Chiar daca folositi un dispozitiv hands-free, nu este indicat sa vorbiti la telefon in timp ce conduceti. Creierul uman nu este capabil sa proceseze corect cele doua tipuri de informatie in acelasi timp, spun cercetatorii americani. Legea ne p

Chiar daca folositi un dispozitiv hands-free, nu este indicat sa vorbiti la telefon in timp ce conduceti. Creierul uman nu este capabil sa proceseze corect cele doua tipuri de informatie in acelasi timp, spun cercetatorii americani.

Legea ne permite sa vorbim la telefon in timp ce ne aflam la volanul automobilului. Cu toate acestea, cercetatorii au ajuns la concluzia ca vorbitul la celular scade atentia soferilor intr-o masura considerabila. Creierul uman nu este capabil sa proceseze la capacitate maxima si informatii vizuale, si informatii auditive in acelasi timp, a descoperit echipa Universitatii John Hopkins, din Baltimore.
ATENTIA. ""Cercetatorii nostri au demonstrat ca vorbitul la celular poate diminua capacitate de a conduce, chiar daca soferul foloseste un dispozitiv hands-free"", spune Steven Yantis, coordonatorul studiului. Directionarea atentiei catre ascultare diminueaza volumul de informatie procesata de partile creierului care se ocupa de imagini, a explicat profesorul.
Atunci cand atentia este canalizata intr-o directie (in acest caz - vorbitul la celular), celelalte directii au de suferit. Cercetatorii americani au publicat un studiu pe aceasta tema in Journal of Neuroscience. La teste au participat persoane cu varste cuprinse intre 19 si 35 de ani. Acestea au fost puse sa priveasca monitorul unui computer in timp ce purtau casti in care se auzeau voci.
TESTUL. Creierele voluntarilor au fost scanate folosind un dispozitiv cu rezonanta magnetica. Li s-a spus sa fie atenti la anumite numere care apar pe ecran in timp ce asculta o voce care rosteste un sir de numere.
Atunci cand subiectii erau atenti la imagini, partea auditiva a creierului si-a diminuat activitatea si invers, in functie de cum era directionata atentia. Acelasi lucru se intampla atunci cand conducem si vorbim la telefonul mobil. ""Impartim atentia intre vizual si auditiv si facem lucrul asta cum putem mai bine"", spune profesorul Yantis.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.