Ministrul Justitiei, Monica Macovei si omologul sau german, Brigitte Zypries, s-au intalnit ieri cu ziaristii, pentru a prezenta perspectivele cooperarii in domeniul reformei Justitiei si a luptei anticoruptie. Ministrul german, Brigitte Zypries, a d
Ministrul Justitiei, Monica Macovei si omologul sau german, Brigitte Zypries, s-au intalnit ieri cu ziaristii, pentru a prezenta perspectivele cooperarii in domeniul reformei Justitiei si a luptei anticoruptie. Ministrul german, Brigitte Zypries, a declarat ca Romania este sustinuta de Guvernul Germaniei pentru a se adapta cerintelor europene: "Colaborarea dintre Ministerul Justitiei roman si cel german este foarte buna si mi-a facut placere planul de actiune 2005 - 2007, prin care cred ca Romania a facut un pas important, si vom oferi sprijin pentru punerea in practica a acestui plan de actiune care mi s-a parut bun. Vom vedea cum va fi pus in practica, vom urmari acest lucru".
La intrebarea daca Romania va merge "la pachet" cu Bulgaria spre aderarea in UE, Zypries a admis ca numai UE va decide in aceasta privinta. Referindu-se la reforma justitiei din Romania, ministrul german a precizat ca: "Abia acum se porneste un proces de reforma!" Despre lupta cu coruptia, Brigitte Zypries a mentionat: "Problema coruptiei este la ordinea zilei de foarte multa vreme. Colega mea mi-a spus ca este serios angajata in lupta anticoruptie". Omologul german a adaugat ca un grup de magistrati romani vor face vizite in Germania pentru a constata cum functioneaza instantele si parchetele acolo. Vor fi instruiti in special magistrati care urmeaza sa lucreze la viitoarea Agentie de Integritatea, cea care se va ocupa cu cercetarea declaratiilor de avere si interese ale demnitarilor. In paralel, un grup de experti germani lucreaza la un raport asupra situatiei Justitiei romane, care va fi finalizat cel mai probabil in jurul datei de 15 iulie a.c.
Reporterii ZIUA au intrebat-o pe Zypries ce ar face daca ar fi in locul ministrului Macovei si s-ar confrunta cu situatia din instantele judecatoresti romane, care in bilanturile anuale inregistreaza procente de casari de peste 50%, trasformand actul de justitie intr-o "loterie". Ministrul german a replicat ca ar face exact ce face acum Macovei, adica s-ar ingriji de pregatirea profesionala a judecatorilor, astfel incat sentintele sa fie corecte si sa fie atacate cazurile de coruptie. Monica Macovei a completat-o pe colega sa, aratand ca datorita faptului ca s-a obtinut o finantare Phare de 22 de milioane de dolari, pana la sfarsitul anului toate instantele vor fi informatizate. Macovei a spus ca se va pune accent pe uniformizarea practicii judecatoresti, pentru a se scadea numarul de casari. Una din metodele care vor fi repede puse in aplicare va fi publicarea tuturor hotararilor judecatoresti pe Internet, astfel incat judecatorii sa nu mai poata da verdicte oricum, pe motiv de necunoastere a practicii judiciare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.