Autoritatile din mai multe tari de pe glob se confrunta cu probleme meteorologice si fenomene naturale de o amploare fara precedent, precum seceta, temperaturi foarte ridicate, incendii si furtuni puternice.
Arde Italia
Protectia C
Autoritatile din mai multe tari de pe glob se confrunta cu probleme meteorologice si fenomene naturale de o amploare fara precedent, precum seceta, temperaturi foarte ridicate, incendii si furtuni puternice.
Arde Italia
Protectia Civila din Italia a anuntat ca 50 de incendii au izbucnit incepand de la sfarsitul saptamanii trecute, dintre care 17 s-au declansat luni. Potrivit aceleiasi surse, cele mai afectate au fost regiunile din centrul si sudul peninsulei. Sase incendii s-au declansat in Calabria, in sudul Italiei, iar alte patru in regiunea Romei. Seceta si temperaturile foarte ridicate au favorizat izbucnirea incendiilor in numeroase regiuni, Sardinia fiind afectata in mod special. Zona de nord a peninsulei a fost decretata, ieri, zona de risc, numeroase echipe ale Protectiei Civile, padurari si pompieri fiind mobilizati. Opt elicoptere au fost nevoite sa intervina in Sardinia pentru a tine sub control focarele de incendiu.
Elvetia, fara vin alb
O furtuna foarte puternica s-a abatut, luni dupa-amiaza, asupra zonelor adiacente lacului Leman din Elvetia, un trecator fiind ranit de un arbore doborat la pamant, a comunicat politia locala. Cel putin 170 de persoane au fost sinistrate in cantonul Vaud, aflat pe malul nordic al lacului, in special din cauza caderii copacilor si a vitei de vie din zona. Jean-Michel Bolay, membru al Oficiului cantonal pentru Viticultura, a precizat ca podgoriile de pe malul lacului, dintre Lausanne si Montreux, au fost devastate de grindina. Frunzele si ciorchinii de struguri au fost smulsi de pe araci, compromitand renumita recolta de vin alb a Elvetiei.
Portugalia, seceta ca-n 1940
La Algarve, o regiune meridionala din Portugalia preferata de turisti, furnizarea apei ar putea fi oprita in anumite intervale orare, in cazul in care autoritatile nu vor diminua consumul, au afirmat responsabili locali. Furnizarea apei ar putea fi oprita in cursul serii, incepand din urmatoarele zile, chiar in momentul in care turistii se spala si se pregatesc sa cineze, a avertizat Artur Ribeiro, director al companiei locale Aguas do Algarve. "In cazul in care nu va fi rationalizata, furnizarea apei ar putea fi oprita in orice moment", a declarat acesta agentiei de presa Lusa. Ribeiro le-a cerut locuitorilor sa nu-si spele masinile si a facut apel la autoritati sa nu mai ude gradinile publice. Portugalia se confrunta cu cea mai puternica seceta din 1940. Aproximativ 97 la suta din teritoriul tarii se confrunta cu seceta severa sau extrema, potrivit Institutului Apei. Algrave este o regiune locuita de aproximativ 500.000 de persoane, dar in timpul verii numarul acestora se dubleaza ca urmare a afluxului de turisti. Numeroase hoteluri din regiune au cerut clientilor sa evite irosirea apei, in timp ce autoritatile locale au inceput sa foreze in straturi mai adanci, in cautarea unor noi surse de apa.
Peste 700 de incendii in Quebec
Quebecul se confrunta, la randul sau, cu cele mai grave incendii de padure din 1941, a anuntat Societatea provinciala de Protectie a Padurilor impotriva Focului (SOPFEU), precizand ca 900 de pompieri au fost mobilizati, luni, in lupta cu cele 125 de focare de incendiu din provincia Quebec. De la inceputul verii, 755 de incendii au distrus aproape 400.000 de hectare de padure din Quebec. Sase dintre aceste incendii au scapat de sub control, unul acoperind o suprafata de 4.000 de hectare, fiind localizat la 15 kilometri sud de Lebel-sur-Quevillon, mica localitate din partea central-nordica a provinciei. O ploaie abundenta a cazut, luni, asupra acestei regiuni, dupa mai multe saptamani de seceta si temperaturi foarte ridicate, astfel incat, pentru moment, evacuarea locuitorilor din aceasta zona a fost amanata. "Este o adevarata binecuvantare. Multi oameni vor fi fericiti", a declarat Lacasse.
Societatea provinciala de electricitate, Hydro-Quebec, a evacuat, duminica, 2.000 dintre angajatii sai care lucrau pe un santier hidroelectric din golful James, situat in nord-vestul provinciei, de teama ca principala cale de acces catre restul provinciei ar putea fi afectata de incendiu. Depasiti de situatie, responsabilii din Quebec au cerut ajutor celorlalte provincii canadiene si mai multor state americane situate in vecinatate.
Un milion de chinezi evacuati din calea unui taifun
Aproximativ un milion de persoane au fost evacuate din doua provincii de coasta din Estul Chinei, la apropierea unui taifun care a provocat deja moartea a patru persoane in Taiwan. Cu rafale de vant atingand viteze de 240 de kilometri pe ora, Haitang era asteptat in timpul zilei de ieri in provincia Fujian, urmand sa se deplaseze apoi spre provincia Zhejiang. Taifunul a afectat, luni, Taiwanul, soldandu-se cu doi morti, doi disparuti si 29 de raniti, au declarat, ieri, echipele de ajutor din insula. Elicopterele au incercat, de asemenea, sa salveze 21 de marinari de pe un vapor esuat in larg, in dreptul orasului Kaohsiung, in sud. Dupa ce a provocat anularea curselor spre Taipei, Hong Kong si Macao, Haitang se afla, ieri dimineata, la circa 60 de kilometri de coasta provinciei chineze Fujian si avansa cu 15 kilometri la ora. In provincie, 539.000 de persoane, dintre care 300.000 de pescari, au fost puse la adapost, iar 25.000 de vapoare s-au refugiat in porturi.
"Sfarsitul lumii este aproape"
Consecintele demografice ale incalzirii globale ar putea conduce, in secolul al XXI-lea, la "sfarsitul lumii pe care o stim", prezice profesorul Tim Dyson, care participa la Congresul International privind Populatia de la Tours, Franta, transmite AFP, citata de Mediafax. "Copiii si nepotii nostri nu vor cunoaste probabil sfarsitul lumii propriu-zis, dar ar putea sa se confrunte cu sfarsitul lumii in care am trait noi", afirma profesorul Tim Dyson de la prestigioasa London School of Economics (LSE).
Profesorul Dyson afirma ca populatia mondiala ar trebui sa depaseasca, potrivit estimarilor ONU, 6,5 miliarde de locuitori in 2005 si aprope 9 miliarde in 2050. Aceasta expansiune, adauga el, va antrena o crestere cu 27% a emisiilor de dioxid de carbon, cauza directa a incalzirii climatice. Emisiile de dioxid de carbon cauzate de activitatea umana au crescut de patru ori din 1950 pana in 2000.
Cu o incalzire globala de 1,6 pana la 6,6 grade Celsius pana in 2100, "schimbari nefavorabile s-ar putea manifesta pe mai multe fronturi, cu efecte negative cumulative", continua specialistul britanic. "De exemplu, inundarea zonelor de coasta, care ar putea fi in parte rezultatul cresterii nivelului marii si al caderilor de precipitatii mai mari, ar putea conduce la pierderea unei mari parti din terenurile cultivabile si infrastructurile urbane, antrenand o crestere a pretului hranei, migrarea la scara mare si probabil tulburari socio-politice", mai spune Dyson. (C.C.)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.