Dupa ce, la semnalele de alarma trase de societatea civila, Ministerul Culturii si Cultelor dispusese in mai mutarea salii de sport (din programul Adrian Nastase) in constructie la Lancram (jud. Alba), sala care obtura vizibilitatea catre mormantul p
Dupa ce, la semnalele de alarma trase de societatea civila, Ministerul Culturii si Cultelor dispusese in mai mutarea salii de sport (din programul Adrian Nastase) in constructie la Lancram (jud. Alba), sala care obtura vizibilitatea catre mormantul poetului Lucian Blaga, din cimitirul din localitate, incalcand astfel legatul sau, MCC se vede obligat sa intervina din nou. Lucrarile la sala de sport din apropierea cimitirului continua in prezent in mod ilegal, deoarece autorizatia de constructie a expirat in urma cu o luna, a declarat ieri (pentru agentia Mediafax) secretarul de stat pentru patrimoniu, Virgil Nitulescu.
Primarul municipiului Sebes, Alexandru Dancila, a declarat luni ca sala de la Lancram va fi terminata in maxim doua saptamani, constructorul - Compania Nationala de Investitii - ajungand in stadiul finisajelor interioare. Dancila a adaugat ca sala de sport nu a suferit nici o modificare. Imobilul este finalizat in forma initiala, in ciuda solicitarilor reprezentantilor guvernamentali de a muta sala sau de a-i scadea inaltimea si in ciuda plangerii prealabile inaintate de MCC. In fata acestei situatii, Ministerul Culturii spune ca lucrarile sunt ilegale. "Noi vom continua atacurile in instanta in acest caz, intrucat cladirea este ridicata ilegal. Mai mult, ea ar fi trebuit sa se finalizeze inainte de expirarea autorizatiei de constructie si nu in doua saptamani de acum incolo", a spus Virgil Nitulescu, "uimit" de "incapatanarea" primarului, in conditiile in care mai multe ministere si-au anuntat disponibilitatea de a finanta construirea unei alte sali de sport in locul celei demolate (a carei finantare se ridica la 3 miliarde de lei vechi).
Potrivit lui Dancila, plangerea MCC nu are efect, deoarece putea fi depusa in maxim sase luni de la emiterea autorizatiei; cum aceasta a fost eliberata in 2003, dreptul de introducere a plangerii prealabile a fost prescris. Vinovat de starea actuala de lucruri este, din punctul de vedere al secretarului de stat Nitulescu, arhitectul sef al municipiului Sebes, care nu a verificat "daca amplasamentul salii este in zona de protectie a monumentului".
In urma cu o luna, pe 20 iunie, acelasi primar Dancila declara ca doreste finalizarea salii de sport, sustinand ca populatia este de acord cu amplasarea imobilului.
Dancila sustinea ca exista chiar liste cu semnaturile majoritatii localnicilor din Lancram care solicita incheierea constructiei pe fundatia initiala. Anterior, ministrul delegat pentru Lucrari Publice, Laszlo Borbely, propusese demontarea unei parti din sala de sport si transformarea ei intr-o sala de gimnastica si cateva sali de clasa, dar planurile nu au mai fost facute.
Comisia constituita pentru verificarea cazului de la Lancram constatase initial ca toate autorizatiile au fost acordate respectand prevederile legale, insa Ministerul Culturii si Cultelor a dat in judecata Primaria Sebes in cazul salii de sport din apropierea cimitirului unde e ingropat Lucian Blaga, si lucrarile de constructie au fost suspendate pana la pronuntarea unei sentinte. Ele au fost reluate ulterior, in ciuda unor noi proteste ale oamenilor de cultura si a unei scrisori imperative prin care Mona Musca ii cerea primarului din Sebes sa ia "masuri imediate pentru demontarea" salii.
De un an, de cand "cazul Lancram" este in atentia lumii culturale, peste 350 de personalitati au semnat impotriva ridicarii salii de sport, construita in zona de protectie a mormantului lui Blaga, inscris in Lista Monumentelor Istorice din 1992 ca monument cu valoare memoriala.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.