Anticipatele, necesare pentru a reechilibra spatiul politic de dupa 2004

Cu beneficiul unei intacte aluri tineresti si al unui discurs academic relaxat, Vladimir Tismaneanu, profesor de stiinte politice la University of Maryland, este unul dintre rarii nativi romani consacrati in chestiunile Europei Centrale si de Est. A scris tomuri in SUA, in Romania si in traduceri europene, despre criza marxismului, despre fantasmele trecutului in spatiul balcanic, despre utopiile si deziluziile democratizarii. Cartile sale au titluri sugestive si bibliografii beton: Condamnati la fericire. Experimentul comunist in Romania (1991), Arheologia terorii (1992), Noaptea totalitara (1995), Fantasmele salvarii (1999), Mizeria utopiei (1997), Stalinism pentru eternitate (2005) etc. S-a expus contestarii in 2004 cu Marele soc, o carte de dialoguri cu presedintele Iliescu, a intrat primul in arhivele Biroului Politic al PCR, a ramas credincios principiului ca trecutul nu trebuie judecat cu ochii prezentului, ca judecatile trebuie operate pe carti si idei, nu pe biografia autorului, asa cum a ramas devotat, etic si afectiv, prietenilor din Romania si Romaniei insasi. Intre treburile academice, directoratul Centrului pentru studiul societatii post-comuniste din Washigton, colaborari si calatorii, Vladimir Tismaneanu se dedica lui Adam Volo, fiul sau si fermecatoarei sale sotii Mary, in speranta ca ei inteleg destinul neguros al lumii din care el provine.
Basescu isi urmareste cu consecventa proiectele politice
Ce ziceti de zarva asta cu alegerile anticipate, cum le analizati ca politolog?
Nu este nemotivata agitatia, ea vine din necesitatea de a reechilibra spatiul politic dupa alegerile din 2004. Presedintele Basescu a dovedit ca isi urmareste cu consecventa proiectele politice, economice, sociale. Reforma justitiei este un imperativ vital pentru Romania, iar persistenta fortelor legate de vechea guvernare in a sabota propunerile in acest sens a facut si mai urgenta nevoia unui raspuns electoral privind intrebarea cine reprezinta cu adevarat interesele romanilor. Acesta este sensul anticipatelor, asa cum inteleg eu, alegerile urmand sa asigure Aliantei DA, daca va castiga alegerile, continuarea creditului obtinut in 2004 si, in consecinta, posibilitatea unui angajament mai radical in reformarea tarii. Includ aici si asumarea trecutului, dar si intrarea in Europa.
Aici apare un "daca", deci si riscuri ...
Riscul este sa se perpetueze o situatie de remiza. In politica si in sah trebuie sa se stie pana la urma cine castiga. In 2000, fie ca ne-a placut, fie ca nu, am stiut ca a castigat PSD, reprezentat de Iliescu si de Nastase. In momentul de fata, datorita perpetuarii dominatiei PSD in administratie, in institutii, peste tot, Romania se gaseste intr-o situatie de ambiguitate. Inteleg perfect ratiunile care l-au facut si-l fac pe Traian Basescu sa urmareasca anticipatele.
"Stalinism pentru eternitate", rezultatul a 25 spre 30 de ani de pasiune
"Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc" este cel mai recent volum lansat in Romania. Sunt zeci de ani de cercetare, nu-i asa?
