Va prezentam in randurile ce urmeaza un studiu realizat de analistul german Michael Ehrke, transmis prin intermediul Fundatiei Friedrich Ebert, care analizeaza diferentele economice dintre Europa occidentala, in mod real capitalista si Europa post
Va prezentam in randurile ce urmeaza un studiu realizat de analistul german Michael Ehrke, transmis prin intermediul Fundatiei Friedrich Ebert, care analizeaza diferentele economice dintre Europa occidentala, in mod real capitalista si Europa post-comunista - unde si-a facut aparitia o forma salbatica a acestui sistem economic. Esential in aceste transformari dure din Europa de est este lipsa unei traditii economice capitaliste si a unei clase de mijloc. Unul dintre cele mai agresive fenomene este transformarea peste noapte a fostilor nomenclaturisti in pseudocapitalisti.
Conditiile Europei de Est
In estul Europei, modelarea identitatii sociale sta sub semnul unei duble traume: a dominatiei sovieto-comuniste si a unei tranzitii care a creat decalaje in societate.
Europa post-comunista a fost expusa imediat si fara nici o protectie intregii forte a globalizarii aflate intr-un stadiu avansat.
Trecerea la economia de piata a fost resimtita doar partial ca o eliberare - pe de alta parte insa, si ca o individualizare fortata, necompensata pentru o mare majoritate nici macar prin gratificatii materiale.
Cresterea economica este din ce in ce mai putin reflectata in cresterea locurilor de munca. Capacitatea sectorului "modern" de a prelua forta de munca din "restul economiei" este redusa.
Una din caracteristicile sociologice ale capitalismului postcomunist este lipsa unei clase a capitalistilor. Elite economice ex-socialiste functioneaza ca "comprador intelligentsia", deci ca agenti locali ai capitalului international si ca reprezentanti ai societatii locale fata de capitalul international.
Renuntarea la serviciile statului pentru inlaturarea saraciei si retorica anti-etatista dominanta contrasteaza cu faptul ca majoritatea grupurilor sociale relevante nu doresc sa taie cordonul ombilical cu statul. Acesta functioneaza in toate sensurile cuvantului ca ceva vital. Nivelul scazut de incredere si etica ("capitalul social") are efecte nocive atat economice cat si politice.
Se simt si in Europa de Vest acele tendinte ale caror efecte sunt deja clar vizibile in Europa postcomunista: epuizarea resurselor regiunilor dezavantajate, dualizarea pietei de produse si a pietei de munca, nisele noi ale saraciei, privatizarea functiilor publice (fara cresterea eficientei), eroziunea capitalului social etc.
Traumele ocupatiei sovietice
Serbarile populare si focurile de artificii care au insotit la 1 mai 2004 extinderea Uniunii Europene cu zece noi membri nu au putut sa ascunda faptul ca atat in noile cat si in vechile state-membre atmosfera era dominata de o sobrietate aproape exagerata. Sperantele si asteptarile legate de extindere, odinioara deosebit de mari, s-au erodat in cei 15 ani care au trecut de la prabusirea comunismului in Europa. La 1 mai 2004, in spatele fatadei create de scurta atmosfera entuziasta se ascundeau de ambele parti in special griji. In vechile state membre exista temeri legate de migrarea locurilor de munca, afluxul necontrolat de forta de munca, intensificarea problemelor in zonele de frontiera, precum si suprasolicitarea financiara si institutionala a Uniunii prin extinderea la 25 de membri. (...)
Exista insa pericolul sa se piarda din vedere un lucru esential: chiar daca scindarea Europei de dupa 1945 a fost artificiala si a tulburat unitatea "fireasca" a continentului, ea a marcat totusi oamenii si conditiile de viata de ambele parti ale frontierelor timp de 45 de ani. O viziune care priveste comunismul ca un fel de accident de munca, iar evolutia dupa 1945 a Europei occidentale (ca loctiitor pentru intreaga Europa) ca o continuare fireasca a istoriei europene ar fi nu numai problematica din punct de vedere istoric, ci ar interpreta din start extinderea ca o relatie intre invingatori si victimele unui accident istoric, astfel periclitand-o.(...)
In vestul Europei, dezvoltarea economica spectaculoasa, lunga perioada a pacii, a statului de drept si a unei anumite civilitati, precum si integrarea europeana au fost trei fatete ale aceluiasi proces istoric, care a creat identitati la nivel social. In estul Europei, modelarea identitatii sociale sta sub semnul unei duble traume: a dominatiei sovietocomuniste si a unei tranzitii care a creat decalaje in societate. Privitor la structuri, evolutia economica postbelica si integrarea pe baza unor institutii existente, bine fundamentate, conturate si functionale, au dat nastere unei variante aparte a capitalismului, care era inainte numita "renana" si care se deosebea de variantele americane si est-asiatice. In Est, capitalismul este rezultatul unei rupturi, este un sistem marcat negativ prin comunism si pozitiv prin tranzitie. Capitalismul postcomunist nu este produsul unor evolutii nationale "organice", ci al prabusirii comunismului si al globalizarii, care a gasit in societatile in tranzitie un camp de actiune liber, fara nici un fel de rezistenta: fara o clasa de mijloc nationala, fara asociatii de interese puternice ale muncitorilor, fara o societate civila activa, fara traditii nationale cu relevanta economica.
