Constructia hidrocentralei de la Portile de Fier I a obligat 15.000 de oameni sa-si paraseasca locuintele in care au trait o viata. Lacul de acumulare care s-a creat a inghitit 11 sate si un intreg oras. Acesta a fost tributul platit pentru ridicarea
Constructia hidrocentralei de la Portile de Fier I a obligat 15.000 de oameni sa-si paraseasca locuintele in care au trait o viata. Lacul de acumulare care s-a creat a inghitit 11 sate si un intreg oras. Acesta a fost tributul platit pentru ridicarea celei mai mari hidrocentrale de pe Dunare. Batranii plang si acum, pe malul Dunarii, fostele asezari umane inghitite de ape. Cei mai multi oameni stramutati ca efect al construirii Centralei Hidroenergetice de la Portile de Fier provin din fostul oras Orsova, aflat acum undeva sub ape. ""Inainte de 1966, batranii din oras au fost adunati si li s-au pus in fata doua variante. Ori sa fim mutati pe Valea Cernei, ori sa ne construim case mai sus de Orsova. Si pensionarii au zis: «Noi vrem sa traim pe malul apei»"", ne spune un fost cetatean din Orsova Veche, Ion Paunescu, amintindu-si de ziua in care li s-a zis oamenilor pentru prima data ca orasul lor urmeaza sa fie scufundat. ""PE DRACUa€™ SI PE LACUa€™"". In intreaga localitate s-au facut anchete sociale pentru a se stabili pretul pe care urma sa-l primeasca drept despagubire fiecare orsovean. Insa banii pe care i-au primit au fost de cele mai multe ori cu mult sub valoarea reala a proprietatii lor. S-au dat atunci intre 20.000 si 40.000 de lei pentru fiecare locuinta. ""Cat am avut noi casa de mare, tot 20.000 ne dadeau. Dadeau la toti la fel"", ne marturiseste un alt stramutat. Avantajati au fost saracii, care aveau cocioabe care stateau sa cada, vechi de sute de ani. Localnicii au trebuit sa-si construiasca noile case cu propriile maini. Munceau pana seara tarziu si, cand ajungeau acasa, isi zideau sau isi daramau propriile locuinte, incurajati fiind si de unele avantaje pe care le primeau. De pilda, ei cumparau sacul de ciment de patru ori mai ieftin decat era pe piata, plus ca le dadeau voie sa isi recupereze materialul de constructie daramandu-si vechea casa. Pentru a-i imbuna pe stramutati, reprezentantii autoritatilor de atunci le-au insirat un car de promisiuni: ""Ni s-a zis ca ne da curent electric mai ieftin si ne-a dat pe dracua€™ si pe lacua€™. Ne-a promis pamant... Am ajuns sa ne facem gradina pe trotuar"", povesteste un batran din actuala Orsova, Vasile Dragulescu. IN CASE PANA IN ULTIMA CLIPA. Pe masura ce timpul trecea, oamenii deveneau din ce in ce mai panicati, intrucat constructia hidrocentralei mergea mult mai repede decat ridicarea noilor locuinte si se puteau trezi dintr-un moment in altul sub cerul liber. Majoritatea constructiilor de valoare istorica a fost mutata bucata cu bucata. Santierul naval din localitate s-a mutat din mers. Apa crestea si ei tot mutau. Cu putin timp inainte de terminarea barajului, in Orsova au intrat tancurile armatei si toate cladirile mai inalte au fost culcate la pamant, pentru ca acestea ar fi impiedicat navigatia. Dar, chiar si in acele momente, cand orasul pierea sub ochii lor, multi orsoveni nu au vrut sa-si paraseasca locuintele. Nu le venea sa creada ca Dunarea putea sa se umfle atat de tare. ""Faceam parte dintr-o echipa care trebuia sa ajute la stramutarea ultimilor locuitori. Si era o batrana care ramasese in