le-au mers bine se afla persoane la care chiar nu te-ai fi asteptat, chiar daca in spatele lor s-au aflat oameni din ideile carora s-au inspirat, ceea ce nu e putin lucru, pentru ca numai prostul are impresia ca se pricepe la toate. Ne referim in primul rand la Hagi si Adrian Ilie - care si-au sporit averile sau urmeaza sa o faca din afaceri rentabile in principal in domeniul turismului -, dar chiar si la Ilie Dumitrescu, cel care de cativa ani buni se descurca nesperat de bine prin afaceri derulate cu antichitati, cu inchirierea unor spatii pentru licitatii de arta ori chiar cu amenajarea unor galerii de pictura si sculptura. (V-ati fi asteptat la o asemenea evolutie din partea copilului slabanog crescut intr-unul din cele mai rau famate cartiere ale Bucurestilor si care pe la inceputul carierei sale ii spunea lui Iordanescu "Nea Puiu, baga-ma si pa mine, ca sa moara mama de nu dau gol"?)
Parca acum mai incepem sa le dam dreptate unora dintre ei care se plangeau de lipsa de respect si recunostinta a romanilor fata de niste jucatori care nu numai ca si-au pierdut buna parte din tinerete prin turnee sau cantonamente si care, iata, isi cheltuiesc in tara mai toti banii castigati pe la cluburile de renume ale Europei. Desigur, daca am fi romani pana la capat, carcotasi adica, am putea aprecia ca acestia nu au ales mediile de afaceri din strainatate, unele mai putin viciate sau riscante, doar pentru ca in tara s-au putut bucura de protectia si influenta pe care reputatia obtinuta in tara le-a asigurat-o, ceea ce n-a constituit putin lucru, insa nici macar acest lucru n-ar avea mare relevanta, intrucat, cu exceptia lui Gica Popescu, cel care acum cinci ani anunta ca se retrage din echipa nationala deoarece n-a castigat licitatia pentru hotelul "Piatra Mare", mai nimeni altcineva n-a abuzat de acest statut oarecum privilegiat sau cel putin nu la acest mod deplorabil.
Asa ca acesti oameni pot fi admirati fara reticenta, pentru ca pierd sau castiga din afacerile derulate cu bani pe care i-au castigat mai cinstit decat se putea de pe urma contractelor din strainatate, pe cand indivizi ca Mitica Dragomir sau Mircea Sandu, care administreaza afaceri cel putin la fel de profitabil nu credem ca pot justifica legal aproape nici un sfant, de aceea nici nu i-a durut gura sa spuna ca Hagi e "handicapat" si ca Popescu "ar trebui sa-si vada dracului de treburile sale".

---

Despre autor: