Cu Mihai Maniutiu, autor de spectacole de neuitat, regizor proteic, eseist, autor de carti, dialogul se transforma instantaneu in comunicare.
Acum, la Theatrum Mundi se fac ultimele retusuri la piesa "Viitorul este in oua", de Eugen Ionescu. De
Cu Mihai Maniutiu, autor de spectacole de neuitat, regizor proteic, eseist, autor de carti, dialogul se transforma instantaneu in comunicare.
Acum, la Theatrum Mundi se fac ultimele retusuri la piesa "Viitorul este in oua", de Eugen Ionescu. De ce a pus-o in scena? Pentru ca este halucinant de actuala si de un sumbru vizionarism, vizavi de realitatea romaneasca de azi.
Mihai Maniutiu, acum la Theatrum Mundi este "linistea dinaintea furtunii" sau agitatia dinaintea furtunii?
E agitatia dinaintea circului. E un spectacol care presupune fireste, cu intentie ironica, parodica, sa vorbeasca despre lumea postcomunista intr-o maniera care se reclama de la circ, de la music-hall. Nu, atmosfera nu poate sa fie linistita. Sper, ca e un haos destul de organizat in clipa asta si ca, duminica o sa fim in stare sa intram in plin. Mai mult ce sa spun?
Am inteles. Aproape ca traiesc si eu atmosfera. Spune, te rog, ceva despre text.
Acest text, pare scris undeva intre ieri si maine si mi se pare ca vorbeste despre perioada post-comunista, despre supravietuirea securisto-comunista din zilele noastre.
Este un text vizionar.
Da, mi se pare absolut genial sub raportul vizionarismului inclus, pentru ca nu, e clar ca nu vroia sa scrie asta. Asta s-a scris. Ionescu are foarte multe texte in care s-a scris istoria la care el, din pacate, absenteaza.
Ce s-a schimbat in conditia regizorului, dupa '90?
S-a schimbat tot ceea ce s-a schimbat in conditia intelectualului: are libertate de alegere, are libertate de optiune si efortul e mai mult pentru a convinge, sub raport financiar, sa fie facut ceea ce propune el. Cred ca asta este esenta schimbarii.
Ce singularizeaza teatrul romanesc actual, daca-l singularizeaza?
Faptul ca nu are un contur precis.
Este un teatru heteroclit?
Da. Si mi se pare un pic vag. Eu l-as numi un teatru vag, un teatru care rareori are percutanta, un teatru care rareori indrazneste.
O viziune suficient de pesimista.
Sub raport artistic, am intr-adevar, o viziune pesimista. Noi trebuie sa iesim din marginalitate si mizerie.
Ai solutii imediate?
Nu stiu cum in clipa asta, fiindca sunt usor pesimist, deci nu am solutii imediate. Sincer, nu stiu cum vom iesi din acest marasm. Anii '93-'95 au dat teatrului iluzia ca e un avanpost, gratie infuziei occidentale masive, dupa care totul a inceput sa intre intr-o "normalitate", de care nu mai scapa nici in ziua de azi.
In ce ritm se scrie istoria teatrului romanesc?
Nu stiu. Cred ca e lent, dar e foarte greu, intr-o arta care dispare atit de repede, in care memoria e atat de scurta si in care foarte putini oameni de specialitate mai au memorie. Pot sa spun, ca asertiune absolut personala, pe care mi-o asum, ca vad tot felul de frustrari convertite in tendinte. Vad convertite planuri manageriale in asa zise "mari revolutii ideologice". De fapt am de cele mai multe ori senzatia luand putina distanta, ca e o furtuna intr-un pahar cu apa. Am spus ca viziunea mea in clipa asta nu este optimista sub raport artistic. Cred ca foarte multe lucruri o data cu intrarea in U.E. se vor drege juridic si sistemic.
Vor deveni mai coerente?
Sper. Sistemul teatral in momentul acesta este din ce in ce mai nefunctional.
Intelectualul roman este un permanent spectator?
Intelectualul, si mai ales scriitorul roman dispretuieste profund teatrul, ca pe o arta, sa spunem, a celor care nu se pricep la nimic. Si atunci fac de toate.
Ai in fata ta un scriitor care iubeste teatrul.
Stii, exceptia... confirma... Repet: sunt foarte multe refulari si frustrari convertite in tendinte.
Esti unul dintre regizorii (nu foarte multi de altfel), cu multe lecturi, cu vocatie de eseist (ai publicat cateva carti), creativ. Faci parte dintr-o generatie de regizori care s-a impus in primul rand prin expresivitate si originalitate, prin stiinta de-a manui textul si de-a provoca privitorul. Alaturi de Alexandru Dabija, Ducu Darie, etc. Ai proiecte pe care nu le-ai realizat inca?
Nu, categoric nu am asa ceva.
In ultimii ani ai comunismului, teatrul a fost receptat ca o forma de rezistenta. Ce forma noua a capatat el astazi?
Eu cred ca a fost o forma de rezistenta tolerata, deci nu fost o forma reala disidenta. Cred ca a fost tolerata ca o supapa a unui cazan supus la suprapresiune, la o presiune prea mare. Nu am de loc un sentiment eroic cand ma gandesc la perioada respectiva si nu am deloc sentimentul ca am fost un rezistent. Si oricum, nu in zona aceea, facand un spectacol sau altul. Cenzura era pustiitoare, mecanismele perverse ale autocenzurii functionau, s.a.m.d. Romanul acelei perioade inca nu s-a scris bine in teatru.
Nici in literatura.
Acum, sunt de parerea lui George Banu, ca nu trebuie sa aparam teatrul, decat ca pe un fenomen real. Teatrul este un fenomen minoritar. Prin urmare, noi, cei putini, vom merge, vom fi spectatori. Nu cred ca lucrul asta va disparea.
Cat de interesat esti de literatura momentului?
Sunt interesat, in masura in care poate fi convertita in dramaturgie. As vrea sa existe un val la fel de bine conturat, indiferent daca imi place sau nu, asa cum exista acum in proza. E mult mai anarhic ce se intampla in dramaturgie si mult mai greu de sondat. Eu cred ca majoritatea montarilor din dramaturgia contemporana este absolut intamplatoare si din cauza asta, nu ajung necesarmente textele cele mai valabile pe scena.
Carui fapt crezi ca se datoreaza popularitatea ta ca regizor? Ce ai adus nou in teatru?
A, nu stiu. Dar ce urmaresc este sa existe o reala transmisie de energie de la mine spre actori, de la actori spre sala. E singurul lucru care ma intereseaza-acest flux energetic. Daca el exista, daca omul pleaca incarcat cu mai multa energie, dupa spectacol, decat energia cu care a venit, decis daca are mai multa energie dupa spectacol, ca la inceput, daca l-am incarcat energetic, vital, atunci ceea ce este important in teatru s-a produs. Adica, intalnirea energetica.
Este regizorul un creator in adevaratul sens al cuvantului?
Sunt multe de povestit. (pauza lunga) Ezitarea nu vine pentru ca nu as crede in el ca si creator, numai ca sunt foarte multe feluri de regizori. Exista regizori autori, exista regizori directori de actori, exista regizori functionari, exista regizori foarte prosti, s.a.m.d. Nu as spune ca statutul in sine al regizorului duce neaparat la creatie. Cred ca autenticitatea duce la creatie.
Pot sa fii creator fiind farmacist. Pentru mine creator inseamna putin altceva decat a semna un spectacol, o carte. Poti fi absolut necreator semnand o carte, dar evident daca intram in eterna polemica: este regizorul un creator, din moment ce slujeste textul unui autor? Daca intru in acest tip de polemica, da, spun ca regizorul este un creator fara de care autorul nu este intreg. Un mare autor de teatru nu va fi niciodata intreg numai la lectura.
Pe ce criterii alegi actorii?
Instinctul imi spune cine unde trebuie sa fie.
Este teatrul o arta in continua transformare?
Fara indoiala, doar ca mi-e foarte greu sa spun daca merge spre forme de distructie, adica spre virtual, spre virtual-digital. Exista spectacole extrem de bine cotate in care actorul nu mai este o prezenta pe scena, este o prezenta video, e clar ca se transforma, e clar ca presiunea publicului si-a mediului va transforma teatrul. De aceea el este in continua transformare.
Totusi, ce speri pentru viitorul imediat?
Nu sunt profet. Tot ce pot spera este ca aceasta transformare sa nu duca la distructia esentei lui: prezenta umana pe scena si intalnirea respiratie la respiratie, chip la chip. Fara asta un teatru nu mai exista.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.