casa si mi-a zis: «Mai, copile, Dunarea nu a ajuns si nici nu o sa ajunga niciodata aici». Pana la urma, apa i-a intrat in casa, avea o cocioaba si patru capre. Am mutat-o cu caprele in masina. Imi amintesc iarasi de un om de 100 de kile, pe care l-a prins apa in casa si a trebuit sa-l scoatem pe geam"", isi aminteste istoricul oravitean Constantin Juan. Unii dintre cei mai traumatizati de stramutari au fost locuitorii de pe insula Ada Kaleh, unde se aflau aproximativ 550 de oameni, majoritatea turci. ""Multi din batrani n-au rezistat la stramutare. S-au dus repede, pe la 50 de ani. Aerul si atmosfera de pe insula nu s-au mai gasit in alta parte. Daca ramaneau pe Ada Kaleh poate ca ar fi apucat 80 de ani"", ne povesteste unul din stramutatii de pe insula, turcul Musref Durgut. Durgut avea 25 de ani cand casele de pe insula au fost dinamitate. Dupa stramutare, a plecat in Turcia, unde avea rude, dar nu a reusit sa se adapteze si s-a intors in Romania, cat mai aproape de Ada Kaleh, intr-un cartier de la periferia Drobetei-Turnu Severin. STRAMUTAREA MORTILOR. O data cu viii, au fost stramutati si mortii din localitatile aflate acum sub ape. Deshumarea s-a facut intr-o iarna, fiind de fata si Politia, si Armata, si SANEPID-ul. Si fiecare reprezentant al familiei isi prelua mortul. ""Duceam sub un brat oasele bunicului, iar sub celalalt, oasele unchiului. Mama le cara in spate pe ale lui tata. A fost un moment dureros. Un moment in care te reintalneai cu stramosii"", spune Juan. Din tot orasul Orsova, a mai ramas o singura casa. O casa simpla, cu un singur etaj, care a avut norocul de a fi cea mai departata de apa. Si acum batranii tanjesc dupa fostul oras. ""Intrebati pe oricine trecut de 50 de ani din oras si o sa va spuna ca atunci cand viseaza, ei se viseaza intotdeauna in vechea Orsova, nu in orasul nou"", crede Juan. Case ridicate din baraj
Hidrocentrala a platit, la randul ei, un tribut stramutatilor, intrucat, ca efect al faptului ca localnicii aveau nevoie de materiale de constructie pentru noile locuinte, s-a furat ca in codru de pe santier. Conform unui inginer care a lucrat pe santier, doar jumatate din materialele aduse a fost folosita la baraj, restul raspandindu-se prin curtile oamenilor proaspat stramutati. In vreme ce 15.000 de stramutati trudeau sa-si ridice casele, alte 12.000 de oameni munceau la ridicarea constructiilor de la Hidrocentrala Portile de Fier 1.
""Se lucra 24 de ore din 24, in trei ture diferite. Cincinalul trebuia facut in 4 ani si jumatate"", ne spune Costache Borcea, unul dintre oamenii de pe santier. Muncitorii nu au fost adusi cu forta pentru a participa la constructii. Ei au venit de bunavoie din toata tara, pentru ca era rost de munca si se platea foate bine pentru acea vreme. Pe langa salariul de baza, se mai dadea si un carnat de sporuri.
Un inginer avea 850 de lei pe luna, dar la acestia se adaugau spor de santier, spor de depasiri de plan, spor de izolare, spor de conditii deosebite si ajungea la 1.600 de lei lunar. Sporul de conditii deosebite nu era dat asa, aiurea. La constructii s-au petrecut zeci de accidente de munca. Intr-o zi, sapte soldati s-au adapostit de vant intr-o gaura ingusta sapata in pamant. Au vorbit ei ce-au vorbit la un pahar de votca, dar la un moment dat malul Dunarii s-a surpat cu tot cu ei si toti sapte au murit ingropati de vii in pamant.
Despre autor:
