Un jurnal pe poante

"Jurnalul Secret" al lui Alex. Stefanescu (ilustrat de Ion Barbu, Editura Corint, Bucuresti, 2005) e o carte fara pretentii, populara si amuzanta. Insemnarile autobiografice iau in general forma unor anecdote comentate prin ilustratiile caricaturistului Ion Barbu. Coperta parodiaza - gratuit si cam ieftin - "formula" unui dosar de securitate: o franghie innodata peste o coperta ingalbenita pe care sta scris "dosar nr." si "Obiectiv: Alex. stefanescu" (scris de mana, cu s mic); pe verso, o "foto bandit" si o semnatura "securistica". Jurnalul nu are, desigur, nimic secret. O notita de pe mansonul copertei a patra precizeaza ca "insemnarile din aceasta carte au aparut initial in simpatica revista "Aspirina saracului" in perioada 2003-2005. Au fost scrise la indemnul lui Mircea Dinescu, caruia ii multumesc". Deasupra - o lista de "personaje": lideri politici, vedete media si culturale, paduchele de San Jose, Scaraotchi, un tanar cu casetofon, o reportera de la ProTV, Domnita, sotia autorului, s.a...
Ce consemneaza Alex. Stefanescu? Enervari politice (cu umbrele lui I. Iliescu si A. Nastase planand peste o "tara trista, plina de humor"), intamplari culturale cu potential hazos, pisalogeli ale grafomanilor, obsesii erotice de cuceritor inchipuit (si prin asta simpatic), vacante penibile, amintiri grotesti, experiente televizuale. Criticul moralist are talent de umorist: extravertit, pontos, vervos, magnetizat de kitsch-ul cotidian. Se apara, printr-un histrionism jovial, de tot ce-l agaseaza in viata de zi cu zi. Ii plac afirmatiile enorme si comparatiile spectaculoase. Ia totul "in balon", incepand cu sine si cu propriul jurnal. Calca, nu fara candoare, in gropile facilitatii comerciale, probabil din teama de a nu-si plictisi cititorii. Trage cu gloante oarbe in adversari. Transforma in anecdote mai tot ce consemneaza. Retin o intamplare petrecuta acum 20 de ani in redactia Suplimentului literar-artistic al "Scanteii tineretului": colegul Ion Cristoiu gaseste pe birou un cos cu un copil nou-nascut lasat de tanara prozatoare Carmen Francesca Banciu. Alex. Stefanescu face la deruta o gluma ("Cred ca e un copil facut de tine, in afara casniciei. Iar tanara mama ti l-a adus ca sa-l cunosti si sa-ti amintesti ca ai anumite obligatii"), panicandu-l ingrozitor pe amicul care "cand s-au lamurit lucrurile, a fost atat de bucuros, incat i-a publicat prozatoarei toate textele pe care ni le adusese, fara sa le citeasca". In pragul alegerilor din decembrie 2005 noteaza: "Aceasta e povestea trista a vietii mele: optsprezece ani cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, douazeci si patru cu Nicolae Ceausescu, cincisprezece ani cu Ion Iliescu". Face consideratii despre scriitorii romani din Paris preocupati de succesul lor in Romania: "Mi se pare comic sa stai la Paris si sa incerci, de acolo, sa te afirmi la Bucuresti. Este ca si cum eu, stabilit in Bucuresti, as incerca sa ma afirm la Suceava, orasul din care provin" si se lasa luat cu voluptate de apa kitsch-ului: "Greseste cine crede ca Romania e o tara plina de umor. Dupa ce am scris in "Aspirina saracului" ca am sarutat imaginea Andreei Marin pe ecranul televizorului si ca m-am curentat la buze, mi s-a recomandat, in diverse publicatii literare, sa-mi cumpar o femeie gonflabila". Emisiunea saptamanala "Un metru cub de cultura", pe care o realizeaza duminica la Realitatea TV, ii prilejuieste reflectii de genul: "O fac pentru bani? Pentru gloria de a aparea la televizor? Nu. Adevarul este ca-mi place foarte mult momentul dinaintea emisiunii, cand intru la "machiaj". Acolo ma iau in primire fete tinere si frumoase, care imi sterg obrajii cu vata imbibata in spirt, ma pudreaza trecandu-mi peste fata un pamatuf diafan (...). Cand esti batran si gras, ca mine, nu te mai mangaie nimeni. Acolo, la "machiaj", sunt si eu mangaiat, cu delicatete, o data pe saptamana". Personajul sau e un fel de Bran, aparent fioros, insa bonom si inofensiv. Face consideratii naive pe marginea expresiei "i-am pus-o", este emotionat de sinceritatea "patriotului" Gigi Becali, ii compara pe clasici cu Mercedesurile, intra intr-un magazin "Erotica" (pe care-l confunda cu "Birotica") si cere "un pix delicat pentru o doamna", expunandu-se ironiilor, apoi, realizand situatia, fuge de teama sa nu fie vazut; e contrariat de romane "trendy" precum "Bagau" si "Pizdet". O caricatura a lui Ion Barbu rezuma elocvent tanara noastra literatura "cool": un cumparator intreaba o vanzatoare obeza: "Aveti "Pizdet""?, iar aceasta raspunde blazat: "Cacalau". Exemplele pot continua oricat...
Un jurnal "intelectual" numai bun de citit pe plaja, sub soarele vacantei mari. Sau al Vacantei Mari.

---

Despre autor: