Doctoratul, sub semnul confuziei si superficialitatii

Aspectul juridic
Hotararea guvernamentala recenta (Mon. Oficial din 24.VI.2005) privind organizarea si desfasurarea studiilor universitare de doctorat se afla in conflict cu doua legi care acorda Academiei Romane dreptul de a organiza doctoratul. Hotararea nesocoteste faptul ca Academia Romana este recunoscuta drept cel mai inalt for de stiinta si cultura al tarii, asa cum se stipuleaza si in Statutul Academiei Romane. Restrictiile impuse persoanelor care au trecut de 70 de ani sunt si ele in conflict cu reglementarile existente privind calitatea de "profesor consultant", deoarece o conditie necesara pentru a beneficia de aceasta calitate a fost tocmai aceea de a fi conducator de doctorat. Prevederea din Capitolul III, Art.5, punctul (5): "Profesorul consultant nu mai poate primi spre indrumare noi doctoranzi dupa varsta de 70 de ani" este lipsita de obiect. Intr-adevar, profesorii consultanti se recruteaza exclusiv dintre persoanele trecute de 70 de ani.
Unii sunt activi la 85 de ani, altii obosesc la 50 sau 60 de ani
Discutia trebuie plasata intr-un context mai larg, al decalajului dintre modul in care unii factori de decizie percep educatia si cercetarea si situatia reala, "de pe teren". De-a lungul a 60 de ani, de cand urmaresc si traiesc aceste probleme, s-au schimbat regimuri politice si nu stiu cate guverne, dar invatamantul si cercetarea au suportat mereu agresiunea unor decizii incompetente. Daca gradul de profesor universitar s-ar fi acordat cu exigenta necesara, atunci orice profesor universitar ar fi trebuit sa aiba dreptul de a conduce doctoranzi. Sunt totusi multi profesori care nu-l au, si pe buna dreptate; dar iata ca chiar si asa avem prea multi conducatori de doctorat, in raport cu ponderea reala pe care Romania o are in cercetarea mondiala (dupa cum a rezultat recent dintr-o evaluare a doctoratului in primii ani ai mileniului al treilea). S-a ajuns la o inflatie de doctori, s-au scos "doctori pe banda rulanta". S-a ajuns si la o inflatie de conducatori de doctorat. Din cauza septuagenarilor conducatori de doctorat? Nu! Calitatea de conducator de doctorat trebuia conditionata de existenta unor performante in cercetare, evaluate nu pe baza unor criterii locale, improvizate, ci pe acelea recunoscute de comunitatea stiintifica internationala. Aceasta calitate trebuie reevaluata periodic si retrasa atunci cand se constata ca timp de mai multi ani ac-tivitatea de cercetare a stopat. "Hotararea" pleaca de la presupozitia falsa ca cei trecuti de 70 de ani se afla, toti, in aceasta situatie. Fals! Varsta intelectuala nu coincide totdeauna cu varsta cronologica. Exista oameni de stiinta activi la 85 de ani si altii care obosesc de pe la 50 sau 60 de ani. Exista multe cazuri in care abia dupa 70 de ani un cercetator sau un profesor da intreaga masura a capacitatilor sale creatoare si de indrumare. Fiecare sa fie judecat dupa randamentul sau.
O buna parte din elita cercetatorilor se afla in cadrul Academiei
Se stie ca in ultimii 15 ani ai regimului Ceausescu promovarea cadrelor in universitati a fost aproape blocata. Cei mai buni absolventi s-au indreptat, in mare masura, spre alte locuri de munca. Institutele Academiei, renascute dupa 1989, au numarat in randul lor pe multi dintre cei mai buni absolventi din anii '70, '80 si '90; unii dintre acestia au acum o faima universala si sunt conducatori de doctorat care formeaza discipoli pe masura. Acum vine aceasta "Hotarare" si-i plaseaza pe acesti savanti la remorca unor universitari care de multe ori le sunt inferiori. Consortiile la care se refera "Hotararea" creeaza o situatie de subordonare nedreapta, umilitoare, deoarece universitatile vor fi singurele care propun componenta comisiilor de doctorat, conducatorii de doctorat, singurele care accepta proiectele de cercetare stiintifica ale doctoranzilor si care dezbat rapoartele lor stiintifice, stabilind si numarul lor etc.
Alte lucruri discutabile
Distinctia dintre doctorate stiintifice si doctorate profesionale nu este clara. Despre doctoratele profesionale se afirma la sfarsitul primului capitol ca se pot organiza numai in domeniul artelor, culturii fizice si sportului. Intrebarea legitima: "Se poate obtine un doctorat stiintific in muzica sau in arte vizuale?" isi primeste indirect un raspuns negativ, deoarece artele nu figureaza in lista domeniilor in care, conform articolului 2, punctul (3) din capitolul I, se poate organiza doctoratul stiintific. Ma intreb ce s-ar fi facut un Mihai Bredniceanu, un Anatol Vieru, un Corneliu Cezar, un Nicolae Brandus si un Octav Nemescu, autori de doctorate stiintifice in muzica, daca s-ar fi aflat sub actiunea "Hotararii" in discutie. De altfel, intreaga lista a domeniilor de cercetare este un exemplu de clasificare incoerenta, deoarece "stiinte exacte" se refera la metoda, "stiinte ale naturii" se refera la obiect, dar de fapt si o parte din stiintele exacte sunt tot atat de bine ale naturii, dupa cum stiintele economice sunt, evident, si stiinte sociale. Nu era mai simplu sa ramanem la etichetele clasice: matematica, fizica etc? Sa observam si o calitate a "Hotararii: renuntarea la "cum laude", "magna cum laude" etc.
Intreaga problema se cere rediscutata in contextul altor documente recente privind educatia si cercetarea, cum ar fi "Cartea alba a cercetarii stiintifice din invatamantul superior", planurile si programele de invatamant, manualele, noua organizare universitara etc.
Alte aspecte ale "Hotararii" vor face obiectul unui articol urmator.

---

Despre autor: