Curajul de a scrie despre sfarsitul lumii

"Sfarsitul lumii" in cartea lui Tudor Calin Zarojanu (Editura Polirom, 2005) nu este o metafora pentru cine stie ce fineturi metafizice, ci este chiar sfarsitul lumii, Apocalipsa, stingerea, dezintegrarea lumii surprinsa in toate aspectele ei posibile, imaginate vreodata de mintea umana. O trecere in revista numai cu numele a acestor sfarsituri posibile ar ocupa spatiul intregului articol, dar in cartea lui Zarojanu chiar asta se intampla: descrierea, de obicei in stil jurnalistic, a tuturor acestor apocalipse ocupa spatiul intregii carti. Se mai strecoara printre ele: o poveste de dragoste - cat se poate de sincopata - intre un barbat matur, casatorit, bucurestean, un scriitor destul de cunoscut, daca nu celebru, Liviu, si o femeie tanara, bibliotecara si jurnalista in Radauti, de asemenea casatorita, Carmen; cateva cronici ale cartii pe care tocmai o citim, imaginate ca fiind scrise de personalitati cunoscute din lumea criticii (si nu numai romanesti, pentru ca la un moment dat chiar Umberto Eco vorbeste, la invitatia lui Solomon Marcus, despre cartea tanarului matematician-informatician - autorul de pe coperta, realul Zarojanu, este cu adevarat absolvent de Informatica!); mici fragmente de jurnal intim; cursul valutar dintr-o zi anume a anului 1998, toate titlurile dintr-o anumita editie a unui cotidian; un fragment dintr-o inregistrare a unei cutii negre a unui avion (daca am inteles bine...).
La toata aceasta puzderie de modalitati textuale se adauga stilurile diverse in care sunt redactate povestile propriu-zise despre sfarsit(urile) lumii: o poveste cu corsari - unul din ei vorbeste ca Ion Iliescu! - din secolul XV care ating continentul necunoscut Australia si gasesc acolo un biletel care anunta sfarsitul lumii la o ora GMT; un contrapunct poetic cu pasaje din textul sacru; articole de ziar care povestesc despre valuri de sinucideri inexplicabile, despre sterilitatea brusca si totala a unei intregi populatii, despre venirea unui OZN pe aeroportul Otopeni - si toata agitatia presei romanesti in jurul evenimentului - , despre inecarea unui stat in propriile fecale care defuleaza la infinit, despre explozia vulcanului Etna, despre un cutremur devastator in Bucuresti, despre cristalizarea pamantului, despre o greva paralizanta intr-o tara a lipsei miscarilor sindicale, despre ploi acide, bombe atomice, inaintarea de neoprit a desertului, distrugerea stratului de ozon... si multe altele. Cititorul s-ar putea sa fi obosit, scriitorul acestei carti ramane insa pur si simplu ne-obosit. Pana la sfarsit, care nu e de fapt sfarsit, ci e capitolul II al unei carti cu treisprezece capitole I. Iar capitolul II se termina cu o declaratie de dragoste catre personajul principal al cartii (tot o femeie, pana la urma, mitologic vorbind), o declaratie foarte senzuala, scrisa cu vorbele noastre cotidiene, dar care are in mod ciudat tonalitate de "Cantarea Cantarilor".
Autorul are de buna seama enorm de mult curaj. Pentru ca atat de mult experiment, intr-o epoca literara post-experimentala, poate duce la rezultate dezastruoase, poate crea efect de ridicol mai repede decat cea mai cuminte si mai traditionala dintre povestiri. Dar, intr-un fel, tocmai insistenta, cantitatea, lipsa de precautie fac filozofia si farmecul cartii. Pe o idee care a infierbantat lumea intreaga acum vreo cinci ani, ideea milenarista a Apocalipsei, autorul brodeaza toata aceasta nebunie de povestioare, relatari, posibilitati. De ce? Poate ca sa le exorcizeze, poate ca sa-si bata un pic joc de ele, poate ca sa le dea doar aceasta existenta virtuala, de hartie...
Cea mai mare calitate a cartii lui Tudor Calin Zarojanu: originalitatea (continuata, de altfel si in afara copertelor, pentru ca lansarea cartii s-a facut la Observatorul Astronomic!); si o idee coagulanta, o structura care o va individualiza intr-un peisaj literar dominat de confesiune neprelucrata, amorfa si greu de retinut.
O carte ametitoare si cateodata obositoare, dar atat de ingenioasa, de plina de umor, de interesant scrisa si lipita din mii de bucatele, incat nu te poate lasa indiferent. Nerecomandata totusi cititorilor linistiti si dornici de poveste traditionala, ci doar acelora care sunt, asemenea lui Liviu, Nero, Stela si Carmen, un pic zarghiti.

---

Despre autor: