Deputatul conservator Danut Liga s-a declarat ieri nemultumit de rezultatele intalnirii pe care membrii din conducerea PC au avut-o cu reprezentanti ai PNL, intalnire menita a lamuri situatia incalcarii protocolului coalitiei de catre liberali in jud
Deputatul conservator Danut Liga s-a declarat ieri nemultumit de rezultatele intalnirii pe care membrii din conducerea PC au avut-o cu reprezentanti ai PNL, intalnire menita a lamuri situatia incalcarii protocolului coalitiei de catre liberali in judetul Giurgiu.

Liga a sustinut ca liberalii din Giurgiu au incalcat atat punctul din protocol care interzice recrutarea de membri ai altui partid, cat si pe cel referitor la impartirea posturilor de conducere din institutiile descentralizate. Deputatul conservator a afirmat ca liberalii din Giurgiu au recrutat, prin presiuni, reprezentanti ai Partidului Conservator din administratia locala, respectiv trei consilieri judeteni, un primar si doi viceprimari, doi presedinti de organizatie si 18 consilieri locali. Totodata, Liga sustine ca liberalii au refuzat punerea in aplicare a modului in care, la nivel judetean, s-a stabilit impartirea posturilor de conducere din institutiile deconcentrate.
VINOVAT. De incalcarea protocolului coalitiei la nivel local, Danut Liga il considera vinovat pe primarul liberal din Giurgiu, Lucian Iliescu, un apropiat al vicepresedintelui PNL Dan Radu Rusanu. De altfel, Liga sustine ca Iliescu nici nu s-a prezentat la intalnirea de ieri-dimineata dintre conducerile centrale ale partidelor. Prezenti la intalnire au fost insa vicepresedintele liberal Dan Radu Rusanu, purtatorul de cuvant Eugen Nicolaescu si prefectul de Giurgiu, care au propus, pentru rezolvarea situatiei, rediscutarea protocolului la nivelul judetului. Propunerea nu a fost insa acceptata de catre reprezentantii conservatorilor si s-a decis ca situatia sa fie discutata in CNC-ul coalitiei. Pana atunci, se va incerca rezolvarea problemei in alte intalniri intre conducerile celor doua partide, atat la nivel central, cat si local.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.