In saptamanile care au urmat respingerii Tratatului constitutional al UE in Franta si Olanda, liderii europeni au fost ocupati cu aruncarea vinii de la unul la altul sau cu acuzarea cetatenilor francezi si olandezi de faptul ca au inteles gresit intr
In saptamanile care au urmat respingerii Tratatului constitutional al UE in Franta si Olanda, liderii europeni au fost ocupati cu aruncarea vinii de la unul la altul sau cu acuzarea cetatenilor francezi si olandezi de faptul ca au inteles gresit intrebarea care li s-a adresat. Insa nici o personalitate politica pan-europeana nu s-a evidentiat si nici o institutie europeana nu a avut curajul sa ofere o analiza proprie a situatiei actuale, cu atat mai putin sa propuna un scenariu strategic pentru viitor.
Mai precis, cetatenii francezi si olandezi nu au raspuns la intrebarea la care trebuiau sa raspunda. Votul lor a fost un protest la adresa globalizarii, o respingere a lumii contemporane, cu mecanismele ei de guvernare distante si de neinteles. La fel ca si miscarea anti-globalizare, noua tendinta anti-europeana poate fi interpretata drept o cerere pentru un nou model european - o "altfel de europenizare".
Cele doua razboaie mondiale si Razboiul Rece au conturat integrarea europeana ca un proiect al pacii, o aparare a valorilor fundamentale ale Occidentului si a prosperitatii economice comune. Aceasta faza a culminat cu prabusirea comunismului in 1989. Cand politicienii dezbateau viitorul UE, acestia vorbeau de "finalitate" - formula de incheiere a integrarii europene, dupa cum a fost ea definita de ministrul german de Externe, Joschka Fischer, cu ocazia faimosului sau discurs din 2000. Disputa care a urmat, provocat de filosofii Jurgen Habermas si Jacques Derrida, a definit natura identitatii europene ca, mai presus de toate, impotriva spadei Statelor Unite, dar si in termenii provocarilor adresate de globalizare.
Dezbaterea trebuie sa continue, chiar daca referendumurile francez si olandez par sa fi dat o lovitura de gratie Tratatului constitutional. Singura alternativa viabila este sa folosim actuala "pauza de reflectie" pentru a resuscita Tratatul constitutional existent. Aceasta ar necesita prelungirea termenului de ratificare pana in 2008, precum si specificarea unei date comune pentru ratificare (prin referendumuri sau voturi parlamentare simultane) pentru toate statele care inca nu si-au exprimat punctul de vedere, inclusiv pentru Franta si Olanda.
Cu alte cuvinte, actuala "pauza de reflectie" nu reprezinta o perioada propice pentru schimbare textului Constitutiei, ci pentru modificarea contextului politic si socio-psihologic al ratificarii prin adresarea unor intrebari cheie.
Mai intai, cum ar trebui definite relatiile dintre interesele nationale si europene? La mijloc se afla nu numai delegarea de competente, ci, mult mai important, deosebirea intre momentele in care se poate conta pe institutiile interguvernamentale si momentele in care trebuie sa se apeleze la poporul european in totalitatea sa.
A doua intrebare se refera la raza de actiune a UE. Europa reprezinta o combinatie stranie de geografie si istorie, insa hotarele UE - si, astfel, perspectiva unei extinderi viitoare - sunt determinate de capacitatea sa de absorbtie si de capacitatea de adaptare a statelor candidate. Este extinderea singura politica eficienta de stabilizare si mentinere a pacii? Sau "politica de cartier" poate deveni un instrument in sprijinul dezvoltarii si stabilizarii, asa cum Planul Marshall a fost odinioara pentru Europa de Vest?
In al treilea rand, in locul opozitiei inutile dintre modelele de dezvoltare economica "liberal" si "social", avem nevoie de o confruntare intre experientele din Marea Britanie si Suedia, pe de-o parte, si Germania si Franta, pe de alta parte.
In al patrulea rand, aspiratiile UE la o politica externa si de securitate comuna trebuie sa fie abordate. Amenintarile cu care se confrunta lumea astazi depasesc granitele nationale, asadar modalitatea de contracarare trebuie sa depaseasca granitele nationale, de asemenea.
In urma referendumurilor francez si olandez, Comisia Europeana si Parlamentul European au schitat planurile pentru o dezbatere extinsa la intreaga Europa asupra acestor probleme. Insa o astfel de dezbatere necesita, de asemenea, o structura organizationala pentru a atrage societatea civila europeana, parlamentele nationale si mass-media pan-europene.
Democratia comporta anumite costuri, insa acestea sunt intotdeauna mai mici decat cele ale evitarii participarii populare. Numai o dezbatere europeana noua, care sa se refere la actiunile comune ale cetatenilor si institutiilor europene, poate sa combata acea "altfel de europenizare". Timpul pentru o adevarata Constitutie europeana nu a sosit deocamdata, insa abordarea, si nu evitarea problemelor fundamentale cu care se confrunta UE ar putea crea un context favorabil resuscitarii Tratatului constitutional si sa pregateasca Uniunea pentru provocarile vremurilor in care traim.
Fost ministru de Externe al Poloniei, Bronislaw Geremek este membru al Parlamentului European.
Copyright: Project Syndicate, 2005.
www.project-syndicate.org


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.