Pana de curand, presedintele uzbek, Islam Karimov, a fost considerat un partener al Statelor Unite in Asia Centrala. Tara sa a fost o membra a GUUAM, un bloc care se dorea o alternativa la influenta ruseasca in spatiul post-sovietic. In 2001, Uzbekis
Pana de curand, presedintele uzbek, Islam Karimov, a fost considerat un partener al Statelor Unite in Asia Centrala. Tara sa a fost o membra a GUUAM, un bloc care se dorea o alternativa la influenta ruseasca in spatiul post-sovietic. In 2001, Uzbekistanul a gazduit o baza militara americana, justificarea oficiala a acestui demers fiind sustinerea unei operatiuni anti-teroriste desfasurata in Afganistan. Dar acum relatiile Uzbekistanului cu Statele Unite si cu alte tari occidentale s-au deteriorat in mod dramatic. Evenimentele din Andijan si cererile in vederea unei investigari internationale a actiunilor autoritatilor uzbece au reprezentat ultima picatura.
Taskentul a inceput sa-si schimbe orientarea pro-occidentala in 2002, cand Uzbekistanul si-a inghetat practic calitatea de membru GUUAM. In luna mai a acestui an, Karimov a anuntat retragerea tarii sale din bloc. Ce a stat in spatele acestei decizii?
Problema fundamentala pentru Karimov este cum sa evite o revolutie. Aceasta chestiune il preocupa chiar inainte de Revolutia Trandafirilor din Georgia si de versiunea portocalie a Ucrainei. De fapt, la cumpana secolelor, Karimov a avut doua optiuni pentru prevenirea unei posibile revolutii, ele putand fi numite cea "occidentala" si cea "ruso-chineza".
Reteta occidentala presupunea o viata politica pluralista si alegeri libere monitorizate de observatori externi si care sa implice cat mai multi candidati cu putinta. Acesta este un model pe care SUA incearca tot mai intens sa-l impuna intr-un numar de tari - in anumite cazuri, prin puterea militara (Afganistan si Irak) si, in altele, prin presiuni politice (Liban si Egipt). Dar pentru Karimov aceasta optiune era inacceptabila, pentru ca ar fi putut conduce la infrangerea sa electorala, cu consecinte foarte diferite in comparatie cu un scenariu similar, sa zicem, din Europa. O schimbare de regim in statele asiatice implica, in general, mai degraba, o reimpartire masiva a sferelor de influenta in domeniul politic si economic, decat o retragere civilizata in randurile Opozitiei.
Inca o problema tine de natura Opozitiei. Inainte de razboiul civil din 1975-1990, de exemplu, Libanul avea deja traditii democratice. In cazul irakian, exista un sistem multipartid si, dupa cum a reiesit, o populatie de emigranti bine inradacinata ai carei membri si-au asumat acum puterea. In Uzbekistan, alternativa principala la putere este, de fapt, reprezentata de islamistii radicali carora li se permite sa intre in legalitate dupa reteta occidentala. Acestea au fost aceleasi forte care au instrumentat revolta din Andijan. Accidental, insistand asupra liberalizarii regimului politic turc (care constituia virtual conditia pentru acceptarea in UE), Europa contribuie fara sa vrea la dezvoltarea unei miscari islamice ca alternativa la statul secular al lui Kemal Ataturk.
Logica politica l-a indrumat asadar pe Karimov in directia retetei "ruso-chineze", care nu presupune pariul pe democratie, ci pe stabilitate, o mana forte si mentinerea regimului obligatoriu, care primeste unda verde in confruntarea sa cu Opozitia, mai ales daca aceasta din urma face apel la violenta. Din acel moment, Uzbekistanul s-a retras din GUUAM si a activat cu o mai mare vigoare in cadrul Organizatiei pentru Cooperare de la Shanghai (SOS), ai carei lideri neoficiali sunt Rusia si China. Acest lucru a putut fi observat si la summit-ul SOS care a avut loc, saptamana aceasta, in capitala Kazahstanului, Astana. Atat Rusia, cat si China au sustinut actiunile regimului lui Karimov in Andijan, salvandu-l pe acesta de izolarea internationala, atunci cand parea sa fie amenintat de atitudinea dura adoptata de natiunile occidentale, de media si de organizatiile publice.
Drept raspuns, Rusia asteapta ca Uzbekistanul sa raspunda pe masura acestui gest, in diferite domenii, inclusiv in cel al apararii. Armata Uzbekistanului, de pilda, ar trebui sa se converteasca de la standardele NATO la cele rusesti, in ceea ce priveste echipamentul si antrenamentul militar. "Relatiile noastre bilaterale in domeniul militar si tehnico-militar s-au intensificat in mod vizibil in decursul ultimilor ani", a spus saptamana trecuta Ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov. Potrivit unor surse, Uzbekistanul ar putea sa-i permita Rusiei sa foloseasca infrastructura sa, incluzand aeroporturile militare, pentru posibile operatiuni speciale rusesti in situatii de criza. Uzbekistanul ar mai putea, de asemenea, sa intre din nou in Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva, un bloc care include Rusia si aliatii politici si militari ai acesteia din spatiul post-sovietic. In mod ironic, tratatul de fondare al Organizatiei a fost semnat in 1992 la Taskent, capitala Uzbekistanului.
Aleksei Makarkin este vice-director general la Centrul pentru Tehnologii Politice.
Copyright "Rusia la zi"

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.