E rezultatul a circa 25 spre 30 de ani de pasiune, aproape obsesie, in sensul bun, de scormonire a trecutului. Atunci cand am inceput sa ma ocup de comunismul romanesc, se ocupa si el de mine, drept care am plecat din Romania si am lasat o tara si o familie aici. Am ajuns in Occident si mi-am dat seama ca tot ceea ce incepuse ca o activitate spontana, de cautare a adevarului despre o situatie care mi se revela tot mai intens ca o minciuna, s-a transformat intr-o intreprindere de cercetare autentica. Am facut foarte multa corespondenta cu personaje care au fost implicate in drama comunismului romanesc, am citit tot ce se putea citi pe tema respectiva si inca ceva in plus. Dupa prabusirea comunismului, am facut tot posibilul de a intra in arhivele Partidului Comunist, am fost probabil primul cercetator specializat in istoria comunismului care a citit arhivele Biroului Politic. In 1994, am facut mii de pagini microfilmate pe care apoi le-am fotocopiat si acest proiect, care a inceput mai mult sau mai putin ca o preocupare colaterala, a devenit un proiect central. Intre timp, cum stiti, am publicat nu putine alte carti, una chiar despre comunismul romanesc. Prima mea carte in limba engleaza a aparut in 1988, era o carte de filosofie politica. Stalinism pentru eternitate...este incununarea unui proiect stiintific si in egala masura incununarea unui proiect moral. Am convingerea ca a cunoaste ce s-a petrecut in secolul XX - comunismul in general, comunismul in particular, fascismul, totalitarismul - cunoasterea acestor tragedii este o obligatie morala, pentru o umanitate care doreste sa iasa din cosmar. Nemtii vorbesc de ceea ce se numeste stapanirea, domolirea, dominarea trecutului. Eu cred ca un trecut care nu se cunoaste nu poate fi nici domolit, nici dominat.
Ati facut afirmatia, intr-un alt interviu, ca nu trebuie sa ne facem iluzii in legatura cu intrarea in arhive, arhivele nu livreaza intreg adevarul. Ce v-au relevat arhivele PCR sau ce v-au confirmat ele?
Lucrurile esentiale le stiam. Am obtinut insa detalii semnificative si am perceput faptul ca lucrurile nu erau asa de omogene cum pareau. Am reconstituit un stil de a vorbi si un stil de a construi actul politic, pe care il vezi mult mai clar din arhive. Am obtinut carnea acestei povesti pe care o stiam, dar era relativ descarnata. Stenogramele Biroului Politic ofera, in limbajul lor inimitabil, substanta pe care poti sa-ti bazezi, in final, justificarea ipotezelor. Actul stiintific are nevoie de dovezi empirice. Pana la deschiderea arhivelor, dovezile empirice veneau din memorii, din ziare, din interviuri. In momentul de fata, este clar ca anumite decizii erau luate ca rezultat al unor discutii intre magnatii comunisti si rezulta de aici in chip indubitabil responsabilitatea lor. Pe de alta parte, cine asteapta ca arhivele partidului comunist sau arhivele partidului nazist sa revele un moment in care liderul comunist sau fascist ordona crima, nu-l va gasi. Dovezile au fost epurate. Pentru un carturar interesat de problema totalitarismului este clar ca ordinele de executie sunt, in genere, absente, fiindca acestea erau hotarari luate de doi-trei oameni undeva, intr-o padurice, intr-un parc bine pazit, langa un rau sau langa un lac, intr-o vila a partidului. Din acest punct de vedere, nu trebuie sa ne facem iluzii ca vom avea astfel de revelatii. Sigur, exista documente in care se ordona deportari masive de tarani, se ordona distrugeri de cladiri, se ordona nationalizari de case. Eu am scris o istorie politica a Partidului Comunist Roman si accentul, pentru mine, este puterea si lupta pentru putere.
"N-a revendicat nimeni fondurile PCR"
Limitele comunismului romanesc, inceputul si sfarsitul, unde se plaseaza in istoria aceasta?
Avem cronologia oficiala, de care trebuie sa tinem seama. Partidul Comunist a fost o institutie si, chiar daca a existat si un fel de protoistorie a sa, ca institutie se formeaza la Congresul din Dealul Spirii, in mai 1921 si dispare, fara un act oficial al disparitiei sale, in decembrie 1989. Ceea ce este frapant in cazul Partidului Comunist Roman este ca nu are nici un succesor istoric care sa-si revendice aceasta succesiune. Mai mult decat atat, nimeni n-a revendicat oficial fondurile PCR, care erau enorme daca ne gandim ca erau aproape patru milioane de membri de partid care plateau cotizatie. Sa facem socoteala, daca un salariu era prin 1989 cam 2000 de lei, iar cotizatia, de 100 de lei lunar, asta inseamna 400 de milioane de lei care intrau strict in bugetul partidului. Dolarul era oficial 12 lei, daca imi amintesc bine.
Sume uriase...
Si daca ar fi vorba de sume de zece ori mai mici, tot este mult. Cine a luat acesti bani ? Regia proprietatilor de stat, gospodaria de partid etc.
Desi comunismul pare sa fi murit in decembrie 1989, totusi activistii de la judetenele de partid au fost inregistrati "ca lucratori cu munca de partid" si platiti ca atare pana in martie 1990. Cum se explica?
In primul rand, sfarsitul comunismului este oficial 22 decembrie 1989, dar agonia a durat mult mai mult. A fost o agonie institutionala, pentru ca a durat mult pana ca FSN-ul, nascut din cenusa PCR, sa se delimiteze si sa rupa cordonul ombilical care il lega de trecutul comunist, apoi o agonie ideologica pentru ca au ramas atatea sechele ideologice si, evident, o agonie sau suferinta morala, pentru ca inevitabil comunismul a lasat in urma sa o stare de marasm moral.
Succesor institutional n-a avut PCR, dar succesor ideologic a avut?
Fara indoiala, succesorul ideologic a fost grupul hegemonic care a luat puterea, practic in noaptea de 22 decembrie 1989, o data cu constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Cum bine se stie, intr-unul din primele sale discursuri, domnul Iliescu a vorbit despre "tradarea socialismului", despre patarea idealurilor nobile ale socialismului. N-ar mai spune-o acum, probabil, dar atunci cred ca a spus-o cu deplina convingere.
S-a spus ca volumul de dialoguri "Marele soc", pe care i l-ati consacrat, l-ar spala de cateva pacate, printre care si acesta ...
Nu vreau sa-l apar pe Iliescu, dar in decembrie 1989 exista inca Tratatul de la Varsovia, nimeni nu-l denuntase, asta e o realitate. Primul lucru pe care il inveti daca faci istorie sau sociologie istorica, este sa nu privesti trecutul cu ochii prezentului. Trecutul trebuie inteles ca trecut si, dupa ce-l povestim, putem sa formulam judecati de valoare. Eu consider ca trebuia recunoscut si incurajat pluripartidismul in Romania, imediat dupa prabusirea comunismului, ceea ce Iliescu n-a facut. Iliescu nu l-a incurajat, l-a recunoscut oficial, dar nu l-a incurajat si din aceasta lipsa de incurajare, din aceasta rezistenta fata de pluralism, pe care a justificat-o ideologic Silviu Brucan in articolele publicate imediat dupa revolutie, articole de genul ca ne ajunge un singur partid, nu avem nevoie de 7 sau de 70, ca pulverizeaza spatiul politic, ca duc la dezagregarea corpului social, adica toate argumentele clasice ale totalitarismului, Romania a avut acces dificil catre democratie. Am spus clar ca Romania intre 1989 si 2004 se poate descrie ca un regim semi-democratic sau cvasidemocratic, cu puternice caracteristici autoritare. In 1996, ca rezultat al alternantei la putere, s-a incercat angajarea pe o directie anti-autoritara si democratica, cu toate erorile perioadei respective. Sunt printre cei care, atunci cand domnul Constantinescu si-a lansat cele patru volume de memorii, am trimis un mesaj in care mi-am exprimat admiratia pentru ceea ce a facut, in mai multe privinte, administratia Constantinescu. Multi au uitat acest lucru cand au sarit contra mea anul trecut, in 2004, cand am scos cartea de interviu cu Iliescu. Dupa care a urmat reintoarcerea PSD-ului. Dar nu mai era acelasi PSD. Disparuse intre timp ideologia de care vorbeam.
"Nu cred ca Iliescu mai are sanse sa construiasca un partid de anvergura"
Dar baza electorala mai avea?
Baza electorala face parte din structura socio-profesionala a Romaniei. Asta este tara si asa stau lucrurile, de aici lunga cariera politica a lui Ion Iliescu. Nu putem sa schimbam aceasta situatie, din acest punct de vedere Silviu Brucan nu gresea. La aceasta ora, eu nu cred ca Iliescu mai are sanse sa construiasca un partid de anvergura in Romania. N-ar fi prudent nici pentru propria viata, nici pentru propria sa imagine. Poti pleca din joc onorabil, sau poti pleca intr-un mod pe care americanii il numesc "pathetic", adica jalnic.
