Batut, lovit cu patul pustii, cu ochii acoperiti cu banda adeziva si permenent amenintat ca i se va zbura capul de pe umeri. Asa si-a petrecut filipinezul Roberto Tarongoy cele opt luni in care a fost prizonierul unui grup de rebeli irakieni.

Batut, lovit cu patul pustii, cu ochii acoperiti cu banda adeziva si permenent amenintat ca i se va zbura capul de pe umeri. Asa si-a petrecut filipinezul Roberto Tarongoy cele opt luni in care a fost prizonierul unui grup de rebeli irakieni.

""Respectati-mi intimitatea! Nu vreau sa imi mai amintesc prin ce am trecut!"". Acesta este apelul pe care fostul ostatic filipinez Roberto Tarongoy, eliberat, miercuri, de rapitorii irakieni, l-a adresat presei din tara sa.
Revenit in Filipine dupa opt luni petrecute in captivitate, marcat de stresul suferit si dorindu-si numai sa se linisteasca alaturi de familie, contabilul in varsta de 32 de ani a fost destul de zgarcit cu amanuntele privind rapirea si perioada in care a fost sechestrat de rebeli. El le-a facut cateva dezvaluiri jurnalistilor de la un post de televiziune filipinez, care au primit permisiunea de a calatori in acelasi avion cu el, in drum spre tara.
CHINUIT. ""N-am vazut lumina soarelui timp de opt luni. Ochii mi-au fost acoperiti cu banda adeziva. Inca ma dor"", le-a spus Tarongoy ziaristilor, explicand, astfel, de ce poarta ochelari de soare fumurii.
Tanarul a mai povestit ca nu stie unde a fost retinut, dar ca a petrecut toata perioada de captivitate in acelasi loc. Cat despre tratamentul de care a avut parte, Roberto Tarongoy a spus ca se temea non-stop pentru viata lui si ca rapitorii nu ii dadeau nici cel mai mic motiv sa se linisteasca. Il bateau, il loveau sau inghionteau cu arma si il amenintau cu moartea. Nici despre eliberare nu a putut da prea multe detalii, spunand doar ca a fost predat diplomatilor filipinezi aflati la Bagdad si care compuneau ""celula de criza"" formata de presedintele Gloria Arroyo.
Acum, Tarongoy nu vrea decat sa uite toate cele intamplate si sa-si gaseasca linistea, profitand si de faptul ca ziua eliberarii sale a coincis cu ziua in care el si sotia sa implineau trei ani de casnicie.
CERERI. Filipinezul a fost eliberat dupa indelungate negocieri intre autoritatile de la Manilla si rapitori. Cazul a cunoscut accente dramatice in luna martie, cand teroristii au adresat autoritatilor filipineze un ultimatum. Ei au amenintat ca il vor executa pe prizonier daca Filipinele nu inceteaza orice cooperare militara cu Statele Unite. Aceasta in conditiile in care presedintele Gloria Arroyo a ordonat anul trecut retragerea militarilor sai din Irak, la cererea unui grup de rebeli care luasera ostatic un sofer filipinez.
O alta cerere a rapitorilor lui Roberto Tarongoy a fost ca Guvernul de la Manilla sa ii readuca in tara pe cei 6.000 de filipinezi care muncesc in Irak. Ultimatumul, care expira la 11 martie, a fost apoi amanat pe un termen nedeterminat.

LUAT DIN BIROU


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.