Dizolvarea societatii
Foto: Mediafax (....) Capitalismul "postcomunist" in schimb este o urmare a prabusirii - mai precis: a autodesfiintarii constiente - a unui sistem social si economic industrial modern si a inlocuirii sale printr-un alt sistem. Comunismul s-a prabusit, de fapt, si sub presiunea maselor si ca rezultat al contradictiilor inerente sistemului, insa insusi elementul autodizolvarii constiente face din sfarsitul comunismului in Europa un demers unic in istorie. Aparitia sa ca urmare a unui proces de autodizolvare constienta deosebeste capitalismul postcomunist de noile inceputuri ale capitalismului in Japonia si Germania dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aceste inceputuri au rezultat dintr-o prabusire a sistemului ca urmare a unei infrangeri militare - structurile de baza sociale si economice ramanand insa in mare masura intacte. In Germania si in Japonia a putut exista fictiunea "orei zero", care a facut posibila concentrarea tuturor energiilor pe reconstructie. Se pare insa ca in Europa Centrala si de Est procesul autodizolvarii vechiului regim nu s-a incheiat in nici un caz o data cu disparitia acestuia, ci a continuat sub forma unei destramari graduale, avand efecte pana in zona relatiilor interumane. In timp ce institutiile economice si politice apusene au fost adaptate cu mai mult sau mai putin succes, elementele de baza ale coeziunii societatii par supuse unei deconstructii aproape sistematice.(...)
Modelele Uniunii Europene
UE este mai degraba o colectie de variante nationale sau regionale diferite ale ordinii economice si sociale capitaliste, ea insasi nereprezentand o varianta unica in sine. Pot fi totusi cristalizate cateva trasaturi de baza, comune tuturor variantelor nationale comasate in cadrul UE. Prima trasatura de baza a capitalismului UE consta in faptul ca avem aici de-a face cu o ordine care nu este conceputa numai - si nu in primul rand - la nivel national, ci care este reglementata in mare masura la nivel suprastatal-comunitar. Trecerea fostelor competente ale statului catre Comunitate a fost un proces indelungat, plin de contradictii, de reculuri si de greseli de evolutie, dar foarte greu reversibil. A fost un proces care, necontenit, a scos la iveala situatii de echilibru intre diferitele niveluri institutionale (substatal, statal, comunitar).
In al doilea rand, capitalismul UE se sustrage unei arondari univoce la principiile de ordonare "piata libera" versus "reglementare politica" a economiei. UE reprezinta ambele principii, dar cu accente variabile. Evolutia Uniunii Europene este rezultatul unor procese repetate de gasire a unui compromis intre concepte diverse si intre interese politice si sociale diferite. In al treilea rand, capitalismul UE se delimiteaza (chiar daca o face mai degraba retoric decat in realitate) de capitalismul american si cel asiatic, prin pastrarea unui rest de stat social si de parteneriat social. De fapt, sistemele sociale au ramas in esenta in competenta statelor nationale, fiind prea putin contrabalansate prin "modelul social european", care este mai degraba retorica decat realitate. (...)