Credeti ca este tardiv sa ne batem cu fantomele trecutului?
Nu pierdeam 25 de ani de viata pentru o iluzie. Despartirea de comunism se face prin cunoastere, se face prin rostirea adevarului. Adevarul nu poate fi rostit fara acces complet si neingradit la arhive.
Situatia de acum a CNSAS nu ne indreptateste sa credem ca avem accces neingradit ...
Toate situatiile din ultimii 15 ani, in loc sa faciliteze asumarea deplina, intrarea deplina a cetatenilor in problemele privind propriul trecut, de o maniera legala, de o maniera procedurala, au dezvoltat o maniera anarhica si agresiva, pentru ca n-a existat vointa politica a devoalarii cinstite a trecutului. In perioada 1990-2000 am fost un sprijinitor al ideii introducerii unei legi a lustratiei, dar este dreptul mea ca persoana privata sa am indoieli. A murit Draghici, a murit Pantiusa, a murit Nicolski, cine stie cati or mai fi murit din toti acesti nemernici si criminali, intre timp avem si prescriptia crimelor la 15 ani. Si atunci lustram pe cine? Il scoatem pe Cozmanca ca a fost sef de sectie la CC al UTC. Il scoatem de ce? Sa nu mai poata fi senator. Bine! Eu cred ca in cinci ani chestiunea va deveni biologic depasita. Nu sunt sceptic, sunt doar practic.
"Domnia gloatei e chiar mai periculoasa decat privatizarea nomenclaturii"
Nu e numai Cozmanca, este esalonul doi al PCR si al Securitatii care a preluat fraiele economice. Spune si Marius Oprea in cartile lui ca Securitatea si activul de partid "s-au privatizat".
In mare masura acelasi lucru s-a produs in Polonia, in Rusia, in Ungaria. Fiind un politolog comparativ, cunosc fenomenul: privatizarea nomenclaturii este un fenomen sociologic irezistibil si moralmente abominabil. Putem limita acest fenomen? Singurele cai pe care le avem sunt legalitate, transparenta si responsabilizarea functiei publice. Sunt formele in care trebuie sa credem, fiindca altminteri intram in domnia gloatei, iar domnia gloatei e chiar mai periculoasa decat privatizarea nomenclaturii.
Cum arata PSD-ul actual, mostenitorul modernizat al PCR?
Isi linge ranile pe care si le-a facut singur. Nu pot sa spun ca opozitia democratica din Romania a fost una viguroasa, cu un program care sa entuziasmeze masele. A doua oara intr-un interval de 15 ani a fost un vot de protest impotriva tupeului PSD-ist, impotriva poftei nelimitate de inavutire si impotriva a ceea ce devenise un cliseu acum un an, aroganta. Fac parte dintre cei care cred ca Romania are o sansa mare in momentul de fata, cred ca PSD-ul se va fragmenta, cred ca vor exista diverse curente. Anticipatele pot lamuri situatia confuza a puterii de acum.
Dar ce legatura mai are PSD cu social-democratia?
O legatura de ambitie si o legatura de vanitate. In editorialele mele din presa romaneasca l-am numit partid mexican, de tipul Partidului Revolutionar Institutional, cu caracteristici similare. Undeva trebuie sa se plaseze in spectrul politic, ei ar fi partea transformata din partid comunist in partid social-democrat, cum, de pilda, fostul partid comunist italian este membru al Internationalei Socialiste. La un moment dat te intrebi ce legatura mai avea partidul comunist cu Karl Marx? Asa si PSD. Ei pretind ca ideologic sunt social-democrati, iar pe acest segment nu au cine stie ce concurenta.
"Intotdeauna ideologiile conteaza"
Mai conteaza ideologiile azi?
