Barbatii se lauda ca sunt curajosi, dar lesina pe scaunul stomatologic. Femeile sunt de doua ori mai dispuse decat barbatii sa admita ca se tem de vizita la dentist, dar barbatii sunt cei care isi pierd mai des cunostinta pe scaunul stomatologic. Ace
Barbatii se lauda ca sunt curajosi, dar lesina pe scaunul stomatologic. Femeile sunt de doua ori mai dispuse decat barbatii sa admita ca se tem de vizita la dentist, dar barbatii sunt cei care isi pierd mai des cunostinta pe scaunul stomatologic. Acestea sunt rezultatele unui studiu facut la Universitatea din Toronto (Canada). Aproape opt procente din femeile incluse in cercetare au spus ca sunt "ingrozite" sau "foarte speriate" de o vizita la cabinetul stomatologic, in comparatie cu 3,1 procente din barbatii care au admis ca au aceleasi temeri. Dar barbatii sunt aceia care sunt mai predispusi sa lesine la dentist.
"Se intampla foarte des tinerilor barbati care - straduindu-se sa arate bravi si curajosi - sfarsesc prin a lesina", spune dr. Daniel Hass, unul din co-autorii studiului, care admite ca initial a fost surprins de descoperirile neasteptate legate de anxietatile dentare ale femeii. Dar, a adaugat el, femeile tind sa fie mai oneste in legatura cu ceea ce simt. "Cred ca femeile sunt doar mult mai deschise in legatura cu modul in care se simt si cu emotiile lor, in timp ce barbatii sunt mai refractari in a recunoaste ca le este frica".
Hass a mai afirmat ca majoritatea celor care se tem de dentist au spus ca au cerut medicamente de linistire si anestezice pentru cea mai mare parte a procedurilor stomatologice si ca frica lor nu este o simpla joaca.
"Problema fobiilor dentare e foarte reala", a afirmat purtatorul de cuvant al Asociatiei Stomatologice din Ontario. "Ceea ce se intampla este ca oamenii nu fac verificari regulate ale starii danturii. Stomatologia este probabil una din cele mai preventive domenii ale medicinei. Adesea, deteriorarea danturii nu este tinuta sub control, astfel incat remedierea devine mult mai costisitoare si necesita mult mai multa munca". Stereotipia conform careia stomatologia este neplacuta si dureroasa este omniprezenta si sporeste anxietatea oamenilor, a mai spus purtatorul de cuvant.
"Uneori, oamenii sunt atat de speriati, incat nu vor sa intre in sala de tratament", afirma si dr. David Isen, specializat in stomatologie sedativa pentru pacientii cu fobie dentara. "Ei vor sa stea de vorba cu mine altundeva, asa ca stau asezat impreuna cu acesti oameni, evident fara sa ma pot uita la ce au in gura". Isen spune ca adesea administreaza sedative pacientilor si pentru proceduri foarte simple precum radiografii, mulaje sau curatari ale danturii. El confirma ca trateaza mai multe femei decat barbati si ca acestea vorbesc mult mai mult despre temerile lor decat pacientii de gen masculin.
Studiul mai citeaza date despre anxietatea dentara, informatii colectate in alte tari in studii similare. Japonia e cotata cu cea mai ridicata rata a fricii de dentist: 20,9% din respondenti spun ca simt un nivel ridicat de frica.
Studiul s-a facut prin convorbiri telefonice, asupra a 1.101 oameni cu scopul de a le masura nivelul de frica asociat cu vizita la dentist.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.