Salbaticia post-comunista
Mircea PAUN - ZIUA Foto Capitalismul post-comunist nu este produsul unor evolutii nationale "organice", ci al prabusirii comunismului si al globalizarii, care a gasit in societatile in tranzitie un camp de actiune liber, fara nici un fel de rezistenta: fara o clasa de mijloc nationala, fara asociatii de interese puternice ale muncitorilor, fara o societate civila activa, fara traditii nationale cu relevanta economica. Ceea ce in Europa de Vest este perceput acum ca o eroziune lenta - reducerea dimensiunii statului social si privatizarea unor functii publice - statele in tranzitie au suportat-o dintr-o data si fara nici un fel de plasa de protectie. Aceste societati nu sunt - in ciuda venitului pe cap de locuitor mai redus - din acest motiv mai putin "moderne" decat cele vest-europene, din contra: daca presupunem ca procesul globalizarii este liniar si de nestavilit, ele sunt chiar mai "moderne". Modernizarea declansata de procesul de extindere a Uniunii Europene nu trebuie sa insemne in mod necesar preluarea de catre noii membri a standardelor atinse de cei vechi. Apropierea s-ar putea desfasura si invers: societatile postcomuniste ar putea arata vechilor membri cum va fi propriul lor viitor. Nu este deloc un accident faptul ca unii din noii membri i-au depasit pe cei vechi in unele sectoare ale Agendei Lisabona. Dar aceste realizari deosebite au si un revers al medaliei: paturi importante ale populatiei sunt excluse din viata economica si sociala "moderna". Care sunt elementele care deosebesc capitalismul postcomunist, chiar dincolo de statisticile privind venitul populatiei, de varianta capitalismului UE? In cele ce urmeaza vom face referire - ca un prim demers - la cinci caracteristici in acest sens:
* transnationalizarea economiei si a societatii precum si un accentuat dualism economico-social;
* contrastul social intre noua elita economica a asa-numitilor "comprador intelligentsia" (Lawrence B.King) si noi forme de excludere si saracie;
* conturarea unui stat pseudo-liberal hibrid;
* lipsa unei coordonari economice si sociale de baza prin incredere si etica ("trust"); precum si, legat de aceasta,
* trecerea de la o coodonare sociala pana acum bazata pe experienta de viata la una ghidata de legile pietei.(...)
Cozile de topor
Una din caracteristicile sociologice ale capitalismului postcomunist este lipsa unei clase a capitalistilor, respectiv a unei clase de proprietari (de exemplu funciari), care ar fi putut trece la forme capitaliste de proprietate, in conditiile unei acumulari prealabile masive de capital si ale formarii unui stoc considerabil de capital. Acest stoc de capital se afla, in momentul schimbarii de sistem, intr-o stare de degradare tehnica si economica, era invechit si nu mai corespundea cerintelor de competitivitate de la sfarsitul secolului al XX-lea. Nu era asadar suficient ca stocul existent sa treaca in proprietate privata, era nevoie de mari sume de bani pentru modernizarea lui. Actorii acestui proces - substitutul sociologic al unei clase de proprietari - au fost de regula managerii intreprinderilor de stat sau ai celor care urmau sa fie privatizate. Ei nu dispuneau de capital, ci de alte resurse, cum sunt cunostintele din interiorul sistemului, cunoasterea exacta a conditiilor de functionare si a valorii potentiale a activelor ce urmau a fi privatizate, mai dispuneau si de contactele politice relevante din cadrul vechii elite si al noii clase politice. (King, 1998). Caracteristica este externalizarea unor functii ale statului catre actori privati, ceea ce nu a dus insa la cresterea eficientei si la scaderea costurilor, ci la o crestere exploziva a personalului alimentat indirect de catre stat, la o crestere a costurilor si la declinul calitatii serviciilor publice. Privatizarea si modernizarea stocului de capital existent nu se putea face decat prin mobilizarea unor resurse externe, apeland nu numai la resursele financiare, ci si la cele organizatorice, tehnice si de marketing ale capitalului international. Activele statului au fost transferate unor companii internationale, si astfel unor actori experimentati si capabili sa activeze pe piata, care dispuneau de cunostintele tehnice, organizatorice si de management necesare si care aveau capacitatea de a include activele locale in retele transnationale de productie si de desfacere. Aceasta cale a privatizarii in avantajul companiilor straine a parcurs-o in special Ungaria, in conditiile speciale ale unei crize a datoriilor externe fara alternativa (activele nationale au fost utilizate sub forma unor "debt-equity swaps", reducandu-se astfel volumul datoriilor externe).
De la nomenclaturisti la capitalisti
Reversul transformarii elitei functionarilor comunismului tarziu in "comprador intelligentsia" este "declasarea critica" (Endre Kiss) a unei mari parti a populatiei, ducand-o pana la nivelul unei noi dimensiuni a saraciei. Aceasta saracie nu este "noua" in sensul ca noi evolutii sociale produc noi riscuri sociale si noi victime, ci in sensul ca inverseaza un trend care era detectabil in trecut in socialism, acela de a crea, pas cu pas, imbunatatiri ale situatiei sociale. Sondajele efectuate de Ivan Szelenyi si altii in toata Europa Centrala si de Est arata ca faza comunismului tarziu a fost perceputa ca o perioada de bunastare modesta, dar crescanda (Szelenyi, 2001). Datorita structurii economice si sociale dualiste a capitalismului postcomunist o minoritate relevanta a populatiei este amenintata de pericolul permanentizarii saraciei. Acest lucru este valabil printre altele - dar nu exclusiv - pentru minoritatea etnica a romilor, care sunt in pericol de a deveni o clasa inferioara, exclusa social pe termen lung.
Ordinea economica pseudo-neo-liberala si statul hibrid
Trecerea de la comunism la capitalism a fost marcata de un discurs fundamental anti-etatist: serviciile de consultanta ale expertilor internationali si pesimismul fata de stat al gruparilor democrate au fost convergente in o asa de mare masura, incat a fost posibila - fara o rezistenta marcabila - instalarea in Europa Centrala unor guverne "dure", aparent neoliberale. Duritatea sociala a societatilor post-comuniste se vede printre altele in comportamentul fata de victimele tranzitiei, fata de cei care, inainte de schimbare erau obligati sa traiasca din venituri obtinute prin munca si transferuri, precum si in acceptanta oficiala a saraciei, neperceputa de clasa politica drept o "provocare" fata de politica.(...)
Limitele dintre stat si piata, dintre sistemul politic si economia privata, dintre "comprador intelligentsia" si clasa politica sunt permisive. Asa cum comprador intelligentsia a stiut sa-si utilizeze in primul rand contactele politice pentru a vinde fosta proprietate a statului (si pentru a penetra in managementul si organele de control ale companiilor internationale), tot asa si clasa politica seamana mai degraba cu o retea de afaceri care isi intinde relatiile pana in zona parlamentara. Multimea de scandaluri care caracterizeaza politica interna in Europa postcomunista se datoreaza si intrepatrunderii dintre politica si afaceri, faptului ca trecerea de la comunism la capitalism nu a putut avea loc decat intr-o zona gri juridica si morala dintre un stat in declin si o piata de capital in nastere. Sansele de imbogatire nu se puteau baza in prima faza decat pe instrainarea activelor statului. In general auto-organizarea societatii in afara statului este slaba. Multe dintre grupurile sociale sunt in continuare legate ombilical de statul social paternalist, care insa mai poate imparti doar putine binecuvantari. Asociatiile independente ale patronatului (cu exceptia camerelor de comert si industrie straine) sunt slab organizate si divizate. De partea cealalta, nici sindicatele nu fac uz de noile posibilitati de auto-organizare, preferand sa se cramponeze de patrimoniul acumulat in trecut de fostele sindicate de stat. Iar ceea ce este valabil pentru organizatiile care reprezinta interesele patronatului si ale angajatilor este valabil in aceeasi masura si pentru totalitatea "societatii civile": organizatii puternice ale societatii civile dincolo de activitatile economiei private si fara legaturi pe fata sau ascunse cu statul sunt greu de gasit in societatile postcomuniste. Atmosfera anti-etatista a schimbarii de sistem nu a dus la nici un fel de departajare clara dintre stat si societate, in sensul neoliberal, ci a creat forme hibride (Attila Agh). Caracteristica este externalizarea unor functii ale statului catre actori privati, ceea ce nu a dus insa la cresterea eficientei si la scaderea costurilor, ci la o crestere exploziva a personalului alimentat indirect de catre stat, la o crestere a costurilor si la declinul calitatii serviciilor publice.(...)
Neincrederea ca fenomen
Societatile Europei Centrale si de Est sunt obsedate de un complex de securitate, care inca de la prima vedere da senzatia de paranoia. Aproape totul, chiar si lucrurile de mica valoare, sunt asigurate cu sisteme de alarma, de supraveghere video si cu alte aparaturi, iar personalul firmelor de paza si protectie pare a avea o pondere semnificativa in ocuparea fortei de munca: nu gasesti pravalie fara personal de paza, nu gasesti ferestre fara gratii. Acest complex de securitate nu poate fi justificat nici prin teama de terorismul international, nici printr-o rata astronomica a criminalitatii. Este mai degraba un indiciu al unei neincrederi generale adanc inradacinate a tuturor fata de toata lumea. Capitalismul postcomunist este un capitalism cu o baza foarte slaba de incredere reciproca (trust). "Increderea" este una din fundamentele unor societati moderne. Acest lucru este valabil atat pentru cooperarea in procesele de munca, cat si pentru tranzactiile de pe piata. In cadrul proceselor de munca ca si pe piata regula generala de la care se pleaca este premiza ca partenerul nu inseala. Faptul ca trebuie sa te aperi de exceptiile de la regula nu contrazice regula in sine. Inainte de a-ti asigura relatiile de munca sau tranzactiile prin amenintarea cu represiuni sau prin introducerea unui sistem de cointeresare materiala, factorul "moral" este o resursa mult mai ieftina ce poate fi utilizata. Recursul la etica intervine intotdeauna atunci cand coordonarea sociala lipsita de frictiuni este dereglata. Abia in momentul in care apelul la etica nu reuseste sa restabileasca coordonarea, abia atunci se recurge la resursele mai scumpe - stimulenti materiali, amenintarea cu represiuni.(...)
Fragmente din "Economia, politica si societatea in capitalismul postcomunist" (n.r. - intertitlurile apartin redactiei)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.