Intotdeauna ideologiile conteaza. Principalul adversar al ideologiilor este populismul. Dar nu putem spune ca ideologiile nu conteaza, globalizarea este si ea o ideologie ca si antiglobalizarea. Populismul insusi este, de fapt, un amalgam ideologic, un sincretism ideologic. Exista un citat celebru care a fost cazul cel mai frumos de populism, "peronismul" in Argentina, sau colonelul Ceavez in Venezuela, acesta din urma un epigon al lui Peron. Huan Domingo Peron spunea "Am doua maini: o mana stanga si o mana dreapta si o folosesc pe fiecare atunci cand este nevoie. Am doua ideologii: una de stanga, una de dreapta si le folosesc la fel". Iata o ideologie populista, extrem de periculoasa.
Am vazut ca ori de cate ori veniti in Romania, faceti un drum la Timisoara. Ce va atrage acolo?
De 15 ani ma leaga o relatie absolut unica pe care o am cu un grup de oameni si cu un oras de care nu eram legat inainte de a pleca din Romania. O parte vine fireste din caracterul extraordinar al revolutiei din decembrie, fiindca ce ni se parea imposibil s-a intamplat la Timisoara. Al doilea lucru care ma leaga de Timisoara este implicarea afectiva si intelectuala intr-o serie de proiecte care au inceput in martie1991, cand faceam la Timisoara, spre stupoarea premierului Roman si a presedintelui Iliescu, primul colocviu despre putere si opozitie in societatile post-comuniste. Figuri celebre ale dizidentei au venit acolo, cred ca va amintiti. Principalul meu colaborator in organizarea acelei conferinte a fost Mircea Mihaies, cu care am devenit prieten. Am scris impreuna cu Mircea, am publicat in revista "Orizont", am publicat articole ale lui in SUA, l-am numit membru onorific, cand eram coordonator de sectie la Est European Reporter, am fost la conferinte internationale mari impreuna, e un om in care am incredere intelectuala, politica si morala.
Cred ca ii savurati si textele, extrem de acide ...
A deranjat cu acest condei acid cu care si-a aparat ideile si prietenii. Desi a fost unul dintre cei mai nemilosi critici ai lui Iliescu, cand a aparut cartea "Marele soc", Mircea Mihaies n-a facut parte dintre cei care au pus sub semnul intrebarii macar o secunda doua lucruri: prietenia cu mine si caracterul meu. Vad ca unii ii pun sub semnul intrebarii valoarea intelectuala si chiar cunoasterea limbii engleze, ceea ce ma face sa pufnesc in ras. Nu fara o anumita tristete legata de faptul ca in loc sa ne angajam, daca suntem in dezacord cu cineva, intr-o polemica intelectuala, cadem in boala atacurilor la persoana si in tentativele de vatamare a identitatii profesionale.
Alegerile din 2004 au facut Romania mai vizibila
Suntem avertizati ca pierdem intrarea in Europa in 2007. Cum se vede de la Washington?
Nu sunt ghicitor in stele, dar nu cred ca trebuie sa ne grabim cu scenariile apocaliptice. Institutiile functioneaza mult mai incet si mai calm decat ne fac sa credem articolele senzationaliste si declaratiile improvizate ale unui politician sau ale altuia.
Deci Romania se vede mai bine in SUA de cand suntem membri NATO?
Categoric, iar alegerile din 2004 au facut-o si mai vizibila. Romania va putea avea de acum, politic si militar, o imagine destul de buna in SUA. Dar aceasta imagine a fost stimulata de faptul ca a coincis cu asa numita "revolutie portocalie". S-a instalat sentimentul ca in Ucraina incepe democratizarea reala, ca in Romania s-a consolidat democratia. Intotdeauna am spus, iar mie mi-a dat istoria dreptate si nu celor cu care am polemizat, ca "Romania se afla in faza consolidarii democratice". Asta era intr-o lucrare din 2003, n-am schimbat o virgula, dar am pus o singura nota de subsol: "Lucru demonstrat de alegerile din noiembrie-decembrie 2004". Cand ai avut toate aceste schimbari, numai orbii nu le vad, inseamna ca asta este: nu-ti place democratia romaneasca si nu-ti ramane decat sa te muti in alta.

---

Despre autor: