In urma cu cativa ani, mai exact in 1998-1999, Primaria din Ramnicu Valcea a sprijinit un proiect artistic de interventie in spatiul urban, propus de fundatia Habitat si Arta in Romania (HAR). Proiectul, la care a participat un grup de artisti, a con
In urma cu cativa ani, mai exact in 1998-1999, Primaria din Ramnicu Valcea a sprijinit un proiect artistic de interventie in spatiul urban, propus de fundatia Habitat si Arta in Romania (HAR). Proiectul, la care a participat un grup de artisti, a constat in instalarea in diverse locatii din oras a unor lucrari ambientale. Recent, Primaria a decis mutarea unora dintre ele, in ciuda angajamentelor scrise de protejare a lucrarilor respective. Debutul operatiunii a fost facut o data cu demolarea modulelor instalate de Camelia Cilianu in curtea unei scoli din Ramnicu Valcea. Textul sau de protest il preluam mai jos. (D.C.)
Desi pare o lupta pentru o cauza pierduta, protestez in cele ce urmeaza impotriva celor care incalca legile si contractele semnate asa cum respira, impotriva acelora pentru care arta nu are decat valoarea unui apendice inutil si conjunctural.
Primaria din Ramnicu Valcea a hotarat sa distruga sculpturile realizate in 1998-1999, in cadrul unui program initiat de fundatia Habitat si Arta in Romania (HAR) de reabilitare prin arta a siturilor urbane defavorizate estetic.
Ma numesc Camelia Cilianu, sunt artist plastic si, la invitatia fundatiei HAR, am facut parte din colectivul de opt artisti care au primit in grija opt zone din Ramnicu Valcea. Mie mi-a revenit curtea Scolii nr. 9 din cartierul Ostroveni. Am realizat aici un ansamblu sculptural format din sapte piese colorate, din beton si metal, de diverse dimensiuni, intitulat "Grafeme".
Initiativa HAR (sustinuta financiar de fonduri PHARE si ale Primariei) se dorea a fi un exemplu si o invitatie. Se spera ca Primaria, dupa ce va fi vazut efectele benefice ale amenajarii acelor spatii insalubre, sa continue finantarea, in anii urmatori, a altor lucrari de acest gen. Ca urmare a acestor actiuni, fundatia HAR primeste in 1998 Premiul pentru Ambient al Uniunii Artistilor Plastici si este nominalizata la categoria "Cele mai bune practici" in cadrul concursului de proiecte "The 40-th Best Practices" al comisiei ONU pentru habitate umane. Iar Ramnicu Valcea este declarat in 1999 oras european in cadrul competitiei "City Towards EU".
In concluzie, credeam cu totii ca am facut un lucru bun acolo. Ne-am inselat!
In aprilie 2005, Primaria a hotarat ca nu mai are nevoie de lucrarile noastre si a stabilit o "lista neagra" cu acelea care urmeaza a fi "mutate" si "puse in valoare" undeva, in afara orasului.
Pe 13 iunie 2005 s-a trecut la demolarea lucrarii mele "Grafeme" ,sub pretextul solicitarilor formulate de conducerea Scolii nr. 9 si a asociatiei proprietarilor din zona privind amenajarea unui spatiu verde si loc de joaca pentru copii, desi acestea exista chiar langa scoala. Lucrarile au fost distruse cu buldozerele si nu demontate, asa cum sustine Primaria, noul amplasament fiind considerat de localnici groapa de gunoi a orasului. Primaria a incalcat astfel flagrant contractul cu HAR, care prevede respectarea drepturilor de autor, ingrijirea sculpturilor, precum si obligatia de a nu schimba amplasamentul lor fara acordul autorilor. Trebuie subliniat ca aceste lucrari au fost realizate de artisti in regim de voluntariat, ele fiind donate Primariei. Acum imi dau seama ca ar fi fost mult mai bine ca aceste lucrari sa fi fost cumparate de Primarie, pentru ca nu si-ar mai fi permis distrugerea lor, valoarea lor ridicandu-se la zeci de miliarde de lei. Reducand aceasta situatie la absurd, incep sa regret ca atunci cand am fost invitata sa fac o lucrare de arta in curtea acestei scoli nu am construit un palat tiganesc. Numai asa as fi avut siguranta deplina ca autoritatile nu ar fi avut curaj sa-l darame. Si nici nu am mai fi avut nevoie, eu si colegii mei, de tonele de autorizatii dupa care am alergat, atunci, ca nebunii.
Sunt socata si profund intristata de ceea ce s-a intamplat in Ramnicu Valcea. La ce bun acest protest? Pentru a face cunoscuta aceasta situatie anormala dintr-un oras care se pretinde european. Vreau sa atrag atentia ca, daca aceasta injustitie nu e sanctionata, ea se poate repeta si in cazul altor artisti, nepasarea si neimplicarea incurajand asemenea ilegalitati.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.