Terorismul ca arma de distrugere in masa

Cele patru atentate comise simultan la Londra au readus problema terorismului ca prioritate si pentru politica mondiala, si pentru cea interna - in orice caz, in unele tari, inclusiv in Rusia. Numai din articolele de presa dedicate terorismului si aparute in ultimi ani se pot alcatui tomuri intregi. Problema este ca "terorismul" a ajuns astazi sa fie identificat sub numeroase fenomene, asemanatoare, dar si diferite, din care expertul, politicianul sau teroristul aleg setul de componente necesar lui, condamnand sau justificand o actiune sau alta.
Iata una din definitiile destul de reusite ale terorismului: "...forma unei activitati motivata politic, combinata cu elemente psihologice (intimidare) si fizice (agresive), realizate individual sau de grupuri mici cu scopul de a determina societatea sau statul sa le indeplineasca revendicarile".
Reiese ca expresiile cheie in aceasta definitie sunt nu "intimidare" si "agresiune", ci "indivizi si grupuri mici", pentru ca daca ultimele cuvinte se elimina, sub incidenta definitiei terorismului intra orice razboi impotriva altui stat, ba chiar o simpla operatiune politieneasca.
Terorismul nu este un fenomen nou in istoria omenirii, dar care, in virtutea anumitor circumstante, inclusiv tehnogene, a capatat o asemenea amploare asupra masei de oameni - datorita mass-media moderne -, incat fara o desprindere ferma si clara a terorismului de fenomene asemanatoare, omenirea s-ar putea incurca nu in vorbe, ci in fapte. Ceea ce, de altfel, se si intampla.
Un exemplu graitor - conflictul palestino-israelian, noua escaladare a tensiunii la care asistam in ultimele zile. Partile se acuza reciproc de terorism. Dar aprecierile lor sunt macar explicabile printr-un subiectivism inevitabil in cazul de fata. De ce Europa, atat de logica, nu poate intelege cine are dreptate si cine nu are dreptate in actiunile si acuzatiile lui - israelienii sau arabii?
Vreau sa evidentiez necesitatea indepartarii de acea regula cinica folosita astazi la tot pasul in politica reala. Si anume regula conform careia un terorist care lupta impotriva mea sau a celui pe care eu il simpatizez, este un terorist rau, iar teroristul care lupta impotriva altora, in special a celor pe care eu nu-i iubesc sau fata de care sunt indiferent este un terorist bun.
Inainte de toate, trebuie spus ca orice agresiune sau intimidare cu amenintarea agresiunii, indreptata impotriva populatiei pasnice este esentiala in terorism. Pe aceata baza si 11 septembrie la New York si Washington, si ocuparea centrului teatral din Moscova, si 11 martie din Spania, si 7 iulie din Londra, si exploziile din autobuzele si restaurantele din Israel, si aruncarea in aer a obiectivele civice pe teritoriul Ceceniei - toate astea inseamna terorism, indiferent de scopurile, telurile, idealurile in numele carora ele se infaptuiesc.
Iar o asemenea apreciere trebuie sa fie unica pentru Washington, pentru Moscova, pentru Londra, pentru Bruxelles, pentru Strassbourg si pentru toti care doresc sa ramana in cadrul dreptului international. Orice alta apreciere, chiar construita dupa logica "da, dar ...", trebuie calificata drept sprijin direct acordat terorismului. Pentru persoanele oficiale, ea trebuie sa fie exclusiv de categorica.
Corespunzator, toate persoanele si organizatiile legate, intr-o masura sau alta, de organizarea, finantarea, pregatirea si realizarea unor astfel de atacuri (teroriste) trebuie privite drept infractori. Aceasta logica, aparent evidenta, se incalca in mod permanent.
Multe grupari teroriste formuleaza contraacuzatii impotriva statelor care se lupta cu terorismul. Si care sunt acuzate ca promoveaza un terorism de stat. Israelul este astfel acuzat de palestinieni. Intr-un cuvant, se impune o definitie coerenta si general recunoscuta a terorismului de stat si, corespunzator, a interzicerii lui, fie, dimpotriva, eliminarea acestui termen din dreptul international si chiar din lexicul international.
Dupa parerea mea, terorismul (indiferent de modul concret in care se realizeaza) a devenit astazi o arma de distrugere in masa si, prin urmare, el trebuie interzis pentru toti - atat pentru cetateni si organizatii, cat si pentru state. Aici se ascunde cheia rezolvarii problemei terorismului. Practic, in pofida numeroaselor luari de pozitie referitoare la pericolul generat de acest flagel, terorismul nu este considerat un rau universal, o amenintare universala. Ca si pana acum, el este considerat un rau doar pentru cei impotriva carora el se foloseste in acel moment si doar pentru cei care au de suferit de pe urma lui.
Si de aceea ramane iluzia ca in razboiul terorist (anti-terorist) se poate invinge. Poate asa este. In acest caz, nimeni nu va repurta o victorie reala si eficienta asupra terorismului in urmatorii ani.
Vitali Tretiakov este redactor-sef al revistei Politiceskii Klass, comentariul de mai sus fiind publicat de Rossiskaia Gazeta si preluat de Agentia Rusia la Zi

---

Despre autor: