Despre imobilismul psihic

Afirmam in urma cu ceva timp in paginile ziarului ZIUA ca mentalitatea se schimba cel mai greu. Iar pregatirea noastra pentru aderarea la Uniunea Europeana, inclusiv in plan cultural, nu face doi bani fara o mentalitate gata sa accepte codurile si standardele occidentale. Democratia se invata, ea este un proces indelungat si anevoios. Si totul porneste de la felul in care ne gestionam mentalitatea. Facand aceste observatii, nu ma inselam catusi de putin. Argumentele sunt fara numar si nu trebuie sa fii filozof ca sa vezi ca asa stau lucrurile. In fond, zilnic se petrece cate ceva care confirma rigiditatea mentala a compatriotilor nostri, mai ales daca acestia, unii dintre ei cel putin, au depasit o anumita varsta. Cliseele si gesturile nereflectate fac media de comportament a multora dintre noi. Adeseori nici nu stim de ce savarsim un gest, de ce vorbim intr-un anumit fel, de ce optam pentru o valoare sau un principiu si nu pentru altele. O forta mai puternica decat noi pare ca ne poarta dincolo de ratiune, pe deasupra realitatii si a evidentei. Fireste, nu e o drama si nici un pacat daca obisnuintele ajung sa ne domine pe noi, oamenii obisnuiti. Situatia se agraveaza insa daca functionarii publici, cei alesi sa ne reprezinte, se dovedesc mai conservatori ori poate chiar mai rigizi decat cetatenii de rand. La rigoare, tocmai ei ar trebui sa constituie modele ale atitudinii pragmatice si flexibile, dand pilde ale exercitiului democratic.
Aceste ganduri mi-au fost starnite de reactiile unora dintre oficialitati in saptamana cand a fost organizat evenimentul cultural al "GayFest"-ului de la noi. Reprezentantii minoritatilor sexuale au cerut ingaduinta Primariei Capitalei de a organiza un mars in centrul orasului. Raspunsul initial al Primariei a fost negativ, iar motivul s-a dovedit unul hilar: nu ar fi existat suficienti jandarmi pentru a asigura ordinea publica in timpul marsului. Dupa interventia Presedintiei, functionarii Primariei au schimbat macazul, gasind ca prin minune un detasament de gardieni care sa supravegheze marsul minoritarilor. Schimbarea deciziei ca urmare a unei interventii "de sus" indica, in opinia mea, nivelul de provincialism si de intoleranta al unei bune parti din corpul inaltilor functionari publici. Mentalul rigid a marcat ambele optiuni ale Primariei Bucurestilor, intaia oara reflectand exclusivismul bizuit pe optiunea sexuala a majoritatii, iar a doua oara oglindind obedienta slujbasului marunt in fata sefului discretionar. Oricum, in ambele situatii legea a fost clar dispretuita. Minoritarii au si ei drepturile lor, inclusiv de manifestare simbolica in spatiul public, iar modificarea unei decizii prin interventia puterii centrale asupra celei locale nu prea tine de despartirea puterilor in stat. Gestul Primariei, autocontradictoriu, a fost penibil si elocvent pentru o anumita incremenire in proiect a functionarilor publici, pentru care legea ramane un text exclusiv scris, nedemn sa fie tradus in realitate.
Dincolo de balbaielile celor de la Primaria Bucurestilor, interesanta mi s-a parut si atitudinea presedintelui Basescu. Acesta, dupa ce, macar in opinia unor analisti si gazetari conservatori, gafase impardonabil in campania electorala, atunci cand declarase ca nu are nimic impotriva casatoriei intre cetatenii de acelasi sex, afirmand ulterior ca in Romania exista un procent de 20% din populatie de homosexuali, a fost obligat in ultima confruntare televizata sa-si faca o jenanta "mea culpa", recunoscand ca s-a inselat. Natural, Presedintia Romaniei merita putina cenusa in cap, dupa cum odinioara pentru Henric al IV-lea Parisul meritase o liturghie. Dar, ajuns la putere, iata ca Traian Basescu revine si influenteaza decizia administrativa a Primariei Capitalei. Corectia sa a fost una necesara, dar ea a reflectat o data in plus cat de imuna este mentalitatea majoritatii cetatenilor si indeosebi a functionarilor de stat in fata unor reforme structurale, inclusiv in ceea ce priveste garantarea reala a drepturilor celor care sexual au optat diferit. La noi, reforma este una "iluminista", de sus in jos, ceea ce sugereaza gradul nostru de imobilism psihic si, mai ales, funciarul infantilism ce ne domina. Din pacate, faptele relatate mai sus confirma o asemenea apreciere...

---

Despre autor: