Germania a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul de marti seara cu Argentina si a terminat pe primul loc in grupa A a Cupei Confederatiilor. Pentru Germania au marcat Kuranyi (29) si Asamoah (51), in timp ce pentru Argentina au inscris Riquel
Germania a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul de marti seara cu Argentina si a terminat pe primul loc in grupa A a Cupei Confederatiilor. Pentru Germania au marcat Kuranyi (29) si Asamoah (51), in timp ce pentru Argentina au inscris Riquelme (32) si Cambiasso (74). Jurgen Klinsmann, selectionerul Germaniei, a declarat dupa partida ca Argentina este, in acest moment, cea mai buna echipa din lume. "Am decis sa-i acord o pauza lui Ballack, deoarece avea nevoie. Este bine ca alti jucatori isi asuma responsabilitatea, iar in aceasta seara au facut foarte bine acest lucru, fiind chiar in masura sa invinga Argentina, care este, in acest moment, cea mai buna echipa din lume. Echipa a jucat foarte bine, mai ales in plan tactic. As prefera sa jucam in continuare cu echipe puternice, mai intai cu Brazilia, iar apoi, daca vom invinge, din nou cu Argentina", a spus Klinsmann. Jose Pekerman, selectionerul Argentinei, a afirmat ca echipa sa nu a reusit sa-si faca jocul in prima repriza. "Desi terminam grupa pe locul doi, planul nostru ramane neschimbat. Unii dintre jucatorii mei erau obositi. Nu am fost surprins de absenta lui Ballack", a spus Pekerman.
In celalalt meci al grupei B, disputat tot marti seara, Tunisia a invins Australia cu 2-0 (1-0), prin golurile marcate de Santos (26, 70). Pentru Australia, "bancarul" Jon McKain a fost integralist, fiind sanctionat cu un cartonas galben in minutul 25. Selectionerul Australiei, Frank Farina, s-a declarat dezamagit de evolutia fundasilor sai. "Am facut greseli de debutanti. Atacul a mers bine, dar nu si apararea. Sunt dezamagit. Cand faci astfel de greseli, la asemenea nivel, imediat esti pedepsit. Totusi, cred ca echipa mea a jucat bine. Insa, anumiti jucatori nu mai erau cu mintea la turneu. Am facut schimbari pentru a incerca sa mentin prospetimea. Atmosfera din Germania a fost minunata si sper sa fim aici si anul viitor", a spus Farina. Selectionerul Tunisiei, francezul Roger Lemerre, crede ca jucatorii sai si-au demonstrat valoarea in partida cu Australia. "Victoria nu va sterge dezmagirea de a nu fi in semifinale. Tunisia a aratat, totusi, ca are valoare, mai ales in fata Argentinei si Germaniei, chiar daca a pierdut. Sunt multumit de capacitatea de adaptare a echipei, deoarece in aceasta seara am jucat in sistemul 3-5-2, dar si de dorinta jucatorilor de a progresa", a precizat Lemerre. (MIG)
Clasament grupa A: 1. Germania - 7p (+4); 2. Argentina - 7p (+3); 3. Tunisia - 3p; 4. Australia - 0p. Germania si Argentina s-au calificat pentru semifinale. Germania va juca impotriva locului 2 din grupa B (25 iunie), iar Argentina impotriva primei clasate (26 iunie). Meciurile Grecia (0p) - Mexic (6p) si Japonia (3p) - Brazilia (3p) s-au jucat aseara, dupa inchiderea acestei editii.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.